Friday, August 18, 2017

întoarcere

și te voi îngropa
în frumusețe
și voi arunca peste tine
praf de poveste
și te voi transforma
în dragoste împăiată
și, dacă te mai rătăcești
pe cărarea spre mine,
te voi primi sub pielea mea
să îți încălzești inima, poate așa
îți vei aminti arta delicată
de a fi tu.

sentință

te-am închis între paginile unei cărți
să nu mai poți ataca vreodată îngerii
ce umblă neînarmați și cu piepturi doldora de iubire
pe bulevardele furtunoase ale inimii mele.

să nu mai poți defrișa păduri întregi în ochii mei
cu un singur cuvânt rostit prea senin.

aici simt pe piele textura luminii.
gustul de caise al inocenței
îmi consolează viitorul îndrăgostit de ceață
(sau de stelele pe care le-am zărit în tine
înainte de a mă lăsa învăluită în bezna
din care ele se născuseră).

aici știu că există, dincolo de spectrul vizibil,
căldura brațelor și prospețimea aerului
și pofta însuflețită de ambele.

Saturday, August 5, 2017

chinurile ...

îmi ies curcubeie
ca nişte coşuri pe suflet -


încerc să prind razele soarelui
cu o plasă de fluturi

dar lumina zboară
ca ideile cărora nu le-a venit timpul.


iubirea lor se târăşte
- obosită, ridată -
pe coastele aerului;

din ochii mei
curg lacrimi de nisip

şi copila de cinci ani
din colţul ochiului stâng
încă speră că poate, poate
prin sacrificiul ei, le va dărui lor
clipe elastice cât un secol.