Monday, June 20, 2016

travaliu invers

(poezie cu picioarele înainte)





copilul îşi naşte mama
din cioburi de voce
distrusă la comandă,
lipite fără noimă
într-un întreg de întunericuri
incompatibile.

copilul urlă de durere
pentru că nu încape vocea mamei în el
şi nici poezia fierbândă de viaţă din el
nu încape în lumea asta de ţărână şi flăcări
care trec prin om şi rămân acolo
în loc să treacă omul prin ele.

copilul îşi botează mama
scâncet
pentru că altceva nu poate articula.
se închid muzeele şi se şterge istoria.
adulţii merg de-a buşilea
şi limba maternă este Mingea de Foc
care nu se poate consuma
nici într-o viaţă-ntreagă
de fumător înrăit.

durerile desfacerii au ecou
şi reverberează de marginile
universului, ale iubirii
şi ale pântecului incomplet,
dar aici se ard toate cărţile
chiar în timp ce le scrii
aşa că după doar un minut
nu mai ştii
de ce să împingi şi de ce să respiri.

Sunday, June 19, 2016

nimeni

Mingea de Foc
îmbrăţişează dinăuntru
ca un destin care povesteşte
că nimeni nu a făcut-o
din afară.

ea este un pântec
din tot ce a fost mai solid
când era iarnă
şi moşteniseşi prea mult nimic,
un puzzle nerezolvat,
cioburi şi fragmente
de leucoplast
din imitaţie de iubire
doi bani bucata

şi plâns
şi propoziţii fără punct
şi furtuna din pahar care nu se mai termină
nu mai vrea să se termine
pentru că nu ştie că a început
şi clipa dinainte de timp
când mama a clipit
şi tu ai crezut
că privirea ei întunecată
te-a şters din univers
cum ştergi cu radiera
cea mai mare greşeală 
din caiet

şi-atunci ai preferat
să nu mai fie nimeni
şi-ai jucat mingea
cu Foc
în propriul tău corp
în loc de asfaltul
de jos de la bloc


realizare

când amintirea
iese în relief
din hârtia fotografică
pe buzele tale,

iată aroma prezentului!

*

când iubirea
dintr-o fotografie înceţoşată
îţi iese precum căldura
prin toţi porii,

iată adevăratul dans
al inimii!

lecţie de ascultare activă

dialect de Foc al cărnii,
nu te cunosc!

nu aşa, sub formă de cântec ars
şi întărit. şi risipit. şi colecţionat
în compartimente de plumb
între omuşor, laringe şi istoria
care nu poate să-şi mai conţină
rănile doar în copaci morţi la datoria
de a respira -

şi ăsta e rolul meu, să traduc trecutul
dintr-o masă omogenă de umbre care ustură,
în ceva ce poate fi înţeles
de sugari şi adulţi deopotrivă,
să forţez cheia sol şi să eliberez
ţipetele prizoniere din deşertul ăsta fără uşi
pe care continuăm să îl ţesem
ca pe o tradiţie de familie
împrumutată de tot universul.

vrei să te arunc la coş
ca pe o aripă fantomă
care încă mai poate învăţa
să zboare?

vrei să te dezgrop pentru a onora
strămoşii fără nume
care au uitat să te stingă
înainte de a adormi la sânul mamei terra
şi au fost certaţi de viitor pentru imprudenţa
de a naşte pui vii de întuneric?

astăzi, aleg să ascult.
tu sari din măruntaiele pământului
până la soare şi înapoi
vii mai puţin arsă, la fel de rotundă,
dar mai cântec. mai ritmată decât te ştiam.

astăzi, te ascult
cu urechi de cerneală
şi schelet de hârtie.

astăzi, eu sunt
şi tu eşti
în mine
o poezie
fierbândă
de viaţă
într-o limbă moartă

şi te respect

pentru că fără tine
nu aş fi putut ţine lupii
la distanţă
când nu eram pregătită
să fac nimic altceva decât
Foc.


Mingea de Foc

avea mânuţele prea de pui de dumnezeu
ca să desfacă nodul din gât, dar a încercat
şi l-a încurcat mai rău
cu râsul lor când ea vrea să plângă
şi cu caninii de lumină lunară ce nu-i ieşiseră încă
şi cu toate cuvintele care îi împovărau pieptul
dar nu îi încăpeau pe gură ...

*

astăzi, păstrează
între coardele vocale
degerate de tăcere
ca într-un muzeu

Mingea de Foc

mare cât cerul
şi valoroasă cât cenuşa
hectarelor de pădure
pe care le-ar fi ars

dacă nu şi-ar fi
îmblânzit buzele
să se limiteze
la a tremura, doar,
din când în când
sub ochii lui, ai celui
care are tălpi prea mari
ca să nu calce
flăcările albastre
din întreg,
pătate de moarte

şi totuşi atât de îndrăgostite
de aerul cald al speranţei
când el îşi găseşte
într-un ungher de zâmbet
curajul
să o asculte
şi să primească măcar puţin suspin
din Mingea de Foc
care ei încă nu îi încape
între dinţi, să o mestece
sau pe gură, să o scuipe ...

un fel de aselenizare

după patru ani,
norii cruzi cu zeamă de soare
de care ţi-a fost poftă mereu
sunt cea mai de preţ comoară.
un vis înregistrat la reportofonul nopţii,
păstrat în arhivele secrete ale iubirii.

tu nu ştii ce înseamnă pentru mine
braţele tale ca nişte crengi
către cântecul de privighetoare
care este raiul,
după patru ani de dans
spre tine pe ritmul tăcerii.

tu nu ştii
cât înseamnă pentru mine
să fac pasul ăsta tremurat
către tine.        

rumeguş din miezul destrămat

greutatea anilor
ca zăpada
mi se ghemuieşte în păr,
naşte pui vii
pe care nu-i mai recunoaşte
dacă i-a atins cândva inima ta însorită
şi astăzi e iarnă.

gravitaţia este o îmbrăţişare întoarsă pe dos.
un basm de trezit copiii la 3 noaptea.
o sugativă care a supt şi albul din foaia de hârtie a sufletului
şi rămâne doar nimicul. şi rămân eu sperând
la un perete gol
şi visul de a nu mai visa niciodată.

Saturday, June 11, 2016

lecţie de astronomie

toate sistemele solare
explodează din nimic
înăuntrul inimii tale
şi se extind
în formă de cer
până la infinit şi înapoi,
îşi pleacă frunţile ridate de negru
până se fac praf cosmic
căzând din ochii tăi
spuma valurilor unei mări de iubire
în care se îneacă zeii
şi din care se naşte omul.

Thursday, June 2, 2016

dezdrăgostire împreună

țin minte drumul până la tine
pas cu pas, respirație cu respirație
ca pe limba maternă nevorbită ani de zile.

asfaltul îmi era prieten și soarele rival
îmi frângea tălpile doar în cântec de caval.
din norii mei și din zîmbetele noastre
mi-am sculptat o poezie ce încă-mi bate între coaste

și doar ecoul copilei care am fost
mai știe
că zilele mele însorite poartă numele tău
în piept
mereu

și doar cioburile mele
pierdute pe drumul ca o limbă străină către tine
încă nu știu
că îmi stau lacrimile în poziție de drepți
și îmi zâmbește soarele între dinții înnorați a furtună

și doar miezul meu de lumină
a aflat deja
că nu trebuie să ne rimeze toate versurile
ca să fim poezie
și că ție îți datorez fluența
în noua mea limbă maternă
care a fost cândva
drumul meu cu obstacole către tine.