Întâlnire de lumină

 

și din pântecul de piatră al nopții
se va naște cel mai arzätor soare,
o portocală de lumină domnind
peste valurile spasme din inima mea
în care prea multe corăbii și-au văzut sfârșitul.
Din spuma valurilor sparte
ne-am format noi, nisip fin
care primește în răcoarea sa tălpile obosite
ale călătorilor rămași pentru o clipă lungă
fără destinație.

și când pieptul meu a cunoscut înecul,
te-am găsit pe tine
și când te-am cunoscut pe tine,
am înțeles aerul
și i-am făcut loc între cuvintele mele.

și din luna ochilor mei plânși
care au arătat puțin din cale în fiecare întuneric,
s-a născut de fiecare dată răsăritul.

Neașteptate

 

Te scriu în calendar

în ultima clipă

cu ochii surprinşi 

de o stea în colţul unei fotografii vechi. 

Te ţin în vocea mea

până te vei încălzi, până te vei dizolva iar

în zilele gri, într-o margine de zâmbet, într-un vers de cântec. 

Astă seară dansez cu amintirea ta. Culorile tale. Iubirile tale

atât de tăcute, încât le uitam

prea des.

Acum îmi aprind artificii 

în vârfurile degetelor. Îmi pun o dorinţă.

Nu aia. E prea târziu.

Dar tu eşti căldura care mi s-a născut în voce

cu uşa prăfuită şi poezia neîmpărtăşită

deja între noi.

 

Maraton

 

Trec peste câte o zi

ca peste un obstacol într-o cursă cu obstacole -

inspir, iau în corpul meu cât soare pot duce

şi îl păstrez în plămâni cât timp îl pot păstra,

îmi spun o poezie ca o pasăre care îşi aminteşte

cântecul drumului său lung pe un cer pictat cu nori de furtună.

Vine noaptea. Vine somnul şi mă sărută vântul pe frunte

mândru de pasul de balet pe care l-am făcut în maraton. 

Dar vine şi dimineaţa şi vin sunete stridente de respingere

şi vin nopţi cu lună nouă când nu îmi amintesc

la ce bun doare zborul. 

Şi cad. Şi merg de-a buşilea pe podeaua propriei inimi

adunând cioburi de cuvânt nedigerat şi litri de sânge.

Şi nu mă opresc.

 

Conținere

 

Morminte vii, aburinde

ne stau sub limbă ca şi cum 

o parte din sine ar fi decis 

să nu mai fie. 

Ca un nor încordat, tremurând 

abia perceptibil, care crede

că dacă refuză devenirea ploaie,

nu îl vor mai durea picăturile 

de plumb topit. 

Iau în mâinile căuş

groapa pe care mi-am săpat-o în oase

şi tu îmi iei mâinile într-ale tale

şi poate acestea sunt cele şapte zile

în care prinde viaţă o întreagă lume.