Saturday, April 26, 2014

blues (varianta completă)


fetiţa sărbătorită
cu mâini de adultă
poartă doliu
în jurul ochilor
şi ca o palmă peste pieptul bluzei.

şi-a pierdut antrenamentul
la zâmbet fără cenuşă,
la foc fără motiv întemeiat,
la voce fără cuvinte nespuse ...

nu ştie că azi se sărbătoreşte,
dar ştie că este o dată importantă.
are talent la cifre (dar nu la aritmetică).
aşa că ea comemorează
soldaţii imaginaţiei, căzuţi în lupta cu destinul.
înghite lacom coliva pe care şi-a scris propriul nume
în bomboane din ciocolată
albă.

hai la mulţi ani,
că tot n-avem de unde
şi tot n-avem de ce!


*

muzica se ţese pe sine
din gura muzei
trecătoare să lase un răvaş scris în piatră,
sunete care se fac nisip
şi poate nu ating niciodată decât marea neagră,
dar nu te îndoi de asta:

marea neagră nu va mai fi niciodată la fel.

valurile dansează.
improvizează în pas cu cerul.
tsunami se iubeşte cu luna într-un colţ.
ei în penumbră, restul lumii
parcă nicăieri. parcă pretutindeni.

o singură trompetă
şi două voci.

nu sunt cuvinte nespuse -
sunt doar versuri
care se scriu cu peniţa subţire a cântecului
pe foi de vânt.
o clipă şi s-au şters. o clipă şi lumea a înflorit
cu o floare mai bogată.

*

femeia iubită
îşi scoate masca de pe ochi
încetul cu încetul -
o mască invers, menită să deghizeze
întreaga lume, să i-o ascundă.

cea care în fiecare zi
devine cu o nuanţă mai puţin oarbă
a primit cadou astăzi
vreo cinci albastruri noi.

încă nu-i destul să construiesc un rai, îşi spuse
numărând pe degete, hai mai bine
să le pun pe hârtie, să văd cum le stă într-o poezie
peste care voi pune încă o cărămidă de albastru,
apoi voi bate încă un cui de vers!


*

iată!
ceea ce ea credea că este o colivă
pentru cei prea-puţin-vii,
s-a dovedit a fi cutie cu tuburi de acuarele albastre -
o nuanţă pentru cer, o nuanţă pentru mare,
o nuanţă pentru bucurie, o nuanţă pentru vocea lui
şi o nuanţă pentru îmbrăţişare.

e timp pentru moarte.
mai e timp şi pentru viaţă.

Wednesday, April 23, 2014

vis la reducere



îţi cumperi un vis
de unde se dă cel mai ieftin.

nu îţi permiţi
soarele -
pleoapele tale se întind
peste globii oculari
însă nu ajung să atingă cerul

iar căldura ta de decembrie
îmi înveleşte canadiana
într-un cearceaf subţire de ninsoare
descusută.

îţi cumperi un vis
de unde se dă cel mai ieftin,
te lauzi că ştii cel mai bine
... toate promoţiile din oraş

şi cine ştie
ce altceva ţi-ai mai luat
la mâna a doua

(poate o tragedie, poate râsul spânzuratului,
poate până şi vocea senină a respiraţiei tale
a fost împrumutată cu talent într-ale liniştii, în mare grabă
smulsă de sub genunchii unui munte care a avut încredere
şi răbdare în relaţia cu norii lui - supuşi după milenii de iubire).

Monday, April 21, 2014

urări la diateza pasivă



adevărat
sare minciuna din gâtlejul meu
ca un strănut,
reflex condiţionat în miliarde de clipe
întrerupte, decupate din cartea sufletului meu
şi lipite în codul bunelor maniere
colorat cu galben şi cu vânt şi cu frunze rupte,

un copil se lasă conturat cu creta
să îl calce maşinile în roţi murdare şi glasuri care ceartă.
copilul care a murit de inimă bună
se lasă înmormântat într-un contur de cretă albă
pe asfaltul parcului unde nu are voie să se joace -
cu o cruce la cap şi tăcere dată la volum maxim
în gura preoţilor.

sar cuvinte fără sens
şi din gura mea condamnată la închisoare fără gratii,
cerneala îi împroaşcă pe toţi din călimara privirii mele sincere
dar nimeni nu vede că broasca râioasă care-mi sare nedorită din gâtlej
este scriitoare de ficţiune
şi atât.

adevărat
sare minciuna din gâtlejul meu,
se alătură-n horă suratelor sale minciuni
despre sori servitori ai pământului cu moţ -
nu că aş fi una dintre verigile cele mai slabe ale luminii ...
se sacrifică adevărul meu pe altarul oricui,
sare degizat până la oase-n minciună
din gâtlejul meu - ca să mai am un
gâtlej
din carne caldă, să decid eu cât şi când şi de către cine
mă las încuiată într-un contur de cretă pe asfaltul vieţii.


Wednesday, April 9, 2014

primăvară mixtă


cred că ţi-am uitat sufletul într-un sertar, la parter
dezordonat, într-o poezie mâzgălită pe un şerveţel

cred că-ţi pierd vocea din vocea mea puţin câte puţin
mai bine-am ieşi noi doi cu o vioară la un pahar cu vin

cred că te iubesc pe tine dintr-o fotografie din ce în ce mai mult
azi spun să fie ce-o să fie, eu vroiam doar să te revăd pentru un minut

în cântecul ăsta e vorba despre ploaie şi iarbă şi flori
în cântecul ăsta ascund o poveste de ochii tăi muritori
în cântecul ăsta am să mă nasc cu neobrăzare chiar din pântecul tău
am să ies în lume, am să ţip, am să dau de veste
că acum universul tău îl voi moşteni eu

şi e-o primăvară mixtă în mine
mai rătăcită decât toate prin care-am trecut
o frunză veştejită, bocitoare o mie
numele tău acum cu miros de ploaie
şi dorul meu de tine

simt că mă scurg încet încet din braţele tale
ca o apă nebună curgătoare, pornită la trap
ca şi cum am un drac în mine, ce-mi aminteşte
că azi n-am alt loc în lume, dar am alt împărat

simt că mă laşi să evadez din rai prea uşor
simt că nu mai ţii melodia când cântăm în cor
simt că ud din stropitoarea ochilor mei un pământ pustiu
simt că la capătul drumului, să mă opresc va fi prea târziu

aşa că în cântecul ăsta e vorba despre ploaie şi iarbă şi flori
în cântecul ăsta ascund o poveste de ochii tăi muritori
în cântecul ăsta am să mă nasc cu neobrăzare chiar din pântecul tău
am să ies în lume, am să ţip, am să dau de veste
că acum universul tău îl voi moşteni eu

şi e-o primăvară mixtă în mine
mai rătăcită decât toate prin care-am trecut
o frunză veştejită, bocitoare o mie
numele tău acum cu miros de ploaie
şi dorul meu de tine

văd c-am vrut să rămân aici, la dreapta ta
să ajut când în sufletul tău de mine pierdut
se va aprinde cu bucurie lumina
văd c-am vrut să-ţi fiu şi eu ţie început
văd c-am vrut, văd c-am vrut

dar acum miroase a nori în inima mea
acum se coase cu fir prea fin tragedia
care trebuia să vindece răni
şi-acum doar plânge şi sparge căni de cafea
văd c-am vrut să rămân şi eu cu tine în noaptea ta
dar vreau mai mult să învăţ, să aflu că merit să fiu altundeva,
că totul doare mai puţin dimineaţa ...

aşa că în cântecul ăsta e vorba despre ploaie şi iarbă şi flori
în cântecul ăsta spun o poveste ochilor tăi cândva binevoitori
în cântecul ăsta am să mă nasc cu neobrăzare chiar din pântecul tău
am să ies în lume, am să ţip, am să dau de veste
că acum universul tău a devenit al meu

şi e-o primăvară mixtă în mine
mai iubitoare şi verde decât toate prin care-am trecut
o floare călcată-n picioare, bocitoare o mie
dorul tău cu miros de curcubeu
când îţi mulţumesc pentru ploaie şi plec eu

cred că ţi-am păstrat sufletul într-un sertar, la parter
dezordonat intenţionat, într-o poezie transcrisă cu chef
de pe calculator pe un şerveţel

Sunday, April 6, 2014

doamna



frumoasă ca nopţile fără lună, ea trece
cu umeri goi şi inima plină, trece -
o adiere care îţi atinge, timidă, doar vârfurile degetelor
şi s-a dus.
dar rămâne
o mireasmă de iarbă umezită-n rouă
în amprenta-ţi de primăvară.
ea te-a vindecat de a desena frunzele cu galben
şi iubirea cu săgeţi.
într-o clipă cât o cofă cu apă rece, ea te-a învăţat
să te odihneşti verde de poezie
pe orice foaie subţire de toamnă, fără să cazi
şi parcă
vocea ta
altădată palidă
astăzi a devenit mai mult decât un ecou.





Friday, April 4, 2014

puiul de lebadă din mine

puiul de lebadă din mine
încă te cântă -
origami de linişti,
ecouri îndoite
ale tăcerilor noastre.

cu aripile astea
nu se zboară,

scria pe gura ta închisă
cu cheia unui sărut
nevăzut, dar
al cărui parfum l-am simţit
din nările inimii ...

puiul de lebădă din mine
încă te ascultă cum taci,
cum îmi amuţeşti cântecul;
şi te crede, încă te crede
prea mot-a-mot,
iar când crede că nu se cade să zboare
cu aripi ca ale lui,
vede cerul ca fiind al tău,
vede cerul tău reflectat pe suprafaţa apei
care fusese a lui
şi iată aşa, din naivitate în naivitate,
puiul de lebădă in mine
refuză să mai plutească.

alegeri

eu l-am ales pe domnul soare
să mi-l înfig în ochi
pentru un moment de înfumurare
să se-nvârtă nouă planete în jurul meu
sau aşa să-mi pară
şi să decid care rămâne-n cer şi care zboară
spre alt cartier
sau cel puţin aşa să cred

am spus pa pa lunii
înainte de bună ziua
i-am fluturat batista în faţa aia palidă
fără să mă uit că pe batistă
erau cusute contururi de lacrimă
pe măsura lacrimilor mele

nu am acceptat
nici în ruptul inimii
că puteam să greşesc
că singurul voal pe care îl voi purta
la nunta cu cea mai luminoasă stea
va fi ţesut din cea mai deasă umbră

şi acum mă întreb
dacă n-aş fi insistat atâta
să strălucesc

oare cum mi-ar sta
gătită în mătasea prezenţei
altcuiva