Sunday, January 30, 2011

goblen

ma cos pe mine din ata colorata:

ma innod si deznod pentru tine
fiindca propriul suflet mi s-a ieftinit
prea mult pentru asa efort
si pentru ca iubirea mi-a ruginit
incat eu pot doar sa
ma expun pe etamina

in timp ce un cantec plange pentru mine
fiindca eu nu am voie

dansez cu acul
si cu ochii uscati
care au uitat sa te intrebe
daca tu chiar esti de acord
sa-mi fii mare in desertul asta.

ma cos pe mine din ata colorata
si-mi tremura mana un pic
cand te privesc si observ
ca maine s-a facut azi
mai repede decat ma asteptam

dar tu ma vezi, ma vezi cu adevarat

desi uneori nu sunt decat o floare
iar alteori ma prefac intr-un cactus
sa nu te supar.

ma inramez singura in bratele tale

si poate, intr-o zi, nu-mi va parea
o indrazneala prea mare

sa-mi tes un singur fir de ata
din sufletele noastre colorate

si nici un sacrificiu enorm
sa te pastrez doar in mine,
fotografie descusuta a trecutului.






Saturday, January 29, 2011

pot fi schimbate

pot fi schimbate
anumite decizii
pe care le stergi cu o guma semiuzata
si le rescrii in carioca de culoarea ta preferata -
dar numai alea usoare
ca un balon cu aer cald
pe care un dumnezeu ticnit
cu doua picioare, doua maini, o inima
cu patru camere si prea putin spatiu
si-un cap cu ochi, nas, buze si obraji imbujorati
spune ca ai voie sa le schimbi.

pot fi schimbate
nuanta, pana si culoarea
in care ti-ai ales sa traiesti pana acum,
poti redecide chiar si spectrul vizibil
asa incat lumina ta sa fie altfel de lumina
si poti chiar sa ajungi o stea
sa stralucesti de unde altii n-au nici intuneric
dar este inacceptabil sa te gandesti
cum ar fi daca ai inghiti doar putina liniste, ca o luna bulimica
talhara a noptii.

pot fi schimbate
ultimele tale cuvinte, tarana in care ti se va descompune sufletul,
chiar si regulile fizicii le poti redefini
cu putina vointa in universul tau propriu
si poti alege sa nu mai stai singura pe stanca, sa te-arunci
sa dispari in spuma marii, poti schimba decorul
ca-ntr-un film cu buget infinit,
numai nu indrazni sa misti vreun fir de nisip
sau, odata ajunsa la valurile sfinte pe care nu tu le-ai facut
sa te gandesti cumva sa faci altceva decat sa te ineci.

iti poti schimba vocea
dupa plac
si te poti juca in voie de-a soarta si ingerul slab
atata timp cat nu-ti trece prin minte
cum ar fi, oare cum ar fi
sa canti la opera
reggae
si sa nu-ti pese cand spectatorii
se calca unu’ pe altu’ pe frunte
si-si spun noapte buna
intr-o limba noua care poate, poate
se va naste maine dimineata.

pot fi schimbate
istoria cu eroii ei care l-au omorat pe mos craciun
si intonatia unei intrebari,
dar niciodata, niciodata
n-ai voie sa schimbi
fluturii din stomac, morti de foame
intr-o iarna continua
si daca iti pictezi un alt fel de soare in noul tablou
poti fi sigur ca te vom cenzura
si ca pamantul este, pana la urma, plat
indiferent de jucariile tale de filosof
cu care te lasam sa-ti umpli timpul tau trist

caci, lasand gluma, noi stim ca de fapt
un om cu iubire-n buzunar
si tact in loc de-arginti
nu poate schimba nimic.





Wednesday, January 26, 2011

o zi in care nu te iubesc




imi iau o zi libera
pentru copilul nebun din mine
sa zbor pe coada maturii
si sa-ti spun intr-o poezie cu rima
ca esti tot ce nu exista
tu esti facut din spuma valurilor risipite
nu cred in tine
n-am crezut niciodata
si tu nu esti demn de ninsoarea
topindu-mi-se pe obraji

da-mi ziua asta in care nu te iubesc
rasaritul asta care miroase a ou ochi
cusut pe panza cerului
lasa-ma-n pace sa lenevesc intr-o poezie la pranz
si cand incepe sa se-ntunece
mai trimite-mi o secunda de liniste
inainte sa mor
o moarte decenta fara tine
o moarte imaculata cum numai un martir poate trai

iar la inmormantare
o sa scrie o ciocarlie in fecale pe piatra mea funerara
ca au fost zile ca asta
si multe multe minute ca asta
in care nu te-am iubit
iar rudele si batraneii or sa-si faca cruce
si-or sa se mire cat am tinut la etica
si cat de matura am fost
sa-mi iau macar o zi libera

dar ei nu or sa stie
nu or sa stie in vecii vecilor
ca eu doar taceam afon
amatoare care nu a reusit
sa-si miste buzele pe cuvinte alunecoase
sa te las doar o data sa ma privesti
in ochii mei innorati pe timp de iarna
asa ca nici tu nici ei n-o sa stiti in vecii vecilor
ca aveam in gura soare cu dinti
ca te-am iubit in fiecare afurisita de zi
la cafeaua de dimineata fara zahar si fara frisca
si ca ce vream de fapt sa-ti cer era

da-mi voie te rog la o zi libera
o zi neagra in cerul gurii
o zi in care sa te iubesc



Tuesday, January 25, 2011

ca toţi ceilalţi



aşa mă îmbrăţişezi tu,
ca o stea care nu-ţi atinge
nici măcar retina.

tu ştii cuvinte frumoase
ca ovidius, exilat din sine
şi cunoscut drept poet
mai degraba decât drept un om
prea bogat în lacrimi
ca să nu le împartă cu nevoiaşii.

aşa mă alinţi tu:

fără să te doară
lipsa de mine în buzunarul stâng de la piept
când îmbraci cămaşa greşită
şi fără să te bucuri
de mine ca de-un diamant
la care doar tu ai ajuns, adânc sub munte
când toţi ceilalţi mineri se îmbătaseră
şi-şi înfigeau singuri stalagmite în piept
de ciudă.

*

nu, tu îmi laşi
distanţa altcuiva, măsurată în mii de paşi
între noi când mor şi renasc în faţa ta

să fii imun la luptele mele
şi să nu-ţi iasă urticarie de la iubirea mea.

cum să te bucuri când eu sunt
una din cei mulţi
şi tu crezi în cremene, nu în a căuta un diamant.
tu ai vertij pe scala mohs
când mă vezi, mă vezi într-adevăr
şi-ai prefera să fi fost orb
pentru că încredere ca a mea găseşti la orice tarabă
cu banii tăi şi cu zâmbetul tău
când nu observi cum îmi tremură buzele.

da, mă ajuţi să sap în mina din sufletul meu
şi să ţin pentru zilele negre ale inimii mele negre
orice comoară aş găsi
şi nu mi-ai cere nici o firimitură de cer
pentru că tu eşti doar cel mai bun
miner
iar eu sunt doar o clipă de căutare în viaţa ta
ca toţi ceilalţi.


Saturday, January 22, 2011

desconsiderare




eu trebuie
sa fiu cladita in spuma

pentru ca numai
ceva mai moale ca apa
si mai impur ca aerul

si-ar putea indoi mandria
si modela sufletul
dupa cuvintele mele rescrise.

numai un magician
si-ar putea mula jobenul
sa-mi cuprinda mie
trecutul asta

de plumb

pe care am injurat lumea
in marker permanent
cand inca nu invatasem sa scriu.

as sta hipnotizata
in genunchi inauntrul ochilor tai,

dar nu stiu daca si ai mei
sunt asa de copti

incat sa putem
stoarce lacrimi
impreuna

si sa nu fi de acord
ca eu voi ramane mereu nebunul
razand peste suspinele
victimelor sale,

sa nu fi de acord ca merit
doar un ultim omagiu al marii:
vuietul valurilor sparte
care imi vor inghiti ultima suflare.






Thursday, January 20, 2011

ce iti vei aminti

ce iti vei aminti
din timpurile astea
al caror adn
duhneste a praf:


oare greutatea unui cuvant
din lumina


sau poate conturul
corpului tau
intins pe patul orizontului
inghitind pe nemestecate
un soare stracciatella?


sunt oamenii
pe care abia indraznesti
sa-i privesti
cu coltul inimii tale sinistrate


oare mai importanti
decat umbra lor?


nisipul decat pasii tai?


cand castelul ti-e gata
si spui tuturor copiilor
ca ai crescut mare
regina,


cat va conta
un singur val suparat?


asta e un examen
pe care il treci
inainte sa predai foaia


atat de goala
in absenta ochilor tai.






rescrierea scenariului


gheata din care imi este sculptat sufletul
se va topi ca untul pe painea zilelor mele insorite
si eu, cu ea, ma voi preface in apa potabila
pentru copiii cu inima de nisip
din desert.

the ice from which I had been sculpted
has melted like butter spread on my sunnier days
and together with it, I have become potable
water for the children with their hearts made of desert
sand.

*

eu ma joc. fac pe desteapta
intr-o limba care nu-mi apartine

sa uit ca sub oase
suntem toti la fel: aburi fierbinti

cand cina-i gata
si mama nu te obliga sa-ti faci tema
printr-o mie de exercitii, sa alegi timpul corect,
cuvinte lacuite cu gramatica si respect.

sunt abur fierbinte:

nu am luat viata nimanui
chiar daca de mica mi-a placut vinetiul prea mult
si, chiar daca nasc pe cineva in vreo poezie
nu sunt dumnezeu

asa ca aleg
sa las pamantul de pe umeri
cu o jumatate de verb
si luna, sincera si imperfecta
pe fata.





Monday, January 17, 2011

caldura de ianuarie

imi masori sufletul
cu un degetar de platina

tu, raza de soare
ratacita pe pamant

mie, strop de ocean
care iti e cateodata
lacrima de bucurie.

*

tu imi tesi
o haina de zapada
cum n-a mai facut
cineva vreodata

si, drept rasplata,
eu invat in fiecare zi
sa brodez
ca nimeni alta.

*

te iubesc cum nu vor dictionarele
si ne multumim unul altuia in dezacord cu tabla inmultirii.
ma privesti cu ochii tai decupati
si eu nu mi te doresc nici macar in soapta catre vreo stea cazatoare.

nu mai conteaza cine suntem
sau daca avem nume.

tu imi tii cald in ianuarie
ca lana din care se toarce un nou inceput
si imi amintesti ca traiesc
dincolo de eternitate, intr-un timp in care frigul ma invita la dans
si moartea-i numai un basm de inspirat copiii
inainte de primavara.






Saturday, January 15, 2011

un acasa de plastic

ma strecor in sufletul tau
prin crapaturile parchetului
ca o idee
nemaiauzita de nimeni

patinez pe gheata subtire
din inima ta
eu, amatoare stangace
careia i s-a dat sansa
sa inceapa de undeva
intr-o zgarietura mica
pe clanta usii tale

invat din mers
de-ale dansului cu un vis
contra gravitatiei
sub acoperisul casei tale
eu, naiva ca un nor
care a uitat ca este sortit
fulgerelor

pentru ca nu m-am priceput niciodata
la fineturi
cum ar fi chirurgia pe cord deschis
sau cel putin
picioare suficient de sigure
sa ma aduca mai aproape de tine, macar aproape
ca doi prieteni vechi discutand despre vreme.

te rog doar
acum in ceasul al doispelea
nu iti spala amprentele mele de pe suflet
macar nu in fiecare seara
si te mai rog
cu jumatate de lacrima intr-un ochi
nu ma condamna si tu, macar nu
acum in ceasul al doispelea

te rog
cand vine timpul
sa platesc

macar nu imi spune
ca de fapt eu doar

am intrat prin efractie in viata ta.





executie cu securea boanta


m-am ars pe rugul nerabdarii.
tu aveai flacari in gura
iar eu ti-am citit
in frunze de ceai si carti
interzise
ca veneai dintr-un basm
atat de incompatibil cu realitatea
ca aproape am plans
cand m-ai salvat de la o viata
care niciodata nu rimase cu nimic
inainte.

*

m-ai ars pe rugul timpului

pana din hartia care-mi fusese suflet
s-au desprins inapoi
ramurile de copac in suvite,
pentru ca tu fusesesi scris
pe vremea cand dumnezeu era flamand
si cartile interzise se ingropau in mormane
de cenusa

asa ca vocabularul tau nu cuprindea
cuvinte ca focul mocnit
si, uite-asa, te-ai facut incendiu, te-ai
mistuit
fiindca eu vream sa fiu vrajitoarea ta
cea buna
in mijlocul evului mediu.



mica sirena

de cand eram copil
imi ascult
viata pe vinil -
doi bani bucata
pentru ca nimeni n-a zis
ca fac mai mult

asa ca nu-i de mirare
ca in momentul cand
am atins cerul
cu varful degetului mare
de la piciorul stang

am crezut ca mor.

stiam ca nu-s femeie
sa ma bucur.

aveam opt ani
si le-as fi cerut
o mangaiere
parintilor,

dar deja stiam
ca m-am nascut
sa ma spulber
in spuma marii,

ca am coada de sirena
si nu pot sa fiu
om.

printul nu ma aude
si eu ma multumesc
cu vocea mea interioara
si aplauzele
care vibreaza prea intens
in amfiteatrul capului meu.

*

ma ia poseidon
si nu mai ajung acasa.

nu mai am nevoie
sa ma astepte vreun barbat
acasa.

*

inot. inot singura pe timp de tsunami
si nu ma pot opri.






faza operațiilor concrete, sub bisturiu de plastic

îmi amintesc
cǎ eram o fatǎ de nouǎ ani
şi scriam poezii cu vârful nasului
pe o foaie de jenǎ falsǎ.

habar n-aveam
cǎ acele cuvinte care ar fi
prefǎcut cenuşa mea de inimǎ
în diamant,
erau pe raftul de sus
şi eu aveam doar 134 de centimetri;

nici mǎcar nu m-aş fi gândit
cǎ nişte amǎrâte de fraze
culese dintr-un plop bǎtrân
aveau sǎ-şi gǎseascǎ
sinonime în lumea realǎ-

şi cât avea sǎ doarǎ
jocul de-a cerneala cu care
îmi îmbibasem orgoliul.



Autoportret cu cenzură

Vreau sǎ calci pe umǎrul mǎrii
împreunǎ cu mine. Sǎ ne îmbrǎcǎm amândoi
cu puloverul prea gros
din lânǎ de flux
şi sǎ râdem ca tâmpiţii, cǎ uite, s-a micşorat luna la apǎ
şi nu ne mai încape
pe capetele noastre de doctori ameţiţi. O
sǎ ne facem unul altuia injecţii
cu uitare, sǎ nu mai doarǎ, sǎ nu mai doarǎ nisipul
rǎmas orfan pe buzele noastre, sǎ

te iubesc şi sǎ mǎ iubeşti ca şi cum acum
s-ar fi crǎpat cerul în orizont, doar un pic,
sǎ ne facǎ pe plac, aşa, ca şi cum am fi
doi pescǎruşi care au aflat
cǎ zborul se zboarǎ numai dupǎ ce nu te mai chinui
sǎ zbori corect.

dar ştiu, ştiu mai bine
decât mareea şi decât delfinii şi decât
lipitorile care mi-au supt sufletul
prin degetul mic de la picior;
ştiu, ştiu mai bine
fiindc-am mai fost pe strada asta
unde se rǎpesc bǎieţii din braţele mamei karma
şi se învaţǎ la prostii şi unde-i forţǎm
sǎ-şi rǎscumpere viaţa cu o înjurǎturǎ; o, am mai fost aici
şi nu vreau sǎ mǎ întorc, nu vreau sǎ îi mai
înec în negrul mǎrii pe cei albi
care mi-au salvat viaţa de prea multe ori. nu, nu vreau, mulţumesc-

pentru cǎ, şi eu ca pescǎruşii, am aflat între timp, domnule,
cǎ pe strada asta nu a fost niciodatǎ nicio mare.






griji

iti faci griji ca-mi fac griji ca marea
si ti-e frica, daca nu o sa mai
ramana nimic cand se retrag
mareele? te culci pe-o parte,
mai mult dezbracat decat vigilent,
dar si-n spatele ochilor tai
se-ntampla ceva: ce oroare
ar fi sa devin si eu doar o
adolescenta nisipoasa, doamne, daca
ma voi praji si eu singura
cu o lentila si-o tona de incalzire globala?

stiu asta, si-mi fac griji
ca-ti faci griji ca-mi fac griji ca marea,
ca nu vreau sa te ancorezi in
lut umed care n-o sa mai
devina niciodata coama de pegas,
ca esti prea realist ca sa mai
poti vedea realitatea.
te-am ascuns intr-o constelatie
si-acuma simt ca tu simti prea putin
praf stelar (of, ce ti-e si cu
fruntile ingandurate?)

c-asa ne iubim, la ruleta,
numa' pe culoarea cu ghinion
fiindca e mult mai greu decat pare
sa dovedesti statistic
si-apoi sa scrii poezie pura
despre sansa ca eu sa fiu
culoarea ta preferata si tu,
a mea.




chihlimbar

ma strecor si raman
sus in desisul anilor tai
ca rasina de brad
careia nu i-a fost rusine
sa suporte iarna

o respiratie pe nudul acului -

si sper
printre picaturile de fus orar
si samburii de nor
care au ramas pe alee

ca, peste milenii,

cand pe trupurile noastre
uscate si umezite din nou
se va rescrie arta,

tu sa ma pastrezi inca
intre peretii de ambra
ai sufletului.


bambus

erau zile de bambus
cand cadeam la mila strainilor
pentru ca nu aveam nimic
mai bun si totul parea
sa curga pe rau, dezamagit,
ca perle negre.

erau zile de bambus
cand ma ridicam din pat
din cauza unui afurisit
de ceas biologic stricat
care suna a urgenta
si nu dadea niciodata
vreun argument solid

si cand radeam
si cand ma prefaceam
ca-s mai buna decat
fetele care contemplau
suicidul pentru un
numar mazgalit
in cerneala sadica -

erau toate, toate
zile de bambus
si ceea ce ma ustura
cel mai mult
si de care inca
nu m-am vindecat

este felul simplu in care tu
m-ai condamnat la ele si ai
refuzat
sa asisti la ochii bulbucati
si la pulsul pentru care
nici eu nu mai aveam argumente
demult.



femeia floare a soarelui

scaldata in roua
ca linistea dintre doua raze de soare

ea aproape stie
cat i-au crescut petalele
si cate seminte aduce
acestui pamant
facut din tarana si speranta

femeia floare a soarelui
se intoarce spre lumina
dimineata si seara
pe vremuri de nori si sub cer senin
la fel de eleganta

o privesc
in oglinda anilor
si minutele se incalzesc
aproape fara sa-mi dau seama

cat poate iubi
femeia floare a soarelui





23.12.2010

femeia râu de munte

curgi printre pietrele vieţii
cu un susur.

brazii
pe care-i prinzi
în undele tale-
mereu verzi

chiar când îţi rǎmâne o picǎturǎ
de ceaţǎ in ochi.

femeia râu de munte
cu ritmul cerului în sânge
şi inima de cuarţ clar

nu ştie
cǎ în adâncul
sufletului

ea este tot
ce îşi doreşte
un alpinist.







18.12.2010


odata ca niciodata

te-am pescuit din cer
odata ca niciodata
cand zmeele zburau in mare
si m-ai privit cu ochi de pamant
care asteptau inca
asteptau dinainte de timp
sa se spele pana la oase
si pana la diamant
asteptau

mi-ai luat mana in ochii tai
ca pe ceva mai drag ca orice
odata ca niciodata
cand zeus juca mingea in olimp
si muritorii de rand ca mine
credeau in viata dupa moarte
iar eu te-am vazut
te-am vazut cu adevarat
asa cum erai tu
sub haine sub piele si sub carne
te-am vazut

ti-am cantat in braille
pana aveai sa prinzi aripi
si eu aveam sa fiu maica tereza
odata ca niciodata
ne-am intalnit la mijlocul infinitului
si am jurat
sa ne iubim ca diplomatii
dar te-am iubit furandu-ti nobelul pentru pace
cu bratele stranse ca o funda
in jurul gatului tau te-am iubit
te-am iubit

numai ca eu nu am un rol
eu sunt foaia de hartie
pe care poti sa scrii orice pronume
orice insulta si orice basm
pe mine ma boteaza
orice stilou cu penita de aur
si orice creion tocit
pentru ca am incredere in tine
pentru ca sunt o pata de cerneala
pe bluza universului

pentru ca eu sunt
si tu esti

odata ca niciodata






concert in la minor




vioara cerului
s-a stricat. s-a spart
in capul meu
ca un castron de cristal
plin cu supa prea fierbinte.

acum cerul ploua afon
in urechile mele,
cu stropi acizi de ciob
destramandu-se
in bucati din ce in ce mai mici
din ceea ce a fost odata rai.

iar eu, eu doar asist
la felul cum tuna
aritmic si iese fum
prin buzele mele crapate
ca de sfarsitul lumii,

ca si cum
nu mi s-ar fi mai
dezarcodar fiinta
niciodata.