Wednesday, August 31, 2016

viaţa într-un murmur

eşti o pădure
cu bube de rubin                                                                         
care nu trec,
dar îţi pun în valoare
cântecul de verde al privighetorii
prin hăţişurile de vânt
şi de pământ.
tu ştii să vezi soarele
altfel decât ceilalţi,
ca pe un mozaic de străluciri
pe nervura câte unei singure frunze
şi din acea singură frunză a ta
prinde rădăcini un nou cer.

maturitate, crăpături şi lumină

eu am voinţa să suport orice crăpături
ca să mă fac ziuă, mi s-a lăudat ea
privindu-mă cum îmi lăsam puii de lacrimă
să zburde nestingheriţi pe obrajii
cerului din emisfera mea.

îmi pun o dorinţă, m-am temut să răspund
căci superstiţiile sunt un delict
în ţările străine ale anumitor suflete.

*

când a ars-o soarele până la os
şi i-au ruginit ochii de durere,
eu eram acolo, deşi îmi era încă noapte.
aş fi dat foc şi stelelor căzătoare ca să nu crap
de ziuă
pentru că acum câteva luni eram umbră
şi am crescut mare întuneric
în pântecul frigului
şi mi-e frică să fiu exilată de aici
pentru că nu ştiu dacă mi-am câştigat
dreptul la soare.

dar ... când pe ea a ars-o soarele până la os
şi s-a înserat şi i-a fulgerat sufletul
şi era încă oarbă şi nu înţelegea
cât de frumoasă este, printre nori şi luna nouă
a puilor ei de voce care au evadat
din curtea strâmtă a părinţilor,
eu eram acolo, intactă, netrăită şi gata să mă ofer
fâşii de umbră oricărei călătoare obosite de-atâta furtună.

*

vrei să te învelesc în aurora boreală
ce mi-a crescut pe pielea de găină
când te lăudai că ai învăţat să nu plângi?

Sunday, August 21, 2016

ceea ce meriţi



fiecare fir de iarbă
îşi merită verdele,
aşa-mi spuneai

când încă erai soare
şi aveai destulă lumină
pentru toţi

şi la propria-ţi lumină      
mă vedeai pe mine
îndoindu-mă
că pot dărui lumii,
din seva mea păcătoasă,
flori.

*

puţi a spini
şi rareori îţi mai simt
parfumul de trandafir,
aşa mă striveşti azi
sub talpa aspră a unui cuvânt.

te-ai chircit
alb şi rece
şi verdele nu mai e de ajuns
să merit înaltul senin
în ochii tăi.

*

îmi zboară seminţele
în toate direcţiile
şi nu ştiu dacă vor găsi pământ
să se mai nască iubire din ele

şi tu ai uitat
că aproape mă conviseseşi
că şi păpădiile suntem flori.

nu orice fir de iarbă
îşi merită verdele,
mi-ai şoptit azi dimineaţă
când plângeam rouă,
dar ai în miezul tău
un strop de lumină din lumina mea
şi nu sunt pregătit să renunţ
la lupta de a te transforma
în altceva.

*

rămân sub ochii tăi.
statuie de ceară verde.
un fals. un vas care să conţină
viaţa artistului

şi da, pentru că rămân în muzeul dedicat ţie,
îmi merit picăturile care se topesc la flacăra zilei de ieri
şi curg din mine pe podeaua de piatră
şi sunt măturate de aici
şi rămân de fiecare dată mai puţin eu.



Tuesday, August 9, 2016

adevărul inimii


în pași de dans pe ringul de box al vieții, 
transformă amețeala în zbor
ca și cum nimic nu ar fi mai ușor decât gravitația, 
nimic mai lichid decât o piatră adevărată. 

ea este o mare. valuri, valuri de mirare
sub genele divine ale orizontului
din picături, mii de picături de sudoarea lunii.

continuă să plutească, știind că nimeni nu îi înțelege adâncurile 
și totuși un univers întreg cunoaște pământul 
prin prisma ochilor ei albaștri.