Sunday, June 19, 2016

realizare

când amintirea
iese în relief
din hârtia fotografică
pe buzele tale,

iată aroma prezentului!

*

când iubirea
dintr-o fotografie înceţoşată
îţi iese precum căldura
prin toţi porii,

iată adevăratul dans
al inimii!

lecţie de ascultare activă

dialect de Foc al cărnii,
nu te cunosc!

nu aşa, sub formă de cântec ars
şi întărit. şi risipit. şi colecţionat
în compartimente de plumb
între omuşor, laringe şi istoria
care nu poate să-şi mai conţină
rănile doar în copaci morţi la datoria
de a respira -

şi ăsta e rolul meu, să traduc trecutul
dintr-o masă omogenă de umbre care ustură,
în ceva ce poate fi înţeles
de sugari şi adulţi deopotrivă,
să forţez cheia sol şi să eliberez
ţipetele prizoniere din deşertul ăsta fără uşi
pe care continuăm să îl ţesem
ca pe o tradiţie de familie
împrumutată de tot universul.

vrei să te arunc la coş
ca pe o aripă fantomă
care încă mai poate învăţa
să zboare?

vrei să te dezgrop pentru a onora
strămoşii fără nume
care au uitat să te stingă
înainte de a adormi la sânul mamei terra
şi au fost certaţi de viitor pentru imprudenţa
de a naşte pui vii de întuneric?

astăzi, aleg să ascult.
tu sari din măruntaiele pământului
până la soare şi înapoi
vii mai puţin arsă, la fel de rotundă,
dar mai cântec. mai ritmată decât te ştiam.

astăzi, te ascult
cu urechi de cerneală
şi schelet de hârtie.

astăzi, eu sunt
şi tu eşti
în mine
o poezie
fierbândă
de viaţă
într-o limbă moartă

şi te respect

pentru că fără tine
nu aş fi putut ţine lupii
la distanţă
când nu eram pregătită
să fac nimic altceva decât
Foc.


un fel de aselenizare

după patru ani,
norii cruzi cu zeamă de soare
de care ţi-a fost poftă mereu
sunt cea mai de preţ comoară.
un vis înregistrat la reportofonul nopţii,
păstrat în arhivele secrete ale iubirii.

tu nu ştii ce înseamnă pentru mine
braţele tale ca nişte crengi
către cântecul de privighetoare
care este raiul,
după patru ani de dans
spre tine pe ritmul tăcerii.

tu nu ştii
cât înseamnă pentru mine
să fac pasul ăsta tremurat
către tine.        

rumeguş din miezul destrămat

greutatea anilor
ca zăpada
mi se ghemuieşte în păr,
naşte pui vii
pe care nu-i mai recunoaşte
dacă i-a atins cândva inima ta însorită
şi astăzi e iarnă.

gravitaţia este o îmbrăţişare întoarsă pe dos.
un basm de trezit copiii la 3 noaptea.
o sugativă care a supt şi albul din foaia de hârtie a sufletului
şi rămâne doar nimicul. şi rămân eu sperând
la un perete gol
şi visul de a nu mai visa niciodată.

Saturday, June 11, 2016

lecţie de astronomie

toate sistemele solare
explodează din nimic
înăuntrul inimii tale
şi se extind
în formă de cer
până la infinit şi înapoi,
îşi pleacă frunţile ridate de negru
până se fac praf cosmic
căzând din ochii tăi
spuma valurilor unei mări de iubire
în care se îneacă zeii
şi din care se naşte omul.