Sunday, November 30, 2014

cap sau pajură


mi-e da şi mi-e nu.
mi-s prea eu dar mi-eşti prea tu.

iarna joacă alba-neagra cu iarba.
omul de zăpadă care sunt eu
se răzbună pe
parcul plin de tufe cu trandafiri
care eşti tu.

lumina ta, ochii mei de pisic în vârstă
de-o oră şi-un oftat,
bucuria mea ca strânsoarea în braţele
unei menghine
şi zâmbetul tău drag, ca al unui traficant
de heroină
când îmi injectez doza
ca şi cum venele noastre s-ar confunda.

şi culmea e ...
nu ştiu cine eşti.
nu ştiu cine eşti.
nu ştiu cine mai eşti.

am ieşit din casă pentru a admira luna
şi m-am trezit cu o lovitură de mângâieri solare
în loc.

mă cheamă tăcerea şi nu e nimeni acasă.
doar un clovn care îmi aminteşte
ba de tine, ba de mine, ba de
cine am fi putut fi noi, suflete gemene înainte
să ne naştem
în lumea asta de magie şi moarte şi
moş-crăciuni care nu sunt ceea ce par.

clovnul nu respiră, doar mă inspiră
cu idei despre cum să te iubesc
în trei paşi simpli:
o şovăire,
un cadou
şi o îmbrăţişare din care
nu ne mai desprindem la fel de vii
cum eram înainte;

şi te iubesc mai mult ca pe mine
când îmi pun antifoane să nu mai aud zgomotul
a cine sunt eu
şi uit intenţionat cine eşti tu
pentru că mi-e nu şi mi-e da
când tu mi-eşti candelă în prezenţa mea.


Saturday, November 22, 2014

schelet defect



greutatea morții pe umerii sӑi
s-a așezat comod azi pe la prȃnz
și a amenințat
cӑ nu mai pleacӑ

precum zӑpada
fulgi-fulgi de sӑpun pe pielea asfaltului -
se topește, intrӑ-n moleculele de epidermӑ
și strada nu va mai fi niciodatӑ aceeași.

ȋi intrӑ dinții soarelui ȋn oase
și lasӑ urme incurabile de timp
alb, de timp uscat, de timp care
te-a pӑrӑsit ca un fӑt-frumos rӑzgȃndit
ȋn mijlocul basmului.

nu s-a nӑscut ca sӑ fie cal de povarӑ.
s-a nӑscut ca sӑ moarӑ ȋnainte de a se ȋnsera,
ȋnainte de a se supӑra orizontul
cӑ n-a fost nenea Oase Strȃmbe demn sӑ ȋl ia ȋn brațe
altfel decȃt ȋntre tentaculele unei poezii.
nu s-a nӑscut ca sӑ creascӑ. s-a nӑscut ca sӑ moarӑ
simțindu-se prea mare pentru geniul unui haiku.

iatӑ-l pe domnul schelet defect,
modelat dintr-o unghie de pӑmȃnt
și-o tonӑ de gȃnd -
doare, pentru cӑ altfel seninӑtatea
n-ar mai ȋnsemna nimic.

doare ca sӑ știe cӑ, deși s-a nӑscut ca sӑ moarӑ
cu liniște ușoarӑ ȋn suflet și-n mӑduva oaselor,
ȋncӑ nu, ȋncӑ nu i-a venit iarna, nu-i nici mӑcar toamnӑ,
n-are dreptul sӑ culeagӑ roadele muncii sale
și n-are datoria sӑ ȋși ia adio.


Wednesday, November 19, 2014

fabrica de suflete

învăţăm
cum se fabrică iubire pe bandă rulantă
douăşcinci de bani bucata.
adăugăm profit
s-avem de chibrituri
să ne încălzim ce-a mai rămas
din cerul de toamnă de pe frunţile noastre încreţite.
cumpărăm soare surogat
din hârtie creponată
de la cafeneaua din colţ
unde se pun sori în limonadă în loc de lămâie,
unde sufletul proaspăt este efect secundar.
ei nu ştiu cum se fabrică. doar un cofetar
concediat lunea trecută
a greşit, a pus prea mult zahăr, a amestecat
şi, în loc de prăjitură, i-a ieşit
o chiflă mare şi fărâmicioasă
de iubire.

Saturday, November 8, 2014

intrusa

peste gratii de ceațӑ

mӑ ȋnchid ȋn mine și arunc lacӑtul

ȋntr-o

baltӑ ȋn care prea mulți nori ȋși dau coate




parcӑ ieri eram douӑ fire de iarbӑ
acum un stejar centenar ne face umbrӑ
usucӑ ceva din mine
usucӑ seva din noi
ne bea zeama din fructe cu paiul
mi se uitӑ direct ȋn soare și nu orbește

mi se bagӑ ȋntre coaste ca o babӑ nesimțitӑ

și bate afurisita, bate mai tare și mai ritmic și mult mai tare ca inima mea.




nu comentez


nu strӑlucesc


umbra ȋmi devinӑ palidӑ


mӑ strecor printre stelele din ce ȋn ce mai rare
ale constelației care este viața mea






nu





audӑ


cum


te













(iubesc)

Friday, November 7, 2014

memoria din carne şi sânge a uitării


în groapa amintirilor reciclate
merge din ce în ce mai scundă,
purtând un şal de orizont pe umeri
şi o singură lacrimă de soare
la graniţa de sud-est a ochiului ei drept.

îşi spală trupul
în balsamul tuturor cuvintelor
pe care nu îşi aminteşte cum să le pronunţe.
buzele ei nu mai cunosc
decât alfabetul sărutului;
iubirea lor amnezică se ascunde
între două râsete care rimează
parcă din întâmplare.

uitarea este o memorie din carne şi sânge.
o gaură albă în pieptul universului.
felul în care oftează un dumnezeu
care nu îşi aminteşte de ce a început să creadă în el însuşi
şi totuşi ...

ea mărşăluieşte mătăsoasă
pe verticală, prin nisipuri mişcătoare, în jos
spre miezul ei de amintire
fără limbaj şi fără imagini, ca o formă de prăjitură
în care poţi coace Viaţă
în toată dulceaţa ei, cu toate condimentele
şi cu toate tresăririle ...

Sunday, November 2, 2014

despre un loc important

Am venit unde se merge în siguranţă pe întuneric,
iar umbrele strălucitoare ale felinarelor
îmi ţes o nouă poveste pe pânza de păianjen a eului.

Pregătită pentru cel mai important examen la materia Viaţă,
după ce am citit lacrimi uscate şi sudoare în loc de cuvinte
în cartea zgomotoasă despre cum se tace împreună,

singura întrebare care mi-a picat
este o foaie goală.
Cea mai reală formă de empatie -
cum să mă bucur de curcubeul meu în tonuri de sepia
şi cum să nu îmi trădez albul interior
sau adevărul din cele şapte culori şi un milion de nuanţe
care eşti tu

cu absenţa ta,
cu viaţa care fierbe în tine,
cu felul în care eu am trecut

prin acest loc ce nu mi-ar putea
părea un acasă atât de perfect,
dacă nu mi-ar fi oglindă
reflectând prezenţa şi esenţa
propriului meu suflet.