Thursday, September 26, 2013

Văleu!


Vorbeşte pajura fără Cap
şi crede că ştie preţul corect
al vieţii, al visării, al morţii.

Vorbeşte războiul fără Istorie
şi-i învinge pe cavalerii păcii
într-un singur vals
cu trei argumente bete
în vârful ascuţit al sabiei.

Vorbeşte pământul fără Pădure
prin poetul care n-a trăit
nici o clipă de Poezie
şi căruia îi dedic astăzi această
tăcere fără Linişte.

Monday, September 16, 2013

o lume într-un om



găsesc în tine
deşertul din mine,
un vid care s-a spălat pe mâini de iubire
cu prea multă migală
şi-acum se usucă la căldura durerii.

găsesc în tine
furtuna care smulge din rădăcini
brazii pe care-i aveam în suflet
dinainte de a mă naşte.

recunosc în tine
oglinda oglindind oglinzi,
un infinit de tu
cuibăriţi în spaima de moarte
a unei eternităţi de eu

ca şi cum
în ochii tăi aş fi fost
o ciocârlie mută,
o laudă de către noapte
a lunii (că nu străluceşte decât în gând).

ţi-am ţipat şoptit numele
de atâtea ori încât am răguşit
şi acum parcă tăcerea mea
este mai amară şi mai puţin hrănitoare
decât înainte
şi parcă de la tine am învăţat
de ce-i necesară caligrafia
cheii sol pe portativul liniştii
dintre doi oameni şi nicio inimă mai mult.
parcă de la tine am învăţat
cum ştiam dar n-aş fi înţeles înainte
care-i riscul să respir prea mult
şi ce se-ntâmplă dacă respir prea deloc.

în tine mi-am clădit acasă
cu miros de vin fiert şi scorţişoară
şi-n tine m-am îmbătat de blasfemii împotriva vieţii.
în tine m-am făcut apă: am călătorit până am ajuns
în acelaşi punct, cu o istorie mai lungă
şi puţin mai multe războaie civile
trăite decât pronunţate.

Monday, September 9, 2013

peisaj de martie cu păsări migratoare



păsările migratoare
şi-au făcut cuib în cer
din pene de nor. cu ochii lor mici
nu au văzut prin ceaţa viitorului
cum li se rupe acest acasă sfânt
în mii de firimituri de iarnă

şi copacul care le învăţase
arta zborului,
acum găzduieşte
cântecul altcuiva
mai murdar de vocea pământului,
mai înzăpezibil,
mai riscant de
melodios.



Sunday, September 1, 2013

dosar penal pentru tanatofobie (despre anatomia unui jurnal)



îmi iau amprenta dentară a sufletului
cu cerneală, pe o foaie groasă de cuvânt
să rămână-n arhivele vieţii pe termen nedeterminat
dovada
a cât şi ce a muşcat inculpatul din feliile de ieri
comparat cu cât şi ce muşcă din chifla de astăzi
cu soare fiert
în lumină proprie, deşi poate nu ştie.
poate că domnul suflet
s-a obişnuit cu închisoarea, şi-o fi tatuat deja
un scorpion pe umărul drept şi poate
îşi imaginează chiar acum că orice urmă de binecuvântare
se datorează doar
îngerului care îl mângâie cu privirea
prin opacitatea lui mâine întinzându-se peste azi şi ieri
într-o îmbrăţişare de stele cu flori cu noi,
când, de fapt, îngerul îngenunchează cu oglinda-n spate,
rugându-se la reflecţie
să-i arate celui care nu se vedea pe sine
că mesagerul lui dumnezeu vine de fiecare dată beteag:
o aripă îi aparţine inculpatului
şi singura acuzaţie care i s-a adus vreodată este aceasta,
de a-şi fura propriul timp
sperând să păstreze eternitatea fiecărei clipe.