Wednesday, August 29, 2012

de reţinut



1. sǎ îi cerşesc o firimiturǎ de furtunǎ:

îl voi ruga sǎ mǎ plouǎ
pânǎ îmi intrǎ la apǎ
oasele,
mǎ voi oferi cu împrumut frigului
fǎrǎ egoism, chiar în zilele când mi-e foame de mine
şi nu-mi mai rǎmâne poate nici data naşterii
de savurat pe ascuns -

atât de mult am nevoie
sǎ îmi arate cǎ a fǎcut o fotografie
şi e fapt dovedit cǎ îi
sunt curcubeu.


2. sǎ îi mulţumesc

pentru cuvintele decupate din ziar
şi extrase din pǎlǎria lui de magician,
la ora fixǎ
când aveam mai mare nevoie.
îi voi spune cǎ le-am respirat adânc
şi, încuiate cu cifru în corpul meu, s-au zgâlţâit
pânǎ au devenit
poezie.

şi pentru promisiunea
ca o parǎ aromatǎ
care şi-a amintit de mine şi de iubirea mea
în prima sǎptǎmânǎ din septembrie,
punctualǎ.
din suflet.


3. sǎ îi dǎruiesc jumǎtate de metaforǎ

din cel mai luminos haiku
pe care l-am descoperit vreodatǎ
bine îngropat în desişul limbii -

atât de luminos, încât
a trebuit sǎ înghesui mult întuneric
în douǎsprezece silabe
ca sǎ înţeleg ceva din strǎlucirea autorecunoaşterii
şi mi-e ruşine de câtǎ noapte
pot înghiţi pe nemestecate;

lui îi voi zâmbi doar un colţ de rǎsǎrit,
umbra oranj a ideii
cǎ mi-a fost tovarǎş bun
pe drumul ǎsta uneori înnodat
care numai eu ştiu unde duce.

îi voi scrie doar cǎ poate
nu mai e vina lui.


Saturday, August 25, 2012

mǎrturisire




omule frumos,


îţi mǎrturisesc
cǎ m-am nǎscut
din foc
prematur
cu picioarele înainte
şi cordonul ombilical în flǎcǎri.

de atunci, din prima clipǎ,
m-a lovit blestemul:
dacǎ te privesc în ochi
prea adânc,
rişti sǎ arzi din temelii,
contaminat de iubirea mea cronicǎ.


cu mult drag
şi cu scuzele de rigoare,

Copilul interior



Monday, August 20, 2012

arta victoriei



rǎzboiul
i-a rǎmas ridat pe faţǎ;

s-au cusut multe
la viaţa sa,
poveşti depǎşite
în pasul de vals
al timpului,
poveşti acre şi îndulcite artificial,
poveşti fruct
rǎsǎrite ca peste noapte
din rǎdǎcina vocii sale
fǎrǎ timbru, fǎrǎ destinatar
şi de fiecare datǎ trimis de un expeditor diferit
care locuieşte la aceeaşi adresǎ, în acelaşi corp.

între un cadavru şi o inimǎ încǎpǎţânatǎ
sǎ batǎ tare, tare
când n-ar fi trebuit,
a decis sǎ nu mai danseze în pas alergǎtor.

astǎzi îngenuncheazǎ,
chiar dacǎ îi scârţâie trecutul în oase;
miroase grǎdina într-o petalǎ de trandafir
cǎzutǎ ca un sǎrut de noapte bunǎ pe fruntea pǎmântului.

pradǎ uitǎrii, întrebarea -
şi ce dacǎ
i-a rǎmas rǎzboiul ridat pe faţǎ
ca încercarea de roman de aventurǎ
a unui puşti de zece ani ...






Saturday, August 18, 2012

bine-ai venit

(bine sǎ pleci)




ca pendulul sculptat în cel mai fin detaliu
dintr-o picǎturǎ de lemn şi un kilogram din sudoarea sculptorului,
aşa şi eu, bolnavǎ de frumuseţea nimicului,
ştiu foarte bine când sǎ tic
şi când sǎ tac.

citesc milioanele de secunde
pe faţa ta machiatǎ cu fructozǎ
sǎ nu se simtǎ acreala sincerǎ a lǎmâii
şi ştiu sǎ scriu cu miezul fiinţei mele
bunǎ ziua şi la revedere, aceeaşi
caligrafie.

da, îmi place sǎ cânt
ca firele de iarbǎ îmbrǎţişate pe ascuns, între bǎncile parcului.
îmi place sǎ se danseze cu mine
la picioarele goale şi bǎtǎtorite.
da, îmi place sǎ cânt la orǎ fixǎ, iubesc
când ţi se întipǎreşte cântecul meu pe buze
şi ţi se lipeşte de inimǎ, ca propriul puls.

nu accept, însǎ, strivitul florilor
pentru simplul motiv cǎ nu mǎ asortez cu rochia ta veche.
meseria ta poate este sǎ mǎ tai din rǎdǎcini şi sǎ mǎ faci altceva,
niciodatǎ sǎ mǎ ucizi pânǎ nu mai rǎmâne niciun strop de bucurie din mine.

dacǎ uiţi, dacǎ mǎ laşi într-un sertar
cǎci ţi-e ruşine de zgârieturile mele,
îţi voi arǎta cǎ deşi am fost atâta timp binevenitǎ,
ştiu cel puţin la fel de elegant sǎ fiu bineplecatǎ

iar într-o zi fǎrǎ soarele ca o monedǎ din luminǎ
vitalǎ, dispǎrutǎ din corpul tǎu textil,
când nu vei mai ţine tu minte
ce-i ǎla timp de rugǎciune şi ce-i ǎla timp de compasiune
şi dacǎ ţi-a venit ceasul sau poate ţi s-a dat voie sǎ te mai chinui cinci minute,
vei vedea cǎ eu am ştiut mereu când sǎ tic şi când sǎ tac
şi nu-ţi convine ca eu sǎ tac tac tac
tac pentru totdeauna, poposind în acelaşi loc al cadranului, departe de tine.

valorez mult pentru colecţionarul cu ochi bun,
chiar eu, cu zgârieturile mele
şi cu istoria mea însângeratǎ
şi cu felul în care citesc timpul ca şi cum mi-ar fi limbǎ maternǎ.
ca şi cum eu însǎmi aş deveni limba maternǎ
a cuiva.

Sunday, August 12, 2012

metamorfoza



renunţ
la stratul de singurǎtate supurantǎ
în care am fost învelitǎ
ca o crisalidǎ,
nemişcatǎ şi fǎrǎ spaţiu sǎ mǎ pot vedea
altfel.

mǎ desfac în straturi de luminǎ,
matryoshka ce se construieşte pe sine
invers:
cel mai mare strat, pǎpuşa pictatǎ
de un art-terapeut rǎnit aproape mortal
cu glonţul unei idei;
cel mai fin strat, culoarea
care zǎboveşte în codrul fiinţei mele
la vreme de zbor
şi liniştea în care mǎ adǎpostesc
când plouǎ.

îmi las florile sǎ se hrǎneascǎ
dintr-o lacrimǎ,
dau voie soarelui sǎ mǎ strângǎ în braţe,
devin curcubeu şi sǎrut cerul pe gurǎ.

renunţ
la stratul de singurǎtate supurantǎ
şi, sub formǎ de ţipǎt,
evadeazǎ din mine
fluturele de mǎtasea iubirii.


Saturday, August 11, 2012

reacţie chimicǎ




mǎ scufund în tine
ca o vitaminǎ efervescentǎ,
sinucigaşǎ.

când sunt cu tine, nu mai sunt eu;
suntem o fierbere împreunǎ
care formeazǎ un element nou, tu+mine-->noi
unde tu eşti întotdeauna
subiectul. apa. esenţa.
şi acidulata de mine
sunt o amestecǎturǎ de bucurii ascunse sub pielea aerului.

mǎ scufund în tine;
aşa ştiu eu sǎ renasc.

*

un gând rǎtǎcitor
îl stropeşte în ochi
pe cel care ne bea
în formula asta:

dar tu? tu cine devii?
cu ce eşti mai hrǎnitor
când mǎ dizolv în zâmbetul tǎu?




Thursday, August 9, 2012

picǎturi.



nu am fost eu prima picǎturǎ.

de prima picǎturǎ,
m-aş fi putut îndrǎgosti.
se dǎruia din tot curcubeul.

*

paharul a înnebunit.

a început sǎ ne colecţioneze
ca pe nişte timbre,
dar eu aveam prea multe amprente pe inimǎ
şi mǎ simţeam prea alb-negru.
am uitat de ce aş fi fost vreodatǎ valoroasǎ
într-un clasor
casabil.

nimǎnui nu pǎrea sǎ-i mai fie sete.

*

ea a fost ultima picǎturǎ.

la temperatura camerei.
compoziţie chimicǎ dubioasǎ.
nu ştia sǎ alunece pe gât ca celelalte,
dar îşi dǎdea voie sǎ patineze de plǎcere
între voci multicolore.

am sǎrit pe fereastra imaginaţiei
pentru o fracţiune de secundǎ.

mi-am zgâriat puţin venele într-un ciob de vis
când cineva mi-a atras atenţia
cǎ nu respect regulile jocului.
paharul, clasorul - toate
sunt eufemisme; chiar dacǎ nu sunt dulce,
chiar dacǎ mǎ sufoc şi nimǎnui nu-i mai e
nici mǎcar poftǎ, protocolul cere sǎ nu mǎ preling
pe marginea vieţii

şi eu înţeleg ca nuca-n perete,
cǎ şi faţa de masǎ îmi întoarce spatele.

*

mi se destramǎ moleculele
şi nu sunt demnǎ
de un experiment ştiinţific.





Wednesday, August 8, 2012

câteva notiţe despre sincronizare

(ghidul începǎtorului)




prea devreme, prea târziu;
sunt un cântec trǎdat de vocea
unui pocherist mediocru.
niciodatǎ n-am pus cǎrţile
cu faţa-n sus pe masa tǎcerii.
niciodatǎ n-am îndrǎznit
sǎ joc la cacealma.
iar tu, fir-ai tu sǎ fii de binecuvântare,
m-ai îngânat fals mereu şi niciodatǎ
n-ai acceptat lecţii de canto
nici mǎcar drept cadou,
atât de mult a contat pentru tine
sǎ îmi înţelegi
tremoloul sau de ce aleg pierderea
ca pe o delicatesǎ
oricând.

mǎ încânt
cu îmbrǎţişarea ta în loc de mic dejun
o datǎ la un an
bisect;
restul timpului îl petrec
dansând cu singurǎtatea,
nu care cumva sǎ îmi pretindǎ cineva
alt ritm -
prea devreme, prea târziu





Tuesday, August 7, 2012

ceva profund



sorbi zahǎrul topit
din limonada vieţii
altcuiva,
dar nu ajungi
chiar
pe culmile iubirii
cum ţi s-a promis
în revistele care pânǎ ieri
îţi pǎreau ieftine.

furi cuburile de gheaţǎ
din paharul
pe care l-ai decorat
cu cioburile propriului sânge;
le alinţi între buzele
încǎ uscate.
vara îţi dǎ cu tifla
şi habar nu ai
de ce.

te sinucizi
cu sǎnǎtatea stoarsǎ dintr-o lǎmâie
pe care o amesteci
în numau douǎ linguriţe rase
de culoare stoarsǎ din ochii tǎi
sub formǎ de lacrimi
pe care abia ai reuşit sǎ le ştergi
înainte sǎ fii prinsǎ.

de când te ştii,
ţi-ai conservat existenţa
în sticle curate,
închise ermetic cu dopuri de plutǎ.
ţi-ai lovit urechile încontinuu
ca pe cei mai mari duşmani şi
ai cântat fals
cât ai putut de tare, doar sǎ nu simţi
cǎ, dincolo de versul ǎsta profund,
dincolo de teoria asta revoluţionarǎ,
dincolo de iubirea asta efervescentǎ
care se transformǎ înapoi în praf
dupǎ cinci minute,
dincolo de filosofia asta
a cevaului profund

eşti
doar
tu.

eşti
chiar
tu.

un val fǎrǎ mare.
o picǎturǎ fǎrǎ val.
o vibraţie fǎrǎ materie
în care se ascunde
întregul univers
cu splendida lui
insignifianţǎ.


numai o clipǎ de linişte
din lumea asta.
bea
şi ultimul strop
din tine.


Monday, August 6, 2012

anotimpurile uitǎrii



am ascuns dimineaţa
într-o scorburǎ a arborelui de cacao
sǎ-mi rǎmâne mie toatǎ
tinereţea soarelui, toatǎ
roua îndrǎgostitǎ de frunze
în pǎmântul palmei mele ...
şi am uitat. acum cred
cǎ ploile l-au spǎlat pe dumnezeu
ca pe o poezie confundatǎ
cu o mare patǎ de cernealǎ.
acum cred cǎ în palma mea
florile înfloresc deja ofilite.
acum cred cǎ soarele e un bǎtrânel scârbos
cu o cocoaşǎ de luminǎ
care se stinge încet, câte puţin în fiecare minut
şi nu-mi amintesc sǎ ne fi strǎlucit ochii vreodatǎ
altfel.
am scuipat miracol dupǎ miracol
şi le-am învelit în dimineaţa sufletului meu
pe care am ascuns-o, rebelǎ,
într-o scorburǎ a arborelui de cacao,
iar acum nu-mi mai amintesc
dacǎ e adevǎrat sau numai o legendǎ
cǎ mi-am dorit cândva atât de mult
sǎ joc şahul vieţii, încât nu încǎpea în mine îndoialǎ
cǎ ambii jucǎtori vor câştiga.

acum abia simt gustul unui cappuccino
pe limba mea înrǎitǎ de nori amari
şi fulgerǎ în mine,
un spectacol
la care eu refuz
sǎ aplaud.


Sunday, August 5, 2012

existenţialism într-un pahar ciobit



beau un strop de viaţǎ
din cupa eternitǎţii
şi, ghiftuitǎ,
mǎ întreb dacǎ setea
nu mi-ar pişca limba mai puţin
sau dacǎ nu cumva
aş fi cel mai în siguranţǎ
sub acoperişul unei limbi
uscate.
beau un strop de viaţǎ
din cupa eternitǎţii
şi mi-e poftǎ de mai mult, dar
am uitat cum se savureazǎ pulpa
bucuriei.


Friday, August 3, 2012

Cacofonie



Piepturile noastre, puse împreunǎ
fǎrǎ virgulǎ sǎ le despartǎ
sinceritatea-n douǎ,
au o luminǎ aparte
pe care am mai vǎzut-o undeva,
într-o toaletǎ publicǎ
unde doi îndrǎgostiţi urcau spre rai
dezbrǎcaţi de prejudecǎţi şi amintiri întunecate.
Luminile noastre se îmbinǎ într-un fel
greţos de frumos
şi ceea ce naşte din contopirea asta
am mai mirosit undeva, într-o grǎdinǎ englezeascǎ,
dupǎ vizita unei vecine geloase
cu sufletul ei caniche
ţinut strǎns în lesǎ şi înrǎit; Ţin minte
cǎ fetei de demult
i-a îngheţat zâmbetul pe faţǎ
ca un ţurţure la streaşina realitǎţii
şi n-a mai recunoscut cǎ iubeşte pe nimeni.
Eu decât sǎ pǎţesc un asemenea sfârşit fǎrǎ punct la capǎt
ce m-ar salva de la cǎdere în prǎpastia din mine însǎmi,
mai bine
urmez cele mai absurde reguli
de punctuaţie şi ploaie şi
fulger ca singurǎ sursǎ de luminǎ în viaţa mea.
Hai sǎ nu ne împreunǎm luminile fǎrǎ virgulǎ
şi sǎ nu ţinem cont cǎ, în alte limbi, cǎldura
ia naştere
din cele mai nǎstruşnice cuvinte;
în alte limbi, metafora zemoasǎ
este mai sǎrbǎtoritǎ
decât coaja sunetelor.
În alte limbi.

Wednesday, August 1, 2012

Ţipǎtul



Ţipǎtul
pe strada gâtului meu, numǎrul doi
bate-n poartǎ
pânǎ lasǎ vânǎtǎi pe coapsele tǎcute ale vopselei.

l-am încuiat în curte
şi am înǎlţat gardul într-atât, cǎ nici în zbor
nu va mai putea evada.
avem sǎ ne jucǎm, Ţipǎtul şi eu,
jocul pe care îl detestǎ cel mai mult -
de-a liniştea.

ne facem cǎ tǎcem.

sunt o imitaţie laşǎ
de piatrǎ preţioasǎ -
mǎ şlefuiesc
sǎ nu vadǎ nimeni prin mine
cum ofteazǎ vântul.

cineva ne zǎreşte
printre scândurile gardului.
aproape simte
cǎ ceva neortodox se petrece
acasǎ la mine.
aproape îmi gustǎ Ţipǎtul
înnodat în vocea mea şifonatǎ
de prea multe purtǎri numai la ocazii inadecvate.

dar, bun cetǎţean, trece mai departe
ca un gând frumos,
turist care nu îmi cunoaşte limba maternǎ.

Ţipǎtul se spânzurǎ de burlanul
buzelor mele
supǎrǎtor de curate;

dar, bunǎ gospodinǎ,
îmi pun un lighean de singurǎtate
sub burlanul buzelor, sǎ nu îmi curgǎ ploaia
în pǎmânt.

mǎ simt Atlas prea greu pe umerii planetei.

sǎru(tu)rile minerale nu sunt pentru mine.
florile nu se hrǎnesc cu lacrimile mele.

nu îmi dau voie
sǎ dǎruiesc Ţipǎtului meu
forma şi culoarea
de a te striga pe tine.