aud greierii
cum tac.
deja le pun nume.
le cânt de leagăn
ploi care încă nu
au atins pământul.
*
hainele mele, neşifonate,
sună a zăpadă abia ninsă
călcată de fulgi.
le mângâie aerul.
creierul meu foloseşte aerul
ca pretext, context de iubire.
ecoul e dulce în mine. ecoul
-iubire.
*
alteori, viaţa sună a
ploşniţă de câmp.
pierdută între treizeci
de zig-zaguri
de zgomot
de dragul şi de urâtul zgomotului
atunci mă arunc
în miezul bâzâitului.
mă confund
cu apocalipsa cât o afină.
am aripi. rătăcesc
în dinţii altora.
între cuvintele altora.
o pată pe un zid alb, în devenire -
şi pentru ce?
nimeni nu mai înţelege
măruntaiele întrebării
cu care
mă confund.
cineva
spune, totuşi,
nu există
răspuns.
