Thursday, January 26, 2017

visare împreună cu Omul de zăpadă




oare ce poți simți
cu o inimă de zăpadă?

*

ai rădăcini în rai, dar ai
căzut ca un pui
de stea căzătoare
care nu a apucat să învețe
să împlinească dorințe.

*

oare îți dai seama
că totul se învârte
în jurul tău?

sau poate ești atât de ferm
înfipt în ghearele frigului
din care te-ai născut,
încât ți-e alb de toate?

*

doar crengile copacilor,
blocuri mărunte în zare
și ochii tăi.

nu există gri.

ți-au tăiat și nasul
cu care simțeai miros de iubire
înainte de a fi înțeles că
venea de la tine.

*

tot universul se naște din tine.

*

revenim mereu în același vis
mai copți, mai nuzi -

idila dintre noi și frigul
pe care l-am inventat împreună
mi se conturează în ochi.

o lacrimă fierbinte.

iubirea mea răsfățată
te topește.

*

e cutremur în mine -
se dărâmă soarele;
între ruine, alunecă
un fulg de nea

iar eu întrezăresc în el
inima ta de zăpadă.



Foto: "The Snowman's Dream" de Raluca Dinescu

Wednesday, January 25, 2017

între oi care au învăţat să urle la lună.

scufundată în urlet de oi cu ochi închişi,
expir lumină deja sufocată.
mă îngroapă clipă de clipă în ură costumată a circ
şi aruncă peste mine lopată după lopată
din otrava care a rămas când li s-a şters strălucirea.
cuvintele îmi devin grele. aici liniştea se plăteşte
cu sufletul sau cu mărunţişul care a mai rămas din el.

*

eu nu sunt luna,
dar rămânând aici,

păpuşă de cârpă
fără mâini şi fără picioare,
fără viaţă şi fără viitor,

încep încet
să îi înţeleg craterele.


Sunday, January 22, 2017

de iarnă

înnodată într-o învălmașală de pânze de păianjen -
copaciii întineriți de iarnă mă privesc cu omnisciență.
viscolul îmi ondulează visurile
a cuișoare, a căldură și a renunțare.

cu mintea la pietre și picioarele-n stele,
cine să mai stea cu capul în nori?

cad în genunchi, dar nu mă mai rog
la zei în care nu cred.
cad în genunchi și blestem
marsupiul împovărat de sens
al cuvintelor în care încă mai cred
cu umbra și cu trecutul.

Saturday, January 14, 2017

încărcătura

în creion cu lumină tocită
îmi desenează în ureche
tunete pe care nu le-am văzut.

acum văd clar, prin ceața trecutului meu
de ceară albă, cum i-au dezumflat
sufletul ca pe un balon cu aer cald
și cădem cu toții de zeci de ani.
acum știu de ce.

*

toarnă iubire cu găleata.
îmi urlă în stomac ca lupul la lună
când a fost izgonit din haită,
dar între timp a îmbătrânit
într-un ocean înghețat de compasiune
și nu mai ține minte de ce
sau când a rămas atât de singur,
atât de greșit.

*

acum desenele de copil
au încărcătură electrică -
durere pe fond de întuneric.
moarte în miez de viață.
coacem la lumina viitorului
până rămâne doar negrul din bucurie.
o baltă de nu-mă-uita topite în loc de zăpadă,
ce absurd!

dar astăzi eu port
morcovul în mijlocul feței.
lacrimile în rolul principal
din filmul ăsta mut.

*

și oboseala, doamne, oboseala lunii
care nu se îndură să pună punct
pentru că soarele s-a stins
imediat după răsărit.

oboseala, doamne, oboseala
de a fi singurul curcubeu -

îmi alunecă de pe umeri
cele cinci culori,
singurele pe care le-am cunoscut
până acum

Monday, January 9, 2017

cercuri concentrice

cercuri concentrice
se rostogolesc născute de același soare
cercuri concentrice
nu se întâlnesc niciodată
pe aceeași cărare
anotimpuri diferite
aceeași apă în râuri și în cristale
cercurile concentrice
își îngroapă fiecare identitatea într-o minge de foc
ca să nu constate că e timp de mormânt
sau că de fapt nu a existat niciodată
cercul mâzgălit la plictiseală
nu a existat decât miezul în jurul căruia s-a format
dar acum totul se topește.
ninge rumeguș din stejarul centenar
și inelele speriate spun o istorie greșită intenționat
uită că asta este viața
un codru de cercuri concentrice
care cresc unul din celălalt
se înverzesc unul prin celălalt
mor unul câte unul dar întotdeauna
supraviețuiesc în inima de lumină
a celuilalt