ia timp până rămâi fără cuvinte

ia timp până rămâi fără cuvinte.
liniştea fierbe încet
la focul mic al unui dans
pentru două inimi albastre.

ia timp până rămâi fără cuvinte.
secundele mele fără tine.
orele tale cu mine.
calendarele noastre prea murdare
unul de cerneala celuilalt.

ne pictăm în afara conturului
şi plângem ca nişte copii
care cresc cu un milimetru
(unul sub ochii celuilalt,
unul în umbra celuilalt)
şi îşi dau seama că nu sunt mari pictori
(dar tu eşti văzul meu cel mai clar,
eu sunt lumina ta cea mai lumină).

durează o viaţă într-o zi
până înţeleg, până te găsesc întreg
într-o firimitură din durerea mea.
viu. o apă curgătoare prin mine
care nu se lasă până nu-mi potoleşte setea;
eu, o sete care te iubeşte
chiar şi când trebuie să îngenunchez,
să mă aplec după tine în noroiul
cel mai noroi din mine.

(ne)asociere liberă

ai tălpi de foc, i-aş fi spus.
mi-ar fi dat o palmă
cu vârful unui cântec.
pleacă de-aici, m-ar fi rugat
cu glasul ca gheaţa caldă, topindu-se
în timpanele mele -
m-aş fi înecat în faţa sa
ca o corabie la malul timpului
cu pânzele sus şi pe pânze
mormântul unei pictoriţe impresioniste
săpat într-un cuvânt.

arde, i-am spus
într-o paranteză care mi se mijea sub ochi
a fericire.
chiar că! mi-a răspuns
şi refuz vehement să aflu
ce vroia să îngroape în aceste cuvinte.

pe nemestecate

am înghiţit
mareele dumneavoastră
cu toate zaharurile de nisip umed pe tălpi de copil iubit
şi cu tot piperul înecăcios al braţelor de sirenă strangulând cerul,

v-am iubit la ovulaţie când vomaţi stele la kilogram
şi când năşteaţi prin corpul meu de mamă surogat poezii pătate cu sânge
tot v-am iubit,

nebuneşte stimată
doamnă lună!

în care nu contează despre ce e vorba

explodează din mine
ca o rochie nemaipurtată
franjuri şi petale
ce răbufnesc din floare -
buricul pădurii.
soarele cordon ombilical.
din mama cântec de pasăre,
îmi fac loc cu coatele
şi mă nasc mai eu decât eram ieri.
explodez din mine
şi creez un nou univers
pentru cine vrea
puţină poezie la o cafea
cu gust de bucurie.

... fantomă

lipseşti din mine
ca un braţ amputat
din rădăcină, din inimă,
care încă nu a învăţat
să lipsească.

tu umedă în ochii mei
eşti ecoul
care încă se mai aude,
ca un moft al vântului,
după ce cuvintele
şi-au pierdut demult
şi glasul de la început,
şi liniştea ...

lipseşti din mine
şi eu te sărbătoresc
în fiecare noapte
cu câte un buchet
de dureri proaspete
care nu şi-au avut
niciodată locul
în mine.

Poveste de crescut copiii

Când eram mică,
trăiam într-o poveste
scrisă de mine în gând
din fragmente
scrise de alţii pe hârtie.

Astăzi
sunt singură.
Nu trebuie
să fac pe plac nimănui.
Aici am voie să
mă joc cu focul
şi nu mă ard.
Flirtez cu vântul.

Visele mele vorbesc
în limbi
pe care eu încerc
să le uit,
dar gramatica lor
îmi curge în vene
de când m-am născut

fără punct, fără paranteze.