Thursday, June 30, 2011

sotron

te iubesc
in praf de creta:

sar sotronul
printre nori

nu cumva
sa iti murdaresc
picioarele

cu aripile mele
care zboara
prea sus.

daca refuz
sa te sterg
de pe asfaltul
sufletului meu

macar nu te voi
lega de mine
cand trebuie sa alerg

un maraton
intre mine si cine
se presupune ca sunt
pentru tine.

eu in praf de creta
te iubesc pastelat

sa fiu sigura
ca nu te simte nimeni
in respiratia mea

cand fac balet
caraghios
peste patrate si cifre
de copil mic

doar-doar ma vei tine
la piept un minut

doar-doar ma voi putea
intinde la pamant
artistic

inainte sa cad.












Tuesday, June 28, 2011

invitatie la joc

ca sa existe lumini,
trebuie
sa ne impovaram cu umbre

asa ca uneori iti imprumut
intunericul meu de plumb
sa jonglezi tu cum stii
cu mortile mele
pe care nici nu vreau sa le gust
sa vad de ce ma descompun
desi sunt un intreg, eu si lumina alba
si nici nu le ingrop
ca o complexata cu simt civic ce sunt.

iti dau tie umbra mea
sa jonglezi cu ea cum te pricepi

si, daca te simti
coplesit, inspirat
sa o fierbi in suc propriu,
sa o impletesti cu noptile tale de plumb,
cu pleoapele tale trase ca perdelele
peste ochi larg deschisi, pana sunt pregatita eu
sa ma trezesc
si sa te vad prin prisma vietii, asa cum esti tu
de-a lungul spectrului vizibil;

daca te simti vizat personal
de anii care ma cocoseaza,
de nu-urile mele care inseamna da,
de da-urile scrise ca metafora
intr-o poezie pe care stiu ca nu o vei citi,
ca sa-ti fac pe plac;

daca te dovedesti jongleur atat de bun
incat sa te cred copil, iar pe mine sa ma vad balon cu aer cald

in timp ce tu te dai peste cap pe pamantul meu
in speranta ca poate vei reusi
sa repari gravitatia in sistemul solar
de nori in care-mi ascund eu inima -

doar atunci voi sti
ca esti de acord, sincer de acord
sa iti ajustezi ochii la incandescenta mea.

doar atunci imi voi permite sa am
trup langa suflet

si vom dansa.













Saturday, June 25, 2011

respiratie

vreau sa fiu pasare.
sa-mi incapa cerul intre tample
si sa fiu una cu zborul.
un cantec de pene.
o liniste de nori ciufuliti.

sa nu ma mai trezesc
pana la primavera
si sa fiu o tara calda
pentru mine insami
si pentru toti bulgarii
de pamant infertil,
sa nu mai fie nevoie
sa migreze nimeni.

vreau sa nu mai orbesc
cand vorbesc cu soarele
la pertu;
doar am ochi de cuart!
sa ingan lunii
un cantec de leagan
pana adorm lupii
si se invelesc in maree.

vreau sa imi rescriu
arhitectura fiintei.
sa nu ma mai leg
cu pietre de picioare
cand lacul poate purta
pe umeri atatea stele.

cand eu sunt lumina, atat de lumina, prea lumina
sa ma las rapita
din poalele materne
ale vietii.



Thursday, June 23, 2011

ropot de emotii

noi ne emotionam in cor
ca picaturile de ploaie
trase la indigoul cerului
si niciodata la fel.

ne e prea frica sa lasam amprente:
eu ca un sal pe umerii tai
si tu ca un semafor pe strada vietii mele.
ne e frica sa nu ii dezamagim
pe betivii din olimp, care ne-au lasat scris
in cuvinte de om mare
ce se cade si ce nu cumva sa se intample vreodata intre noi.

mi-ai acordat chitara sufletului
si eu am cantat, am cantat la intersectie in ploaie ca proasta,
am cantat a opta minune a lumii
in fata garii
desi stiam ca urma sa plec, stiu ca urmeaza sa plec
si poate nu-mi vei da voie sa ma mai intorc vreodata
si nici nu stiu ce au insemnat pentru tine
acordurile proaspete pe care le-am pescuit din inima
si ti le-am servit la cina cea de taina,
atat de tainuita incat nu sunt sigura daca tu stii
ca erai acolo, painea de zi cu zi a sufletului meu.

ti-as da tot portativul batailor inimii mele
si cheia sol a sangelui meu
as lasa-o sa ti se scurga printre degete, sa te spele
nici nu inteleg prin ce miracol,

dar ma abtin.

ti-as raspunde la rasarit cu lumina
cum raspunde avalansa ecoului,
dar
ecoul asteapta zapada sa vina prima,
nu cumva sa-l certe mama natura
ca a vorbit neintrebat.

nu iti dai seama?
noi ne emotionam in cor

numai ca eu prefer
sa ma declar afona
decat sa ma alungi
cu o umbrela veche

iar tu trebuie sa fii sfant
si sa nu imi dai voie
sa ma sterg pe mine cu carpa
cand cant

pic-pic pe acoperisul vietii.

Wednesday, June 15, 2011

prima perla

aminteste-ti ca istoria ta
este mai lunga decat un haiku
si in tine incape mai mult
decat un anotimp al pierderii.

aminteste-ti ca fiecare fulg de nea care se topeste
inseamna mai mult decat sa afli ca mos craciun nu exista;
cu fiecare la revedere, iti rasare cate un ghiocel in piept.
aminteste-ti pentru cati oameni ai fost tu
martie.

aminteste-ti ca esti o stea cazatoare -
tu transformi gravitatia intr-un foc de artificii.
tie iti creste cerul in suflet
si stii ca alaturi de tine ai
floarea soarelui
pe care numai tu o poti privi
in cea mai blanda lumina.

aminteste-ti ca esti mai mult decat definitia
pe care ti-au lipit-o niste ametiti pe frunte
inainte sa te cunoasca.






permisiune

i.

tu esti muntele meu.

pasii pe care ii trantesc
peste inima ta

si degetele julite cu care mangai
florile din tine

iti masoara maretia.

recunosc in tine
atatea diamante
care in sufletul meu sunt
inca bucati de pamant salbatic, neexplorat

incat atunci cand te privesc eu,
soarele oboseste sa straluceasca
si iti lasa tie o ora de lumina drept trofeu

iar eu stiu
ca razele tale
se pot
impleti in tesatura vietii mele
asa cum se impleteste somnul cu sfarsitul unei zile grele.


ii.

tu imi spui
ca nu mai sunt inundatia
care a scris candva istorie
cu ortografie gresita
si sintaxa imprumutata din iad.

tu imi amintesti
ca din pantecul meu
am ridicat diguri de piatra
iar curentii mei merg
spre ocean.

tu imi dai voie
sa imi simt fiinta plina
si sa gust aroma lunii reflectate in mine
cat am nevoie,
sa imi cunosc fiecare fir de nisip
si sa nu mai uit
ca sunt apa: ma spal incontinuu de trecut.


iii.

iti stiu intuitiv fiecare poteca.

in timpul furtunilor de vara,
m-ai adapostit sub brazii tai

iar cand am imprimavarat impreuna,
mi-ai facut cadou cantecul ciocarliilor tale
si ai dansat cu vulnerabilitatea mea
ca nimeni altul

iar de fiecare data cand inghet,
din gheata imi slefuiesti flori
care incet-incet se topesc
si prind radacini.

asa stiu eu ca
oricand
s-ar rasti norii la mine
in cuvinte reciclate
de prea multe ori sa mai fie
potabile,

tu ramai locul meu sigur.







Thursday, June 9, 2011

atasament

mă leagă de tine un singur fir.

ne înnodăm şi deznodăm.
din când în când, mă faci fundă roşie
şi eu mă împlinesc atât de mult
alături de tine
încât mă ofer trecătorilor
ca pe un trandafir de hârtie.

te cos în viaţa mea
ca pe un goblen
după cea mai frumoasă pictură
pe care le-a fost dat vreodată ochilor mei
să o mângâie cu o privire,
cu un boboc de lacrimă.

îmi trezeşti amintiri pe care nu le vreau
şi în acelaşi timp le primesc cu căldură:
că atunci când eram mică, deşi ştiam cuvinte sfinte,
nu am crezut nicio clipă în miracole
cum ar fi a creşte
rădăcini în solul fertil al inimii celor dragi.

acum am învăţat de la tine limbajul încrederii:
am gângurit alfabetul împreună
până când ni s-a tipărit divinitate în suflet
şi nu vom mai fi niciodată aceiaşi

pentru că ne-a legat un fir din pânza de păianjen.





Tuesday, June 7, 2011

eliberarea de datorii

ma grabesc
sa imi scriu viata
ca o baba cu parul ciufulit
care se imbraca la patru ace
in fiecare zi
si flirteaza cu moartea
ca sa se simta importanta.

din cand in cand gresesc;
vars calimara
peste cerul noptii
si pentru o vreme
se sterg toate stelele
iar roua se usuca
cu sugativa.

am ajuns sa imi cunosc caligrafia
punct cu punct, virgula cu virgula.
stiu ca sunt o avalansa de paranteze

fiindca un drac mi-a soptit
(cand pasarile cantatoare nu erau in voga)

ca doar daca ma machiez perfecta
cu ruj de cuvinte calde
si doar daca imi pudrez fata cu poezie
de care place publicului,

voi putea sa ma apropii
de cineva, de tine din mine,
de mine insami
intr-o zi ploioasa cand vreun strain mi-a tinut umbrela.

am ajuns sa imi simt caligrafia
prin toti porii, in fiecare minut,
cum ma zbat ca un cutremur
nu cumva sa imi tremure mana
si sa uit vreun detaliu.

din cand in cand ma opresc
si imi pare atat de hazliu
cat de greu imi atarna
aerul
in plamani!

oare cand voi ajunge
la picatura de cerneala
care sa-mi umple in sfarsit
sufletul?

oare cand voi alege
sa imi traiesc viata
in loc sa o scriu?











nod de bucurie

am un nod de bucurie
in gat
si nu vreau sa il desfac,
nu inca.

mi te-ai cusut pe suflet
cand eu aveam unghii de invinsa;
miscarile fine
nu erau punctul meu forte,
nu inca.

iar acum am un nod de bucurie
in gat,
o randunica ce nu mai vrea sa
migreze doar fiindca
mama supraprotectiva septembrie
i-a povestit despre frig
cu vocea grava si blanda.

randunica din sufletul meu
nu vrea sa migreze departe de tine,
nu inca.

deja
s-a facut funda
bucuria in mine
si nu o mai pot trece
prin ochiurile vietii-etamina
decat sub forma de lacrima.

m-ai adus acasa
in tarile calde
cu tesatura fina a grijii tale.
m-ai adus acasa. unde era locul meu
dinainte de a se fi construit raiul,
deja am ajuns.




Monday, June 6, 2011

incredere

imi iau copilaria
si o intind pe masa
ca si cum ar fi
o tesatura fina.

imi ofer lacrimile
pastrate intr-un insectar spiritual
unor straini, oameni inca fara fata
in fata carora
ma voi intinde goala pe podeaua cerului
si le voi spune: “uitati-ma, asa, un mar necopt;
ma legan intre copacul vietii si vant.”

va las voua amintire
destinul meu de lapte.
mi-a ramas mic.
acum imi naparleste sufletul
si asa, cu ochii intredeschisi,
ma imbrac in prietenie
si am incredere

ca toti am fost loviti de grindina.
toti crestem odata cu razele soarelui.
toti am nascut din acelasi pamant

si sunt la fel de fruct,
merit la fel de multa rabdare
din partea toamnei

ca toti ceilalti.



Friday, June 3, 2011

luna implinita

cuvintele sunt prea stramte.

tu meriti
mai mult decat
un clasor plin cu timbre
perfecte.

iar eu, ca luna
intr-o noapte de vara ploioasa:

imi pastrez recunostinta
in seiful cu cifru
al unei singure lacrimi
pe care o las nonsalant sa curga
de-a lungul obrazului
secret.

cuvintele tale
se asorteaza mai bine
cu ochii mei asa, impliniti
si umezi
de amintirea vie a imbratisarii
dintre lac si stea.

acum traiesc
intr-o poveste pe care nu am avut curajul
sa o scriu in copilarie

pentru ca, uite, dupa cea mai urata zi din viata mea
soarele s-a uitat inapoi; iar astazi, tu

mi-ai dat voie sa las amprente.


Thursday, June 2, 2011

pata oarba a sufletului (ridicarea cenzurii)

m-am inselat.

ochii de catifea nu ajung.

uneori chiar e nevoie de
cuvinte,

cuvinte calde ca un iunie
tinut in lesa de soarele adolescent
care se uita in sine si uita
ca si universului ii trebuie
explozia de lumina, vulcanul care erupe
si abia mai incape in suflet.

ma uit prea mult in mine si uit
uneori ca nu doar mie imi trebuie universul,
timp si spatiu
sa vorbesc singura intr-un limbaj exagerat de intim.

*

asa ca imi dau voie
sa iti stralucesc pe fata.

ma opresc un pic
ca punctul de sub semnul intrebarii
si verific daca inca iti mai e frig,
daca inca imi mai tremura mainile,
daca te-am iubit prea mult si risc sa ajung pitica alba.

dupa care continui;
iti dau voie sa te cuibaresti in gradina mea, sub un tei
sa-ti tina umbra cand dormi
si sa poti dansa in picioarele goale pe iarba
din sufletul meu.

*

poate ca “prea mult” e un basm intors pe dos
si nu voi lasa raul sa invinga binele
intre paginile cenzurate ale vietii mele.

poate ar fi mai bine
sa imi fac ochi din sticla
in care te vei oglindi asa cum esti, suflet catifelat
si cuvinte legate cu fundita aurie
in care incape toata caldura.




Wednesday, June 1, 2011

vizita

proasta de mine, ma cred fenix.

*

cenusa:

ma ingrop de vie
intr-un teanc de hartii moarte.
nu mai stiu
cine-a zis ca in inconstient
facem inchizitie si ne ardem
pe noi insine ca un foc de tabara
si nu mai vreau sa ma incarc
cu anii in care s-a gasit cineva sa exclame,
evrika! suntem constiinta pura
chiar si in zilele cand nu vrem sa ne cunoastem
nici propriul nume.

*

zbor:

tu ma vizitezi
in fiecare geamat de secunda.
ma vizitezi fara sa afli
ca esti aici, la capul meu,
ca si cum as fi bolnava de cer senin.
te apropii de mine
aici, in inima mea ca o luna plina
si ne plimbam deasupra norilor.
saptamana asta am inchiriat raiul
si nu ma pot abtine de la a asculta
vocea ta catifelandu-mi numele.

*

inconstiente
nu sunt actele ratate, lapsusurile
sau amintirile care se tes
fara de lege
intr-o poveste foarte diferita
de ceea ce s-a intamplat cu adevarat
in copilarie.

inconstienta
sunt eu:

doar stiam
ca in lumea reala
aripile de fenix
se prajesc.

printii sunt pregatiti de mici
sa lase cenusa sa li se scurga printre degete
fara sa ii atinga prea mult.

parca ma vad maine
prinsa intr-o inchisoare de hartie:
ma va prinde gravitatia
si-mi va trage de suflet
pana ma largesc, ma lungesc, imi amintesc
toate detaliile si toate argumentele
pentru care: a) tu nu m-ai vizitat
niciodata. b) fenicsii nu exista. c) pic
in gol

si doar imi invatasem lectia ...