Veghe

 

Apele negre

curg din trecutul izvor

în jos printre pietrele din mintea mea

nemişcate de timp,

inundă văile din corpul meu de vată 

de zahăr

ars

în cuvintele pe care încă nu ţi le-am spus

nici ţie. 

Magia, poveste frumoasă, nu vindecă nimic,

iubirea mea de vată albă,

excesiv de dulce, nor gol de furtună.

De la tine învăţ:

1) să fiu muzică,

2) că sunt fragila şi vitala

tăcere dintre două note.

Meditația Mării

 

Faci valuri în corpul meu.

În muzeul mişcärii

de sub piele, îmi arăţi exponatele,

replicile unui cutremur de demult, 

cicatrizat şi redeschis zi de zi. 

Raze de nevoie emană din mine

ca fumul din vulcan. Fără destinatar.

Eu adormind în mine. În lumina din mine

se trezesc insulele îmbrăţişându-se

cu braţe de apă iubită de lună.

Faci valuri în corpul meu, să îmi simt

adâncimea.

Nu sunt o stâncă. Sunt viaţa care umple

ce a fost crater şi iad.

Curgeam şi m-am oprit

pentru o limbă de pământ 

care m-a poreclit baltă.

Acum mă întind, îmi topesc oasele

în nisipul cald. Mâine dimineaţă

voi curge mai departe. 

Faci valuri în corpul meu 

şi fiecare celulă din mine îşi aminteşte:

curgere însemnă să plec. 

Ca să fiu eu, lichidă, strălucirea răsăritului

şi joaca apusului, am nevoie

să plec din golful ăsta strâmt.

Mare sunt. Forţa mareelor mă mişcă

şi dacă nu mă întorc să lovesc cu spumă

o mână de orbi care nu mă văd.

di sperare

 

vocea pietrelor
mă strigă
de când eram mică.

acum când au ecou în mine
toate cuvintele voastre mici
din care faceți un zid mare
pe care doar eu îl aud
cum se târăște între noi ca un șarpe veninos

să îmi continui vorba?
aș vorbi într-un grai uitat
despre turme de elefanți
și triburi de foc
și valuri diferite care se țin de spumă
pe aceeași mare -
în acele vremuri nimic nu ne spărgea rândurile.
eram un munte toți împreună

dar carnea de pe noi este prea tânără
să își amintească.

sunt singură într-un război
de țesut valuri după șablon,
bijuterii din fildeș și apartamente de lux
sub poduri umede, care scârțâie la fiece pas
unul spre altul.

să emigrez în soare?
m-am îndrăgostit de speranța înceată a pietrelor.
dar dacă plec, mă va mai primi doar iarba
galbenă-ars, cu fire înalte și despicate.

oare cât timp îmi voi
mai putea citi viața
în limba potrivită
măcar dimineața?