Monday, November 23, 2015

căpșuni și vanilie


noapte tulburător de senină.
pe fereastra pielii
se zăresc toate constelaţiile de vânătăi
şi o lacrimă în formă de semilună
care demult a abdicat de la tronul propriei poveşti.

gerul îi asediază întreaga piele
intrând prin crăpături. un râu de ţipete
unde pietrele din suflet se topesc şi tac.
tata stinge întregul ocean cu o singură flacără.
oricum, mama a astupat demult toate izvoarele.

se trezeşte străină la poalele unui munte
care a secat înainte de a fi curs din el viaţă.
la sânul pământului ăstuia, nu se rostesc rugăciuni.

*

soarele rânjeşte pe cer.
străzile de duminică sunt copleşite de verde.
furtuna care face totul să pară viu acum -
ştearsă cu buretele de pe tabla murdară a sufletului.
ochii se închid. miroase a curcubeu iertarea negrăită.

tăticul îi întinde fetiţei un cornet.
îngheţată de căpşuni şi vanilie.
ca pe un inel din argint cu rubin,
copila şi-l potriveşte pe buze,
inelarul iubirii ei strâmte.
împăcarea are gust de ziuă
şi de nori şi de joacă şi de
cântec de ciocârlie.

căpşuni şi vanilie,
refrenul de un vers, care îţi rămâne în minte.
căpşuni şi vanilie,
există un dumnezeu din zahăr pentru fiecare om rătăcit.
căpşuni şi vanilie
umede, căci zburdă voioase în ele ca-n iarbă
razele soarelui.

îşi lasă papilele gustative să danseze
căci la noapte iarăşi va domni semiluna,
dar acum a primit în dar
spuma unei prietenii care, poate, totuşi există.

tot ce contează este
speranţa care se iscăleşte întotdeauna
cu îngheţată de căpşuni şi vanilie.

Wednesday, November 4, 2015

exercitii de echilibru


în picioare pe sârma vieţii -
mă clatin
când visez cu ochii deschişi
să merg în mâini.

*

ghemuit în pântecul iubirii -
făt în vârstă de zece luni
- mi se albeşte părul
pentru a compensa lipsa
de sclipire în ochi

şi ninge
cu flori de cireş,
ninge peste primăvară
cu speranţe avortate
şi mame vinovate.

*

inspir.
expir.

învăţ
punct cu punct
să fiu egală
cu mine.

expir.
inspir.

un cântec pe care
nu l-am auzit niciodată

doar noaptea
mi se strecoară în ureche

şi cred că mi-a înebunit
buricul.

mă gâdilă orizontul

şi sârma de sub tălpi
îmi intră în piele
ca o cremă împotriva ridurilor -

radieră cu care se şterge istoria.

inspir.
expir.

prin centrul de greutate

înot
spre început

şi ţip.

îmi iese inima pe gură
ca o eczemă.

da, a venit
Timpul

să aştept.

să pictez
în culori care încă nu se văd

şi să nu îmi cert bătăturile
mâinilor care m-au adus până aici
pentru albul paginilor
care nu au fost scrise.

*

când visez cu ochii deschişi
să mă arunc în coşul de gunoi al vidului,
mă clatin şi

rămân dreaptă, sfert de pas cu sfert de pas
în mâini pe sârma vieţii

şi asta este mai important decât orice
nuanţă de alb
şi mai grăitor decât orice
poveste schiţată-n negru.

 
 

 

 

15 octombrie 2015