furtuna este un spaţiu sacru.
trebuie să intri singur în ea
şi să te descalţi la intrare.
să faci loc primitor în ochii tăi
pentru firele de nisip şi cioburile de gheaţă
care intrând
îţi vor întinde spectrul vizibil ca pe un elastic,
îţi vor face lumina mai moale,
îţi vor smulge viziunea din rădăcini.
în timp, dacă stai perfect nemişcat
şi o simţi cum te locuieşte
ca pe o casă abandonată,
îţi vor creşte sub unghii seminţe de pace ...
dar pentru momentul ăsta ca un coşmar
care cuprinde întreaga istorie a omenirii
şi se desfăşoară în câteva secunde,
este numai despre furtună
şi despre ce îţi spui ca să pui un picior în faţa celuilalt
prin carnea ei de frig, de unul singur,
cu ochii plini de tot ce doare
nevăzând un capăt spre care să te îndrepţi.
