chirurgie emoţională

îmi bandajez dorul de ea cu un pansament din somn.

ochii-mi devin
cimitire de vise
îngropate unele sub altele, de teamă cât ar ustura să le
dezlipesc;

mi se scurg de pe faţă
şi nu-mi mai văd
obrajii roşii
sau vârful nasului, de culoarea unei singure lacrimi
sau mâinile care cos firul unui destin în goblenul lumii.

liniştită, de parcă lumina din pieptul meu nu ar ţipa
ca după o inimă fantomă care încă doare,
îmi spun că operaţia s-a încheiat cu succes
şi mai avem doar de aşteptat să mi se coaguleze iubirea.