deschide rana ca pe o fereastră.
lasă raze din tine să zăboveaacă
pe fiecare colț de trecut, pe fiecare masă
a așteptării, pe televizorul demult închis
și fotografiile unor oameni ce nu mai sunt,
pe pereții cu pânze de plâns ori plutire,
pe patul din care corpul tău de lemn vechi
a înviat și s-a ridicat după nimicire.
să te pătrundă prezentul ca o briză a mării.
ești, astăzi, cerul ce cuprinde în brațe
toți norii, toți pescărușii, apusul și răsăritul.
bătăile inimii la galop se topesc ca lumânarea
la căldura propriei prezențe.
da! acum
este momentul potrivit:
privește prin rana deschisă
poteca de spini pe care ai ajuns aici, înăuntru.
adulmecă pe pielea ta încercată de timp
și de prieteni care au plecat,
trandafirii care îți cresc acum în palme.
