Sunday, September 27, 2015

călătoria unui suflet blestemat

te extirp ca pe o tumoare canceroasă din sânul pământului.

o arătare cu miros de moarte, eşti la o stea distanţă de rai

şi te plângi de strălucire, dârdâi pentru că ai strălucit

până ai stors şi ultima picătură de frig din corpul tău putrezind.

acum eşti o căldură soră cu soarele, dar soarele din ochii tăi

s-a transformat în simplu foc. oamenii de rând ţi-au aflat secretul

şi, de ruşine, te-ai făcut pitică albă

acolo, în exil, în raiul unde picior de călător n-a călcat

şi glas de prieten nu şi-a petrecut vremea de tăcere

să te asculte.









6 aprilie 2014

Friday, September 25, 2015

oglindă, oglinjoară

oglindă, oglinjoară,
cine-i cea mai transparentă din ţară?


urechile ei vitrege
şi buzele lui grăbite
au dansat salsa
şi le-a luat foc iubirea.

gropi peste tot.
suflete avortate,
nerostite
sau pronunţate
moarte
înainte de bună ziua.

ea suferă de
guturai furie
şi întruna tuşeşte
cuvinte ascuţite

pentru că el nu
se mai vindecă de
pojar respingere
şi o umple de bube
pe trecutul ei delicat
când nu s-a cunoscut
pe sine cu adevărat.

se îmbolnăvesc amândoi
de lanţuri nevăzute.
ea crede că i-ar sta
mai bine îmbrăcată
în cer, cu o bretea asortată
de nori
decât cu domnul soare
indiferent
în aproape fiecare
29 februarie din viaţa ei.

pare un labirint fără sfârşit,
când deodată, rebelă,
de-a v-aţi ascunselea ...

oglindă, oglinjoară,
cine-i cea mai transparentă din ţară?


şi oglinda-i şopteşte
ca un ecou, cuvinte
ieşite din ou
dulci-amare:

transparenţi sunteţi acum.
un buchet de voci împreunate.
o strângere de lumini în loc de mâini.
patru coate alăturate
tocite de atâta scris şi rescris
cele trei poveşti: a ta, a sa
şi a amândurora.


oglinda ştie
că el i-a scris în ochi soarele
chiar dacă, de trei ori în patru ani,
sub pleoape încărcate de cearcăne,
ea parcă nu îi simte căldura subţire
când ei îi e frig şi-i e 29 februarie
de toţi şi de toate.

Thursday, September 24, 2015

copacul când se usucă

ramurile i se îndoaie
ca nişte genunchi obosiţi
căzuţi în faţa înaltului,
în forma semnului de întrebare -

dar e minciună,
pentru că seva cursă
este un răspuns
pentru Întrebarea
pe care poate nimeni
nu urma să i-o pună.

deoarece acum pare că
fructele sale
nici nu ar fi existat,
se chirceşte lemnul
şi îi rămân mari inelele.

vin păsările cântătoare
şi îl mint că îl iubesc
etern cât o zi de vară.
vin tăietorii şi îl păcălesc
că destinul lui este
să îi încălzească pe alţii.

dar soarele
nu mai vine.
nu îi mai împrumută
miez de verde
din inima lui de lumină.
şi când plouă, plouă
cu voce de gheaţă
direct peste trecutul
ca o vânătaie-
scorbură în copac.

ciocănitoarea. crucea de pe mormântul unui anonim.
focul vesel care iese din moaştele pădurii căzute
în sufletul unui copac care s-a uscat
de dorul lui iulie, repetat an de an până s-a făcut secol.

numai nisipul din clepsidră îşi mai aminteşte
că el era pom fructifer,
că un poet a amestecat umbra lui hrănitoare cu salivă de odihnă
şi a ieşit o poezie cu capul de lumină din pântecul lui din lemn

şi numai noroiul şi bălţile îşi mai amintesc
că pomul ăsta fructifer
a avut cândva
rădăcini.

Saturday, September 19, 2015

reciprocitate



cerului i-au crescut solzi de peşte.
oare şi mării i-or fi crescut
aripi?

Thursday, September 10, 2015

doina mingii de ping-pong

de la o paletă la alta,
nu reuşeşte să se lipească de cer.
se gudură pe lângă crengile indiferente
ale brazilor. nu se sparge. uşoară,
zboară mai departe decât era cazul.
nu s-a simţit niciodată o adevărată
Minge.

de colo-colo, îşi câştigă existenţa
fiind aruncată. un ou de vis neclocit
care va fi uitat de îndată ce se va trezi.

niciun poet care se respectă
nu ar onora cu cerneală
doina mingii de ping-pong -

doar sare
şi fără să rimeze ...
doar te distrezi
la fel de bine
şi dacă o pierzi.

ieftină îşi tace cântecul
şi numai asfaltul o ascultă.
ieftină moare
în fiecare-afurisită de zi cu soare

şi niciun cititor care se respectă
nu ar irosi un minut şi două lacrimi
pentru răposata, ieftina, dar încă zglobia
minge de ping-pong.

Wednesday, September 9, 2015

şiretlic

îi rupi tandru toţi spinii
cu degetele din catifea
ale vocii tale

în timp ce ea tot şopteşte
“mă iubeşte, nu mă iubeşte”

şi aşa, când va ajunge
cu vocea ei crăpată de frig
la ultimul “nu mă iubeşte”

va fi inofensivă.

un soare fiert moale,
cu dinţi care n-au învăţat
să muşte.