Friday, November 30, 2018

să cumpăr timp


plec la piaţa sufletelor pierdute
să cumpăr timp limpede
ca faţa lipsită de riduri a încercărilor
a căror invitaţie la dans a fost acceptată cu graţie.

ofer bani mari şi strălucitori
de speranţă, deşi sunt ultimii.
îi arunc în fântâna pe fundul căreia am renăscut
ca un foc pe jumătate îmblânzit şi pe jumătate curajos

dar nu îmi mai pun vechea dorinţă
să se lipească miile de euri ciobite înapoi.
doar privesc mozaicul. accept omul cu ochi în căîlcâiul lui ahile
care am devenit. ştiu

că dacă aş fi fost încă întreagă, aş fi rămas copac
trădat de rădăcini şi cu aripi necrozate
datorită iubirii ...

Wednesday, November 28, 2018

decizie cu nostalgii de toamnă târzie


iubirea în colțuri
de catifea
acum mă ocolește
precum apa, corpul bătrân al gâștei:

știu deja unde duce
cărarea asta din voci împletite
ca un cocon de mătase -

ne întoarcem precum phoenixul superficial
în aceeași stare din care ne-am înflăcărat prima dată.

mă mângâie catifeaua iubirii tale zig-zag. mi-aduce aminte
de toate iubirile mele zig-zag și, de pe piscul muntelui acum,
văd cum am alunecat de fiecare dată.

îmi aud propriul glas ca pe o chemare înapoi în mine.
știu că aici, la mine în gât, sub omușor, unde mi-e focul mai crud,
nu este loc și pentru tine.

bebelușul alcoolic


e lipicios ca un biscuit înmuiat în miere
dar nimeni nu s-a lipit de el. doar cearșaful murdar de muște
- așezat pe pat ca un sicriu încă deschis, în mormânt,
cu omul încă viu înăuntru, rupându-și carnea de pe el de disperare -
l-a cuprins în brațele sale de praf și i-a dat să sugă
la țâța lui saturn, ceva destul de tare 
încât să spele gustul 
de lipsa laptelui matern de pe buzele umflate de săruturi păstrate 
în spatele limbii, în saramura neîncrederii,
și de teroarea că ar distruge și acest ultim sâmbure de lumină
nemairecunoscându-l, așa 
că bebelușul alcoolic își folosește doar pielea arsă de nemișcare
pentru a lipi urletul de oglindă, să nu uite niciodată:
iubirea doare
iar el se poate hrăni și din durere.

Sunday, November 25, 2018

ochii din lacrimă spun:


suspin
în gând
crescând
ba descrescând
focul flămând
plăpând
veșnic neîmblânzit
cărând sunt
rotund
lătrând
suspin
neîntrerupt
dar doar în gând

Saturday, November 24, 2018

gânduri de răzbunare


numai când ți-e iarnă
îți amintești de mine:

un corp fără emoție
să-ți țină de cald.

parfum de floare
a cărei sămânță
nu te-ai aplecat
să o plantezi.

*

dar de primăvară, îți amintești?

când ai fost botezată în râul Bucurie
și ai împărțit marea 
în câte ziduri miraculoase a fost nevoie, minus mine.

când tot ce exista în mine, din punctul tău de vedere,
era nimicul - și pe atunci nu știai
că din nimic se face big bang
și că poate, cândva, flacăra efemeră de care vei avea nevoie
va fi născută din emoția mea.

*

eu, astăzi, sunt
doar un incendiu nimicitor pentru tine.

Friday, November 23, 2018

ţie, ca să ai ce nu citi


tremur
când îţi aud paşii cum se furişează pe lângă mine
şi nu se opresc. tremur
zărindu-ţi faţa pe care de atâtea ori, egoistă,
am folosit-o ca pe o icoană de carne, reprezentare delicios şi revoltător
de fragilă a siguranţei. tremur de fiecare dată când
tandreţea din vocea ta ameninţă să îmi picure ca ceara
pe corp, pe cord deschis, pentru că n-am avut timp să aranjăm
vazele de emoţie în care o păstrez, aşa că acum tot alunecă de pe rafturile prost construite
ale trecutului, iar eu, o neîndemânatică într-ale iubirii devenite cataclism,
nu le pot aranja de una singură, cu două braţe moi şi doi ochi încrucişaţi
şi o singură inimă şi doar
tremur.


vindecătorului otrăvitor:


tu eşti muzica
pe ritmul căreia
se moare

pentru că din inimă
ţi-a crescut o vioară
în loc de sânge
şi tu ai fost prima voce
a copilului din mine
care s-a născut fără a şti
plânge.


Sunday, November 18, 2018

scindare în pași de dans


aud o voce -
curge ca valurile 
dansând cu pământul desculț.
vocea vă cheamă 
încolăcită-n șoaptă. 
nu vă seduce. vă invită
să intrați în ea ca într-o mânăstire
dedicată propriului suflet. 

nu este vocea mea. 
este vocea unui oarecare „cui”
liber și senin. da, are riduri întregi de seninătate pe față
și își cunoaște numele. și își pronunță încrederea.

deschid gura. 
nu simt aerul când intră ca un confident taciturn. 
apăs clapele de pian cu cortexul
care le-a crescut urmașilor mei ca o declarație de iubire
pe care eu nu am prins-o în cupa urechilor
și totuși se vede în circumvoluțiuni și sinapse împletite
că cineva, cândva, s-a strecurat pe bulevardul inimii mele
și a dormit acolo pe o bancă, în frig, măcar o noapte
deși avea casă luminată și-l aștepta supa caldă 
și iubita care nu avusese timp să îl piardă.

nu este destinul meu 
că nu mi l-a citit ghicitoarea-n palmă
și nu seamănă cu cărămizile mele
așa cum cădeau razele stelelor pe ele
în stilul în care mi-am construit eu din ele
istoria.

mă deschid spre infinit
și aud o voce
care mă cheamă dinainte de timp.
care mă întrerupe blândă 
ca o seară de toamnă în care n-a murit nicio frunză
când insist 
să îmi fac bagajul și să îmi fac acasă dintr-o gară la întâmplare
sau că nu ar fi 
decât o cârpă murdară și uzată
vocea mea.


Tuesday, November 13, 2018

pentru că ți-ai imaginat că ai dăruit și acum pretinzi doar să primești


tremură carnea pe mine în formă de cântec. 
îmi atârni tu de omușor ca de ultima speranță
să te spânzuri. mă vezi ca prin ceața
basmelor pe care ți le spuneai singur la culcare
în care binele învinge răul
și tu ai răpus vrăjitoarea din mine

și nici nu încap în vocabularul tău
cuvinte mari ca inchiziție sau
persecuție (decât dacă ți se năzare c-am dat eu în delir
și te-am părăsit pentru o halucinație) sau
respons-abilitate (decât dacă-i a mea și
mi-am lăsat-o intenționat, ca din întâmplare,
pe vreo bancă în vreun parc în vreun oraș
în care poluez și eu ca toată plebea).

nu. tu ești charisma îmbrăcată în ochi înflăcărați și mușchi de zeu. 
ție îți este destinată liniștea - pe care tu o transformi în aur
când faci gargara cu ea. tu faci minuni 
din tăciuni aprinși și incendii care mă ard de vie,
tu numești asta purificare și îmi strigi din izvorul tău cu acces interzis săracilor
că am destulă apă în suflet
și că moartea, din unghiul tău ascuțit de vedere, este doar naștere.

cântecul meu e de sânge, domnule păpușar. 
cântecului meu îi scârțâie încheieturile de când mi l-ai repetat fals. 
s-a zgâriat discul și nu mai e nimeni să-l repare
iar silaba care se tot repetă nu este decât 
o șoaptă înfiorătoare, o șoaptă albă ca noaptea
de renunțare.


frustrare #2


țipătul meu are gust de liniște cu struguri negri
pe limba cui nu îi atârn de suflet, grea ca moartea.
mă pot arunca fără parașută în timpanele lor
și cad fără să mă opresc, nu există nici podea, nici fracturi,
nici sânge. este căzătura perfectă, fără impact, 
ca și cum nici nu aș fi căzut. ca și cum mă confund cu josul
în ochii mici ai celor care nici măcar
nu își dau seama că există o masă curgătoare 
sub tălpile lor care nu au dansat niciodată
pe ritmul adevăratei singurătăți.

Monday, November 12, 2018

rupturi de hârtie


m-am săturat 
de cei care vindecă pe hârtie
și în tridimensionalul lor arămiu
doar ucid fântâni, le lasă uscate 
ca pe niște cadavre de promisiuni
fără să le înlocuiască măcar
cu o sclipire în vreun colț de zâmbet
rotund. 

*

am obosit 
să îmi car vocea după mine
în formă de păduri tropicale defrișate
ca un pumn de oameni să audă
că, parcă, mi-a scos sufletul o șoaptă
cât o rană ascunsă sub armură
doar că nu o ascunsesem
și era țipăt

dar numai cerneala mea
pare suficient de albastră
să fie plânsă
drept sânge.

*

am albit 
ca un soare care nu vede nicio altă cale 
de ieșire ,
am albit de când aștept
ca celuloza pe care mi-am (des)compus-o din rapsodia inimii
să valoreze cât o fracțiune din celuloidul în care tu te-ai
oglindit.


Anunț: Lansare de carte „poveștile Mingii de Foc”


Dragi cititori,

Public acum, după 8 ani de blog, prima postare care nu este o creație literară, pentru a vă invita la lansarea cărții „poveștile Mingii de Foc” - o poveste-mozaic din poezii, pornind de la planul transgenerațional, prin diade, spre planul individual. Este vorba despre relații, despre cât primim și cât învățăm să primim respectiv să ne oferim,despre suferința lipsei de acordaj și intimitate respectiv impactul asupra dezvoltării propriei identități și despre o cale vie către vindecare și creștere personală. 

Invitați:

Ana Barton
Bianca Savu
Ilinca Tărbujaru (psihoterapeut)

Ne găsiți la Gaudeamus, duminică între orele 14 și 15, la standul editurii Shah Publishing, standul 395, etajul 3 deasupra intrării principale. Iată o hartă a locației aici, pentru a vă fi mai ușor să ajungeți la stand. 

Vă aștept cu drag!




Sunday, November 11, 2018

un motiv suficient de bun


tu nu știi cum e să ai
un motiv suficient de bun ca să-i dai papucii sălbatic
patului ca unui iubit care se ține scai
de brațele tale stafidite de timp 
parcă pierdut, parcă îndulcit artificial.

tu nu știi cum e să pierzi
un motiv suficient de bun ca să tai 
pe cord deschis și cer de noapte
toate speranțele deshidratate care îți stau în cale,
să lustruiești cerul cu dinții și cu disperarea ta
până nu-ți mai rămâne decât, în palma deschisă, 
un strop proaspăt de claritate.

tu nu știi cum e să te ții cu măduva spinării și cu toată durerea
de un motiv suficient de bun ca să îți dezmoștenești renunțarea,
amețeala, amenințarea din măruntaie, uitarea și capitularea
în fața cuceritoarei găuri negre doar pentru că odată ca niciodată
ți-a fost prinț și ți-a picurat căldură prin ceața din inima ta orfană
cât să te ridici din moarte și să lași urme de viață înflăcărată
oriunde treci.

tu nu știi, nu ai cum să îmi înțelegi doliul ăsta abstract,
pentru că tu ești un motiv suficient de bun pentru existență,
sens într-un univers neutru.
tu doar întinzi un deget lung de aer în corpul tău,
buzunar de carne caldă, lărgit de simțire,
și acolo te regăsești
ca un copil de-ce care, în loc să îmbătrânească, 
s-a construit din propria voce fragilă
până când nu i-a mai trebuit niciun alt pentru-că.