iat-o! invizibilă,
se împiedică de sunete microscopice.
locuia într-un castel de iubire,
dar ajunsă pe pământ, al șaptetea val al vieții
i l-a făcut țăndări de spumă. surprinsă,
s-a privit în oglinda cerului, ca un ocean secat.
aproape a crezut că se transformase
într-un om defect între oameni defecți.
*
are coarne de fier
prin care simte mirosul de indiferență
al ceții.
bolnavă de gravitație, acum -
ea atrage alte lumi numai în doze mici.
nu dă dependență.
rozul său înnăscut s-a dovedit
a nu fi incurabil. doar un moft al fotonilor.
*
îi curg bale de mătase. și le trage din gâtlej
ca pe niște urlete-avortoni.
le face cadou pământenilor
crezând că aceștia îi vor putea desluși,
printre hieroglife și ani lumină,
sacrificiul din dragoste
ascuns între celulele de foc și picăturile de dezgust.
*
extraterestra vede prin păr.
recunoaște inima omului drag prin fire albe, pietre funerare
și puncte în care celălalt a rupt tăcerea, a spart regulile,
a ucis universul pentru ca să vadă
cum soarele privește înapoi către ea
chiar în timp ce apusul îi străpunge epiderma de căldură.
*
locul extraterestrei este oriunde, dar nu aici.
în niciun aici. acasă al ei s-a mutat,
din cauza zborului său nemulțumit,
într-un orizont destrămat precum cuibul rândunicii.
un departe ce mai poate doar
să șoptească.
*
ea aude prin piele.
aude doar când o doare.
aude ecoul morții
din dor de casă.
aude proprii pași
care deja au pornit
la drum.
