Thursday, May 31, 2012

buletin meteo



mǎ voi înnora, o ştiu,
mǎ voi înnegri în cerul gurii
de doliu netrǎit
când vor fi zero şanse de tine
în judeţul corpului meu.

mǎ voi încrunta cu un fulger
atât de distant, încât
sǎ nu punǎ pe nimeni în pericol.

soarele din ochii mei
deja se ascunde
ca un copil mic
care a fǎcut o poznǎ mare
cât raiul
unde nu este dreptul lui sǎ trǎiascǎ.

va fi secetǎ în inima mea.
îmi va suferi de foamete iubirea.
şi totuşi, cumva, mǎ voi înnora
aşa, uscatǎ, îmi voi ascunde lumina
în miezul unei lacrimi neplânse.

îmi pun de acum impozit
pentru posesia de amintiri calde
cu tine,
ca o sursǎ de poluare
a mediului interior.
un lux pe care niciodatǎ
nu ar fi trebuit sǎ mi-l permit.

voi fi furtunǎ
cǎci prezic cǎ voi fi furtunǎ
şi noi, la acest post de televiziune,
nu dǎm greş niciodatǎ
când prezicem vremea pentru urmǎtorii
ani în noi înşine.

Monday, May 28, 2012

cuplu de forţe

cuplu de forţe.
furtuna şi înotǎtorul.
remizǎ. încǎ o respiraţie.

Sunday, May 27, 2012

o uimire frumoasǎ


mi se umplu nǎrile de tine
atât de simplu, ca parfumul
unui singur trandafir
ca nici un altul.
te expir; aluneci din mine
sub forma unei voci noi
pe care abia am tupeul sǎ mi-o
recunosc.
îmi ajungi în plǎmânii
recunoscǎtori sǎ te primeascǎ.
aerul se dǎ în lǎturi sǎ îţi facǎ loc
ţie, imaginilor care trec nestingherite
din spatele ochilor tǎi, în faţa inimii mele.
rǎsari din mine! într-un vers
pe care eu nu aş fi ştiut sǎ îl scriu
niciodatǎ.

Saturday, May 26, 2012

aberaţie


sunt strălucitoare
şi nu las lumina să treacă prin mine.
primesc cu braţele deschise tot cerul
cu toate ploile, tot soarele,
toată ceaţa şi toate tunetele
în afară de fulgere.
am douăsprezece luni
şi nu mă simt un an întreg.
gândesc moale, elastic
şi totuşi mă sparg în mii de cioburi
la o atingere neatentă.
mă aflu cu jumătate de trup în rai
şi cu jumătate de suflet în iad,
dar nu mă compar niciodată cu orizontul.
cânt, râd ca un uragan, ţip
până îmi răguşeşte trecutul -
numai că nu am voce
nici cât să oftez.

când luminile se sting şi
noaptea dăruieşte seninătate, când
număratul se dovedeşte a fi inutil
şi nimeni nu atinge pe nimeni,
când se abrogă cuvintele şi
se astupă urechile, când vorbesc
şi nu e nimeni care să îmi răspundă -
ghici ghicitoarea mea, cine sunt cu adevărat?

Friday, May 25, 2012

condamnare la moarte


localnicii cred că e legal
să potrivească o săgeată din mătasea nopţii
într-un arc de tăcere
şi să ţintească. vârful umezit în venin
să îl muşte pe vinovat
de piept şi să-i ajungă
până în miezul inimii. prin ochii lor,
el deja nu mai este om. poate nu a fost niciodată.
poate, dinainte de a se fi născut, îi era scris
în sânge
ca direcţia vieţii sale să fie nici mai aproape, nici mai departe
decât vârful iremediabil de ascuţit al acestei săgeţi.
localnicii i-au votat unanim executarea
conducătorului care îi reprezintă aşa bine
încât li se face şi lor ruşine să respire;
constituţia poate opune rezistenţă numai cu o mână
de cuvinte, iar un avocat abil jonglează cu firimiturile de literă
fără să-i scape niciun atom de idee
prin spaţiile dintre degete sau prin vreo crăpătură din argumentare.

în satul ăsta, se dă spectacolul
ultimului apus
şi localnicii fac treburile casnice
necesare
ca niciodată să nu se mai repete
afurisitul de răsărit.

Thursday, May 24, 2012

cele zece secunde


mă sufoc
într-un nor de furtună
mereu aproape plin, mereu
gri cât abia mai poate purta
povara ploii neplouate -
dar niciodată nu se
destramă.

şi eu, de asemenea, conţin moartea.
atâtea sicrie lucrate manual, unicat,
atâtea cimitire întregi
încap în rucsacul jerpelit
din spatele ochilor mei!
conţin bocitoarele
în vocea mea care tremură imperceptibil.
te conţin pe tine ca pe o ultimă
binecuvântare

căci numai în cele zece secunde
când mă botezi tu cu drag
în râul care curge alene
din izvorul umerilor tăi
până în vârfurile degetelor tale,

îmi mai aduc vag aminte
că am voie să trăiesc
şi, ce miracol, bucuria mea
de a înota!

Tuesday, May 22, 2012

dependenţă

şi eva a muşcat din mărul lui adam.
s-a întins peste universul
interior
care nu-i aparţinea. şi-a întins
chiar vârfurile degetelor
până a format un cerc
în jurul vocii lui. un el mut.
o ea care îi poartă inima drept bijuterie
şi pielea, drept mască.
parcă ar fi o lume în miniatură
şi eva uită cât de departe s-a întins.
mărul nu mai are gust acum, l-au abuzat
cu dinţii lor încleştaţi într-un sărut
până a devenit insipid.
acum e numai cotorul de iubirea lor

dar oamenii flămânzi nu pun punct
doar pentru puţină cianură.

Monday, May 21, 2012

cea mai neagră încheiere a unui coşmar

(domnişoara realitate mi-a găsit o poreclă batjocoritoare)



nu visam
că duminică mă antipatizează
şi de-aia îmi scuipă în ceaşca
de iubire cu frişcă şi fără zahăr
când nu sunt atentă.

ne-am ţinut de mână,
am trăit noi o idilă
întreagă-ntr-o zi
până să afle ea că am înşelat-o cu luni
la birou, în cele mai ciudate poziţii,
pe bani puţini şi chiar cu dragă inimă.

duminică nu-i ziua mea.
duminică e ziua soarelui
care îi cuprinde talia cu o rază
şi eu rămân
noaptea de duminică spre luni
şi luna-mi cântă ironii la ureche
cum că toată lumea adoarme
când eu vin cu braţele deschise
şi pentru oamenii simpli, care spun verde-n faţă,
eu de fapt nu am dată proprie.
eu nu sunt
decât întuneric
şi nu mă luminează decât felinare de proastă calitate.

nici luni nu mai e ziua mea.
asta a fost anul trecut
şi acum este an bisect. nu mai am ziuă..
acum, luni mă detestă
pentru că am inspirat un licurici
şi am expirat o îmbrăţişare
de faţă cu cine nu trebuia.
luni mă concediază în fiecare săptămână
şi cei de la şomaj s-au săturat de mine,
mi-au zis să mai lucrez
cu lunea
la acrofobia mea metaforică,
dar mie mi se înmoaie picioarele
şi refuz să mă cred la înălţimea bucuriei.

mi se pare că nu am visat.


Sunday, May 20, 2012

captivitate



într-o închisoare fǎrǎ pereţi
aripile nu îşi mai au rostul:
se prefac în hârtie creponatǎ
pe care o vopsesc în culori haioase
sǎ nu mǎ mai simt singurǎ
când îl torturez pe domnul timp
fǎrǎ a îl ucide vreodatǎ.

fiecare moleculǎ din mine
tânjeşte sǎ înveţe
cuvinte simple, ca “la revedere”
dar în inima mea
s-au ars cǎrţile, s-au ars podurile,
s-au ars pânǎ şi mǎrile
şi n-a mai rǎmas decât cerul
pe care nu îl pot
atinge.

Saturday, May 19, 2012

lichidare


poate-i un moft, ca o furtunǎ de varǎ
pe care eu, psihoticǎ şi îndrǎgostitǎ,
o fac buchet
şi
ţi-o
dǎruiesc
sǎ faci ce naiba poţi cu ea.

vreau sǎ îmi concediez plǎmânii
atât de plini de zel, încât dǎuneazǎ
economiei de piaţǎ.
ei ţin atât de mult sǎ deţinǎ monopolul
în industria supravieţuirii, încât
refuzǎ sǎ colaboreze
cu inima, cu ficatul sau mǎcar
cu respingerea ta.

vreau sǎ îmi concediez stomacul
pentru cǎ imitǎ concurenţa
prea pe faţǎ şi deja mi-e ruşine
sǎ afle o lume întreagǎ
cǎ te-am lǎsat sǎ mǎ otrǎveşti
cu un singur vârf de linguriţǎ
de sos de cuvânt picant-amǎrui.

vreau sǎ îmi concediez braţele
care lenevesc toatǎ ziua
şi fac numai munca necalificatǎ,
aia de cea mai joasǎ speţǎ
şi cea mai prost plǎtitǎ
de a te îmbrǎţişa
oricum.

vreau sǎ îmi concediez capul
pentru cǎ greşeşte calculele
ca formǎ de distracţie.

vreau sǎ îmi concediez picioarele
pentru cǎ, şi atunci când tremurǎ
şi chiar clienţii, revoltaţi, le cer sǎ rǎmânǎ
pe loc, sǎ ia o pauzǎ, sǎ se refacǎ,
sǎ delege mersul cu fruntea sus
altcuiva pânǎ ele se vindecǎ -
picioarele continuǎ, de-a buşilea, greşit,
chiar dacǎ mi se mai întâmplǎ sǎ cad
şi chiar dacǎ intru în oameni
pe stradǎ, neinvitatǎ.

şi te-aş concedia bucuroasǎ şi pe tine.
suntem în crizǎ şi nu îmi mai permit
sǎ plǎtesc bani negri şi zile grele
pentru cineva de decor, un zâmbet
gratis pentru trecǎtori
la intrarea în magazinul de chilipiruri
care îmi este inimǎ.

bal într-o cetate asediatǎ




aş vrea sǎ fiu surdǎ
ca sǎ nu mai aibǎ ecou
melodia ta în urechile
mele.

aş muri cu dragǎ inimǎ
ca ritmul tǎu
sǎ nu mǎ mai mişte dinǎuntru,
sǎ nu mai aibǎ viaţǎ proprie
în pieptul meu. nu-l mai suport
cum se joacǎ
permanent
în gâtlejul meu. n-are niciun drept
sǎ danseze cu picioarele mele

când eu vreau doar sǎ dorm
şi sǎ uit cǎ ţi-am cunoscut vreodatǎ
numele ca un eufemism
care a alunecat
peste mine, iar acum mǎ dǎrâmi şi tu
din vitrina propriilor mei ochi.

nu aşa ne-a fost înţelegerea.
la petrecerea emoţiei, tu trebuia
sǎ vii doar cu gustǎrile.
muzica avea sǎ fie a mea, aşa mi-ai
promis.


Friday, May 18, 2012

punctuaţie neortodoxă



ţi-am corectat punctuaţia vieţii
nemilos, fără să te întreb.
ţi-am pus câte o stea
la finalul fiecărei propoziţii
şi te-am rescris cu majusculă.
când te-am simţit mai nesigur,
ţi-am mâzgălit chiar câte trei stele
să-ţi lumineze drumul
către o nouă idee.
când te-ai mirat de atâta strălucire
şi ai zâmbit, scuipând fericire
de neatent ce erai, ţi-am desenat
o stea căzătoare
să-ţi fie lină aterizarea
şi să ţi se împlinească
raiul când atingi pământul cu tălpile.

aşa am făcut. fără să mă obosesc
cu realitatea, cu gramatica limbii tale
sau cu prostii cum ar fi
că tu mi-eşti soare şi eu ţi-s lună.
se ştie că nu este rolul meu
să te luminez
dar
iată că mie îmi place
să-mi consum pixuri întregi cu mină de lumină
mângâind foaia sufletului tău.


dezechilibrul cel bun


poezie dedicată
verii mele şi iernii sale,
valorii mele şi celeilalte feţe a monedei
unde sunt ruginită,
îngerului care a furat pentru mine
o pereche de coarne
şi dracului care s-a dovedit a fi cel mai altruist erou.
vă mulţumesc amândurora
că îmi amintiţi cât îmi plăcea, de mică,
să merg pe sârmă.



viaţa are gust de portocală stricată.
aşa simt
că a venit vremea să migrez
spre ţările reci.
de dragul tău, voi planta
o sămânţă de gheaţă în miezul soarelui.
la noi se mănâncă
dulcele cu lumina amară
şi ne pupăm ca eschimoşii, doar-doar
ne vor mai durea zilele
încă puţin.
viaţa miroase a vară caniculară,
dar
eu sunt nesănătos de pasionată să
trăiesc.

Tuesday, May 15, 2012

rugăminte



te rog, primeşte-mă
în cortul fericirii tale.
vântul să-mi spună
povestea ta la culcare.
să mă pişte ţânţarii,
să-mi dea malarie la suflet.
când din cerul tău plouă,
eu voi simţi fiecare picătură
şi mă voi deghiza în curcubeu.
chiar îţi par atât de incompatibilă
cu iarba?
tu nu ştii, dragă, că mie
îmi cresc brazi în vene?
suport eu şi aroma, şi verdele, şi spinii
alături de tine. doar atât te rog.
primeşte-mă.

ce vede lumea într-un magazin de bijuterii

şi ce văd eu la lănţicul din vitrină



ei văd pandantivul.
diamantul
din vârful săgeţii
spânzurat de un decolteu în
V
de la victorie sau
V
de la venin.

*

li se fac certificate de naştere
scrise negru pe alb,
se căsătoresc în griuri
şi mor alb pe negru.

dar eu
am înnebunit:
de când mă ştiu
mă colorez, mă nuanţez
după umbra vreunui iepure speriat
de care s-a îndrăgostit leoaica
nevrând să fie regina animalelor.

*

eu
simt
zalele.

de-asta mi se spune că-s hoaţă.
de-asta mi-e ruşine să mă interesez
de preţul aurului - nu-i merit
caratele.

dacă se uită bijutierul lung la mine
crezând
că fac mişto, că de fapt l-am urmărit
când modela fiecare gram din aliajul preţios
sperând să-i fur eu arta lui
de a fi mai om decât mine?

Sunday, May 13, 2012

amânare


trag de secunde
ca de nişte mâneci încǎpǎţânate
pânǎ se lǎrgesc
şi îmi conţin ruşinea
ghemuitǎ, ascunsǎ,
fǎcutǎ punct sub semnul întrebǎrii
şi totuşi aşa dificil de cuprins.

trag de secunde
pânǎ se fac minute, zeci de minute
sau chiar ore, dacǎ simt cǎ mǎ sufoc
şi am uitat cum sǎ respir.

mǎ îmbrac
pentru cǎ e la modǎ.
pentru cǎ se considerǎ inacceptabil
sǎ mǎ arǎt
cu ceea ce sunt eu de fapt
ca un fruct fǎrǎ coajǎ
care-şi expune aroma
lipsit de cenzurǎ.

în curând, poate am ghinion
şi îmi rǎmâne mare bucuria
de zeamǎ şi zile senine.
poate scap fǎrǎ prea mare efort,
ca acuarelele unui pictor minimalist.
nu va mai fi nevoie sǎ urc pe podium
şi sǎ-mi ridic premiul
sau sǎ fac febrǎ muscularǎ de la un zâmbet.

presupun cǎ mǎ veţi porecli norocoasǎ
şi va fi cea mai urâtǎ insultǎ
care mi-a fost adresatǎ vreodatǎ
dar cǎreia ar fi o ipocrizie sǎ îi rǎspund.

rutina



peste tabla de şah
pustie, fǎrǎ piese,
ne holbǎm una la cealaltǎ
fǎrǎ sǎ ne cunoaştem
vreodatǎ.

strângerea de mânǎ
le aratǎ spectatorilor neavizaţi
ce bune sportive suntem noi,
dar nu ne atingem
nici un milimetru.

roşul
mi se scurge din inimǎ
picǎturǎ cu picǎturǎ
fǎrǎ sǎ simt
cǎ îmi mai cade un pion, un cal,
un nebun sau un rege.
albul
îi apaţine ei, rezultat perfect
al ecuaţiei
moarte minus doliu.

de fapt, noi nu am jucat niciodatǎ.
am ciulit numai urechile, fǎrǎ sǎ auzim
sau sǎ ne dorim aplauzele furtunoase
vreodatǎ -

nu de alta, dar liniştea
e un tricou vechi
prea confortabil ca sǎ-l arunci
la coş
ca pe mingea de baschet
a câştigǎtorului.

acasǎ miroase prea bine.
ar fi pǎcat sǎ transpir.
ar fi o crimǎ sǎ îmi iau adio de la ea
lǎsând-o sǎ se bucure
de ultima suflare
doar un moment, dupǎ care eu sǎ
trǎiesc.


Friday, May 11, 2012

dragoste într-un triunghi dreptunghic


se dau catetele
netede, şlefuite
din diamant.

le-aş putea admira toatǎ ziua
mai fascinatǎ decât
în faţa unei picturi de colecţie.
mǎ lumineazǎ
segmentele astea de dreaptǎ.
încep sǎ-mi pun întrebǎri
într-o limbǎ pe care nu o cunoşteam înainte
de a se pune problema
pe foaia velinǎ a vieţii mele.

dedesubt, notatǎ cu X, necunoscuta este
dragoste deghizatǎ în ipote(nu)zǎ.
sǎ presupunem cǎ are şi ea un rost.
hai s-o aflǎm, s-o calculǎm, sǎ-i gǎsim o valoare.

numai cǎ în inima mea n-a existat niciun pitagora.
dacǎ mǎ reduci la absurd
încercuind însemnǎrile mele modeste
în pix roşu?
şi dacǎ nu, şi dacǎ îmi mai dai o şansǎ,
şi dacǎ îmi laşi timpul necesar
sǎ formulez o soluţie alternativǎ -

catetele formeazǎ un unghi drept
atât de potrivit,
perfect în asortarea creativǎ a albului cu negrul -
nu mi-aş permite
rezolv o asemenea capodoperǎ
închizând orizontul cu dragostea mea
deghizatǎ în ipote(nu)zǎ.

joc de noroc

(o lume în nemişcare)



tu ai jucat jocul.
ţi-ai câştigat doliul.
acum, e rândul meu
sǎ fiu ce om de zǎpadǎ vreau.
e dreptul meu
sǎ-mi fie prea lene
sǎ tremur de frig.
dacǎ mǎ închei la nasturi,
o fac asimetric, cum îmi vine.
aşa îmi place mie.
iarna are sens.
fǎra iarnǎ, nu vine primǎvara.
e alegerea mea
dacǎ merg la cacealma
şi nu mişc un fulg
când îmi rǎsare soarele
în inimǎ.
cine eşti tu sǎ-mi spui cǎ greşesc?
se ştie doar
cǎ trişorul îşi ţine destinul
în propriile mâini
şi e dreptul lui din naştere
sǎ jongleze cât de bine
sau cât de prost se simte în stare.
dacǎ îl va prinde cineva sau nu,
rǎmâne doar un moft al gravitaţiei.


Thursday, May 10, 2012

suspin de recunoştinţă



bucuria leagănă pânzele.
barca nu se mişcă
pe marea asta a mea
cu valuri învolburate
pe care nu le las să curgă.

nu încape în nicio metaforă
felul tacit
în care tu mă sprijini
şi eu îţi mulţumesc.



Tuesday, May 8, 2012

repetiţie generală



o parte din drum a fost plimbare.
nu ştiam de ce am plecat de acasă,
nici unde ar fi trebuit să ajung
şi nici măcar că merg nu ştiam;
simţeam doar muşchii entuziasmaţi.
vedeam picioarele, geloase,
jucând dame pe asfaltul fierbinte.
umbrele copacilor dansau cu soarele
valsul vântului
şi foşnetul lor avea gustul ăla copt de toamnă
dulce cu o picătură de moarte.
eram copil şi aveam tot timpul din lume
să alerg, să mă întind pe iarbă,
să întind mâna după fluturi
pe care nu aveam curajul de a îi prinde,
să cad, să mă bucur, să mă julesc, să cânt.
trăiam în miniatură,
o imitaţie de diamant
care îmi lumina perfect inima
şi îmi tăia fără greş elanul.

dar iata că acum merg cu capul sus.
sufletul îmi gâfâie sub greutatea paşilor.
am uitat cum e să fie zi
şi am purtat de prea mult timp
numai zdrenţe din zăpadă.
suport zgomotul enervant al întunericului
pentru că acum ştiu încotro mă îndrept,
locul acela în care numai eu mă potrivesc,
decupată dintre oamenii dragi mie
şi îmbinată ca ultima piesă într-un puzzle.
parcă sunt un munte mişcător care-şi vede
înălţimea propriului pisc
şi eroziunea propriilor roci.
acum nu mai e de glumă: jocul ăsta de dame
se dansează între adevăr şi bătăile inimii mele.
aerul se răreşte. cine pierde acum,
poate muri
în deşertul ăsta expus ca o piesă de artă demodată
pe pânza pământului.
am parcurs mii de kilometri în picioarele goale
şi, iată, mă mai aşteaptă sute
de ani lumină.

ştiu că atunci,
când mi se certau pleoapele între ele
că mi-era somn de semiluna
care-mi fura dragul meu soare
pentru câteva ore
şi mirosea a toamnă mai mult decât aveam eu poftă,
mi-a fost greu;
dar, doamne, cât mă bucur
că am avut şansa să mă plimb
prin acest labirint ca o pastila amară
înainte de a mă grăbi
în pas alergător, pas întrebător, pas real
spre ieşire.


panaceu universal

înghit un zâmbet
şi îmi rămâne în gât
lipicios, neruşinat.
nu ajung până la el cu limba
să-l mângâi
şi nu îndrăznesc
să îl invit în grădina spaţioasă
a feţei mele.
îmi savurez bucuria
cu jumătate de voce
peste care mi se strâng buzele
de modă veche, îmbrăcate
la patru ace.
eu ştiu că procedez contrar indicaţiilor medicului -
am înghiţit un zâmbet
şi să fiu a naibii dacă nu o să mă vindece
chiar din locul ăla adânc unde s-a cuibărit
în corpul meu.

Saturday, May 5, 2012

vulgaritate de suflet


fac dragoste cu luna.

merit atâta lucru, dacǎ tot
îmi curge noaptea în vene
şi nu-mi iese din gurǎ gustul ǎsta
de vis sortit dimineţii.

mǎcar atât am şi eu
privilegiu:

sǎ fur o strǎlucire
de abia mi-o pot duce ochii,
sǎ fur lumina tuturor
într-o singurǎ privire

şi sǎ rǎmân
nepedepsitǎ.

fac dragoste cu luna
pânǎ mǎ rup
în şuviţe de razǎ

şi râde universul de mine;
se ţine cu mâinile de burta
plinǎ cu gǎuri negre
tǎvǎlindu-se pe podeaua
timpului.

dar eu
voi face luna sǎ ţipe
extaziatǎ
culori care nu existau înainte.
va scuipa ascultǎtoare, ca la dentist,
orice ne sfideazǎ iubirea
şi nu-i voi da pace
pânǎ nu udǎ întregul cer
cu fericirea ei de a fi împreunǎ.

1 aprilie, sǎrbǎtoarea noastrǎ de toate zilele

jonglez cu aceste cuvinte
ca nişte baloane
mari de abia încap pe cer,
umplute cu aer cald.

le menţin în aer
nu datoritǎ unui echilibru fin;
îmi reuşesc acrobaţiile
pentru cǎ în lumea ta
s-a abolit legea gravitaţiei.
tu pluteşti.
metaforele tale plutesc.
focul pluteşte
în flǎcǎri mici.
în lumea ta, sunteţi toţi nişte
zmee
rǎtǎcite între dinţii unui nor
flǎmând de litere.

însetatǎ de zbor,
uiţi sǎ îţi odihneşti tǎlpile
în perna moale a realitǎţii

iar eu îţi scriu
cuvinte înşelǎtoare şi ieftine
care plutesc şi plutesc
în sufletul tǎu.

cuvinte mari fǎrǎ conţinut.
vopsite în tot felul de culori
care de care mai ţipǎtoare,
înnodate în cele mai nenaturale forme.

tu mǎ aplauzi, mǎ aplauzi
ca orice copil cu gura cât o lunǎ plinǎ,
mǎ aplauzi pânǎ îţi ard palmele
şi te convingi cǎ eu sunt soare.

Friday, May 4, 2012

binecuvântare blestematǎ



noi doi:
o fundǎ
înnodatǎ mai strâns
decât permit regulile
esteticii.

te strâng
la piept
ca pe un cadou nepreţuit
cǎci vreau sǎ-mi rǎmânǎ pe inimǎ
conturul tǎu
şi textura atingerii tale
pentru momentul inevitabil
când mi te vei sparge
în braţe

şi mǎ voi tǎia
în cioburile tale
dragi.


senryu1



semafor roşu.
balerina cea oarbǎ
danseazǎ.


Wednesday, May 2, 2012

replâns



lacrimi replânse.
lacrimi bucuroase
care nu mai încap în mine
nici după un an.
nici după zece îmbrăţişări.
nici după o iarnă
când a ajuns prea la modă
semnul minus.

retrăiesc
o viaţă în miniatură
ca un castel din hârtie
unde sunt prinţesă şi bestie
şi sunt din nou.

un val care se sparge de sine
şi se naşte din sine
numai când se îndrăgosteşte
de vreun mal.

ecou cu avalanşă.
ecou fără avalanşă.
vocea ta în mine
ca marea
acceptată drept dar etern
de către scoică.

circuitul apei
în natura mea
replâns, replânse cuvintele
frumoase şi nespuse,
replâns fii tu
în fiinţa mea
ca stropul de fericire
care îşi revendică puterea
să alunece primul
pe buza zâmbitoare a paharului.

de acum încolo, cu voce tare.