Monday, April 30, 2018

dacă am încredere în inima ta


dacă am încredere în inima ta, 
furtuna ce ți-a scăpat din iubire în acea zi
este doar hrană de fărâmițat
pentru puii de curcubeu din noi.

dacă am încredere în inima ta,
timpul elastic ca un călău
devine martor cu sânge cald
în ai cărui ochi încap toate rănile
și toate semințele pline cu viață.

și brațele ni se alungesc
și eul mi se deschide 
și poate tu îmi vei înflori 
în luminișul unei lacrimi
când îți va fi primăvară
dacă am încredere în inima ta.

Sunday, April 22, 2018

abandon de lux


port un scut de muzică

să mă apere de indiferenţa ta
poluantă fonic

ce mi se strecoară printre pori
trântind uşa sufletului.

intri cu noroi pe tălpi
şi găuri negre în iubirea
placată cu aur

şi simt mirosul gravitaţiei
în timp ce mă trage afară din mine

ca pe un copil sacrificat pe altarul frigului
dis-de-dimineaţă, să ajungă punctual la şcoală
cu ochii aproape închişi şi cu inima goală ...


Saturday, April 21, 2018

odă unui om fals


îmi înfigi un ac de sunet în ceafă
ca şi cum mi-ai extirpa, aproape neintenţionat,
liniştea.

*

prezenţa ta are gust de absenţă
şi textura aspră a morţii
care te urmează ca o umbră loială
pe holurile largi ale unei vile,
în parcuri sau în catedrale
poleite cu aur întru cinstea celor sfinţi
în care, deşi ai încercat,
nu ai reuşit niciodată să crezi.

*

vocea mea rugineşte
în excesul de oxigen al plâmânilor tăi
flămânzi de mama şi speriaţi de soarta
pe care singur ţi-ai croit-o
din imitaţie de vis.

*

frica ta nu depăşeşte nivelul mării
din oase -

*

vărs bucăţi nedigerate de timp pierdut
când îţi văd ochii îmblânziţi
de furtuni demult-uitate
până ce au devenit iepuri
în pumnul neiertător al pădurii

care mă înghite, de altfel,
şi pe mine.


Sunday, April 15, 2018

curgere dragă:


din fântâna uitată
îmi urci în inimă. 

deschizi larg ferestrele eului
să poată intra păsările călătoare
care s-au ghidat după soare
și au ajuns, ostenite de schimbarea
de fus orar și de zare,
din alte inimi.

din inimi cu miros de cutie, 
învăț valoarea vieții
cu sertare.

în inimi eliberate-n cântec, 
îmi recunosc pașii pe care
aproape-i lăsasem orfani de sens.

inimile încăpătoare 
găsesc loc într-a mea.

uite-așa, din verdele 
pe care l-am știut eu dărui, 
mă multicolorez cu relații
și texturi sclipitoare.

încep să curgă din mine
piei necunoscute până astăzi
și se lipesc întregi de răni străine
ce poartă aceeași formă de durere
iar, din aceste răni acum-convalescente,
îmi extrag și eu sevă de vindecare.

curgere dragă,
confundă-te cu mine în continuare
într-același stil al tău ondulat de mare
dar mereu născut din izvorul propriu
din care cuiva îi poate potoli setea
fiecare.


Sunday, April 8, 2018

când îi deschizi uşa doamnei pe tocuri roşii


când îi deschizi uşa doamnei pe tocuri roşii,
devii nimic mai mult
decât un fluviu leneş, în a cărui suprafaţă se reflectă
obrajii săi de trandafir minus parfum
împărţit la cerşetorii care n-au aflat că merită mai mult.

o primeşti
nu doar în casă, ci în măduva oaselor.
îi primeşti loviturile de briză peste porii deschişi.
te îneci în marea de ochi pe care ea îi îngroapă
ca pe nişte seminţe de moarte, la tine sub piele.

nu îţi dai seama dacă, prin vreun gest necugetat, tu
ai invitat-o.
dacă râvneai la un strop de atenţie
şi te-ai mulţumit cu a fi privită de sus -
un fel de iubire invers
care îţi întoarce pielea pe dos, îţi despleteşte stomacul
şi îţi ţese peste sine broderii cu civilizaţii în contact cu natura
după ce au aflat că sunt primitive ...

odată ce i-ai deschis uşa doamnei pe tocuri roşii,
se va simţi ca acasă în suspinele tale
de om singur în mulţime.
dacă o serveşti cu cafeaua amară a autoironiei
şi dulceaţa compromisului din dragoste nemaigândită,
dumneaei va reveni. musafir obişnuit
în cotloanele sufletului tău prea explorat
şi prea puţin îmbrăţişat.

Saturday, April 7, 2018

popas


într-un loc unde pot, în sfârşit, să îţi rostesc numele,
îmi mânjesc dinţii de cerneala pe care ai turnat-o în povestea mea
din inima ta călimară, care a acceptat modestia lecturii numai până
când a învăţat să scrie -

şi de atunci, m-ai scris ca să ai ce rescrie:
m-ai decupat în notiţe şi ai subliniat cu marker fosforescent
părţi din mine care îşi dăduseră deja ultima suflare.
m-ai scris în detaliu pe pereţi de măcelărie.
m-ai schiţat ca pe o reţetă de cum-se-trăieşte-corect-în-trei-paşi
pe vitraliile catedralei din mine, în care încă nu eram
sigură dacă te pot invita.
uneori, mi-ai scris iubire solară direct pe retină,
să nu îmi mai uit niciodată propria inimă prin vreun buzunar
de la vreo jachetă care nu îmi mai vine, căci nu îmi mai e demult
atâtdefrig.

în locul ăsta unde îmi încape vocea - pentru că ecoul ameninţărilor tale
s-a aproape-şters cu o cârpă puţin umedă de empatie,
iar regulile casei spun să nu intrăm încălţaţi nici măcar pe hol - aici încep
să scot ploaia din mine ca pe un blestem, ca pe un sâmbure de uitare
cu care m-am înecat când tu erai prea ocupat să fugi
de felul palid-orbitor în care te reflectam.

în locul ăsta unde pot rosti
şi îi pot da vocii mele orice chip,
aleg să poposesc în pridvorul unei întrebări
care mă va conduce spre miezul de iubire lunară din mine.

Wednesday, April 4, 2018

Boala (imobilizarea)


fiecare pas 
care mă îndepărtează de tine
este greu ca un mic sicriu închis
în care n-am apucat să mă uit, de durere,
și acum
nu voi mai ști niciodată cine a murit -
poate doar dacă ascult cu foarte mare atenție 
șoaptele gerului noaptea
ce parte din mine taie.

și într-o asemenea întunecime
poate vei înțelege și tu cum e
când fiecare pas care mă îndepărtează de tine,
mă aduce doar și mai aproape de tine,
și poate găzduind la rândul tău un asemenea frig
într-un fir de păr alb pe care nu-l recunoști, vei ști și tu
de ce.