Sunday, August 13, 2023

Calendarul fără zile

 
Ce înseamnă timpul
într-o lume fără lumină?

Un perete zgâriat
la un braţ întins distanţă.
Numeri adânciturile
şi intonezi incantaţiile
cu vocea potrivită
ca o flacără
care ţâşneşte din tine
pentru că înăuntru deja a ars
totul.

Ţii ritualurile
ca la carte,
cioburi de control
într-un univers care se sparge,
dar e atâta vid, atâta tăcere
între stele,
încât n-ai ce vedea decât praf 
stelar şi ceaţă
dacă îţi faci curaj să deschizi ochii.