amânare

trag de secunde
ca de nişte mâneci încǎpǎţânate
pânǎ se lǎrgesc
şi îmi conţin ruşinea
ghemuitǎ, ascunsǎ,
fǎcutǎ punct sub semnul întrebǎrii
şi totuşi aşa dificil de cuprins.

trag de secunde
pânǎ se fac minute, zeci de minute
sau chiar ore, dacǎ simt cǎ mǎ sufoc
şi am uitat cum sǎ respir.

mǎ îmbrac
pentru cǎ e la modǎ.
pentru cǎ se considerǎ inacceptabil
sǎ mǎ arǎt
cu ceea ce sunt eu de fapt
ca un fruct fǎrǎ coajǎ
care-şi expune aroma
lipsit de cenzurǎ.

în curând, poate am ghinion
şi îmi rǎmâne mare bucuria
de zeamǎ şi zile senine.
poate scap fǎrǎ prea mare efort,
ca acuarelele unui pictor minimalist.
nu va mai fi nevoie sǎ urc pe podium
şi sǎ-mi ridic premiul
sau sǎ fac febrǎ muscularǎ de la un zâmbet.

presupun cǎ mǎ veţi porecli norocoasǎ
şi va fi cea mai urâtǎ insultǎ
care mi-a fost adresatǎ vreodatǎ
dar cǎreia ar fi o ipocrizie sǎ îi rǎspund.