Speranța

 

Să mă prind cu două degete

de aţa balonului

atât de natural,

să îmi devină prelungire firească 

a trupului,

o topire a durerii în alb,

să devin odată cu balonul

uşor, tot mai uşor,

să las în urmă seismele

şi furtunile

şi să îmi rămână pielea numai zbor,

să mă ia dincolo de tot ce nu este balonul,

să mai zăbovesc doar pe buzele de copil

care încă mai suflă bule colorate de săpun

şi să mă sparg într-un moment de răcoare

într-o zi de vară cu arşiţă,

să se termine poezia şi să fiu doar eu,

liniştea delicioasă rămasă pe limbă ...

 

Foșnet

 

Senină:

- Privirea 

prin care detaliile prindeau viaţă

şi viaţa prindea culoare.

- Tu care abia începeai să cunoşti soarele din tine

pentru că ţi-ai petrecut ani întregi, oră de oră,

ştergându-ţi norii de pe cer, rupându-i 

în bucăţi de senzaţie, amintire şi uitare,

dansând cu bucăţile de nor din tine

în perpetua încercare să creezi din ele altceva,

lumină

care să pătrundă prin alte furtuni ca ale tale,

să ajungă în miez.

- Grădina în plină floare

şi trişti copacii

care încă mai cresc

din inima ta

tăcută.