maturitate, crăpături şi lumină

eu am voinţa să suport orice crăpături

ca să mă fac ziuă, mi s-a lăudat ea

privindu-mă cum îmi lăsam puii de lacrimă

să zburde nestingheriţi pe obrajii

cerului din emisfera mea.

îmi pun o dorinţă, m-am temut să răspund

căci superstiţiile sunt un delict

în ţările străine ale anumitor suflete.

*

când a ars-o soarele până la os

şi i-au ruginit ochii de durere,

eu eram acolo, deşi îmi era încă noapte.

aş fi dat foc şi stelelor căzătoare ca să nu crap

de ziuă

pentru că acum câteva luni eram umbră

şi am crescut mare întuneric

în pântecul frigului

şi mi-e frică să fiu exilată de aici

pentru că nu ştiu dacă mi-am câştigat

dreptul la soare.

dar ... când pe ea a ars-o soarele până la os

şi s-a înserat şi i-a fulgerat sufletul

şi era încă oarbă şi nu înţelegea

cât de frumoasă este, printre nori şi luna nouă

a puilor ei de voce care au evadat

din curtea strâmtă a părinţilor,

eu eram acolo, intactă, netrăită şi gata să mă ofer

fâşii de umbră oricărei călătoare obosite de-atâta furtună.

*

vrei să te învelesc în aurora boreală

ce mi-a crescut pe pielea de găină

când te lăudai că ai învăţat să nu plângi?