Saturday, April 30, 2011

ce nu ti-am aratat niciodata

ma simt ca picatura de ploaie
prinsa intr-o fotografie.

cadeam incet pe barbia de asfalt a cerului
izgonita din rai
sa vin pe pamant, sa scot ce-i mai rau din oameni
in forma de umbrele.

cunoscusem un inger odata
si i-am cerut aripi imprumut
sa nu mai doara cand zbor,
sa nu ma mai rup
pana ajung lumina care nu ii trebuie nimanui
si melodia pe care nimeni nu stie ca ar putea sa o compuna.

deodata, mi s-a despicat viata
ca un copac lovit de fulger:
curgeam inca pe obrazul unui peisaj de toamna
si m-a prins fotograful.
m-a prins si nu mi-a mai dat drumul.

asa ca acum nu mai am voie sa mor
iar cei ce nu mor, nu respira.

nici nu stiu ce s-a intamplat si de ce.

eram o picatura de ploaie care nu putea sa planga
si acum sunt inchisa intr-o inchisoare de hartie lucioasa
in albumul unui amator
care nu se crede artist
si nu a plans niciodata.

ma simt ca o picatura de ploaie
prinsa intr-o fotografie proasta
intr-o zi insorita cand eu nu trebuia sa exist
si sa alunec pe barbia de asfalt a cerului.

nu mi s-a dat voie sa ma prezint si sa dau mana cu universul.




Wednesday, April 27, 2011

tu inauntrul meu (nota traducatorului)

ti-as digera sufletul pe nemestecate,
asa de mult simt ca te cunosc
de cand am fost prinsa intre peretii ochilor tai
de inundatii si alunecari de teren
si eu ma rugam sa ma ia apele
la vale, sa ma ratacesc undeva in pieptul tau
ma rugam, doamne, fa asa fel
sa poarte mereu camasi elegante in care eu nu incap dar sa il pot iubi,
sa mor daca asta-mi e soarta dar inca sa respir.

continui sa inot in tine, in vocea ta
ca in lichidul amniotic.
inot in vasele tale de sange
si in povestile tale frumos impletite, asa cum nici bunica nu stia
sa teasa cuvinte pe vremuri de razboi,
inot contra curentului in tine
si exclam ca o maniaca -
macar de m-as face una cu pamantul de pe fundul marii
si macar de mi-as da voie sa ma inec!

deschid ochii
si macar te am
pe tine, asa, un turn eiffel
inchiriat arhitectului
cu rau de inaltime
si te am asa cum nu te pot desena,
a opta minune a lumii
si un pic dintr-a noua

desi stiu ca asta uneori nu esti tu.
asta esti uneori doar tu din mine,
ingerul meu pazitor intr-o lume dureros de concreta.

mi se tocesc creioanele
cand incerc sa te schitez
si mi se bifurca limba
cand vreau sa iti multumesc

si nici nu mai stiu
daca inca inot contra curentului
sau asa ies cadavrele la suprafata,
asa, iubindu-te, efervescente ca o pastila
inainte de culcare, sa nu mai doara perna
in care s-a sapat conturul unui singur cap.

ma autoadmonestez
ca nici macar nu mai am curajul
sa traduc mot-a-mot
felul in care iti diger sufletul.

(n.t.) aceasta nu se va citi ca o poezie de dragoste.
orice asemanare cu persoane, comportamente si sentimente reale se va trata drept pur
intamplatoare.






Monday, April 25, 2011

crestere, a creste, eu crescand in fata ta sau acum imi implinesc luna (multumesc pentru cer)

imi petrec minutele in sanul raiului
si lunile mi le implinesc asfaltandu-mi drumul vietii

sa nu mai rabd de foame in livada de portocali
doar pentru ca in copilarie mi-au placut ciresele prea mult
si de atunci m-am imbolnavit incurabil
de cancer la suflet.

asa am ajuns eu aici:
cu talpi tari
si picaturi de roua pe moalele capului.

ma bucur ca ramai o secunda in fata mea
ca o farama de cer
care-mi intra sub unghie, sa poarte noroc
inainte de a taia panglica
si a merge mai departe.

uneori e ceata
si nu mai vad unde ma indrept,
ma imbat cu lichior de singuratate
si uit ca merg alaturi de alti pelerini
mai scunzi sau mai putin emotionati,
mai putin bogati sau mai modesti
decat mine
si asa devine usor sa nu cred
ca suntem la fel -

in aceeasi calatorie
cu destinatii diferite.

fiecare intr-o cu totul alta misiune
manati toti de un scop comun.

si uite asa, nu ma mai indragostesc de nimeni
nici cand ma las sa zambesc cu ochii inchisi pe jumatate
in mijlocul intersectiilor, cand semaforul se face verde, rosu sau alta culoare
mult mai apropiata de inima mea.

inima mea care a invatat
atatea ritmuri cate secunde.

asa ma cunosc eu pe mine, la modul conditional
si intotdeauna plina de cuvinte noi,
pronume si verbe numai bune de imprumutat.
asa invat eu - ca si cum mi-as picta cu degetele cartea inimii.
imi sfintesc pariul cu moartea
intr-o picatura de sange propriu

desi in fiecare noapte, imi visez visele la persoana a doua;
am nevoie de un erou
sa-mi explice care-i treaba cu respiratia
si de ce
ma mai obosesc sa sforai cand as putea pur si simplu sa nu mai dorm.

anul asta am iubit pe cineva pe care as putea zbiera la lume ca nu l-am intalnit niciodata
sau poate l-am intalnit intr-un colt de idee, inainte sa ma nasc.
aveam buzele crapate si ma deshidratam in livada de portocali
fiindca dumnezeu imi spusese in dimineata primei mele zile
ca eu sunt cireasa si nu se cade sa traiesc, ca mie-mi sade bine sa fiu mica
si oricum o sa mor intr-o carte clasica, pe un cantec de bach, intr-o zi cu soare
si oricum nimanui nu o sa-i pese
decat daca as ajunge sa salvez lumea.

anul asta am trait in sens invers acelor de ceasornic.
am decis sa cresc pepene intr-o buna zi
si sa rad ca o luna plina cand mi se spune
ca oricum o sa mor.
acum imi rog iubitii sa imi imprumute cuvinte noi
cu care sa-mi scriu in inima
o altfel de carte, o carte de la pagina alba
cand eu inca nu aveam titlu.

ma bucur ca te cunosc. ma bucur ca uneori imi visez visele la persoana a doua.
iti multumesc si imi sunt recunoscatoare
ca am avut de la cine sa invat
cum sa imi rasar singura soarele
si cand am nevoie de putina eclipsa in ochi,
o raza de copilarie si o silaba de incurajare.

anul asta as fi continuat sa merg in picioare,
asa ca am ales sa imi asfaltez viata
impreuna cu tine, intre doua portocale si o samanta de adevar necopt.





25 aprilie 2011

Thursday, April 21, 2011

a ofta

eu oftez, tu oftezi …
ne batem joc
de globul asta din plastic cu zapada din hartie creponata inauntru
care a fost intreaga lume
de cand ma stiu si de cand te stii.

ma blochez intr-un detaliu al umerilor tai
si tu imi spui ca iti aduc aminte de arta fractala
in timp ce eu imi vopsesc ostentativ o constelatie pe buze,
te arat cu degetul cand spun “m-am indragostit”
si tu imi raspunzii ca e lin vantul in tara ta
si nici bancurile proaste nu le gusti
nici macar cat sa te arda un pic in coltul ochiului
sau sa-ti dai seama.

dar cand imi amintesc de diminetile copilariei mele
in care ma trezeam deja intinsa ca o bucata de elastic gata sa se rupa
si soarele scotea limba la mine,
in respiratia ta aud ecoul plansului meu
si nu mai am cuvinte
sa iti multumesc
ca m-ai invatat dialectul asta nou, neortodox
in care verbele se conjuga la plural.

oftam.

oftam impreuna si nu mai doare
eczema de ploaie pe pielea mea de copil.




viata nesubtitrata

iti scapa un cuvant
pe podeaua limbii
si tu nu stii
cat de acasa ma simt,
cat de senina
sa imi aud ploaia
picurand pe acoperisul vocii tale.

eu am fost invatata de mica
sa las nesubtitrate anumite episoade din viata,
nu cumva sa crezi ca am tupeul
de a vrea sa pic eu prea la fix in mijlocul frunzelor tale insetate
- dar vreau
si uneori chiar pic fix in mijloc
si iti imblanzesc papilele gustative cu un zambet
in nuante pe care tu le poti primi.

o mana de litere
ca un buchet de lacramioare
pe care m-am fortat sa nu le plang
si ma simt inteleasa in limba mea
nearticulata.
mi-am miscat mainile in ritmul tacerii
cand un parinte ticnit mi-a interzis sa te rog
sa-mi fii cald de ziua mea, asa ca flacara unei lumanari mici
pe un tort de inghetata -

iar tu, instinctiv, te-ai culcat in pamant cu mine.
aveam amandoi noroi in urechi
si totusi, mi-ai dublat perfect inima
cu stangacia ta
cand ai scapat pe podeaua limbii
tocmai cuvantul pe care nu aveam voie sa il rostesc
si buchetul de lacramioare preacurate
pe care o fata cuminte nu trebuia sa le planga.




Thursday, April 14, 2011

a ploaie

m-am trezit de dimineata
si mirosea a ploaie

de parca m-as fi culcat din nou
in poalele cerului
si tu mi-ai fi cantat din nou
un cantec de leagan
pana cand clapele pianului
mi-ar fi atarnat prea grele
de pleoape.

cunosc frigul asta pe jumatate:
o ciupitura de inima
si sunt din nou langa tine
sau daca nu, cel putin ma astept
timp de un minut
sa-mi fii din nou refren
iar eu sa-ti fiu din nou cheia sol.

doar un minut, cat imi ia sa deschid ochii
si sa-mi amintesc unde am ramas
cu cititul printre randurile vietii,
cand si de ce am dat pagina
sa iubesc altfel, in alte cuvinte.

imi amintesc ca bate o inima noua
inauntrul fiintei mele, o inima
mult mai vie decat a fost a ta
vreodata

dar tot imi miroase cearceaful a ploaie.



muguri de prietenie

ritualul meu preistoric
este ca imi imprastii singura semintele
mereu in pamant infertil
si invat dansul ploii
cu pasi aproape corecti

iar cand te-am cunoscut,
tu locuiai deja intr-un tinut potrivit inimii mele,
de unde pasarile migreaza ca o forma de arta

si stiam
ca nu puteai ramane cu mine
nici daca toamna s-ar fi domesticit intre noi
si si-ar fi invatat fructele sa nu mai cada,
florile iubirii sa nu se mai ofileasca.

*

tu m-ai invitat
mai aproape de radacinile tale
decat ma asteptam
iar uneori ne tinem de mana

si zambim
de parca moartea nu ne-ar mai atinge
daca suntem fotografi destul de buni
sa prindem zborul randunicilor intr-un colt de ochi
si sa nu-i mai dam drumul.

se imprimavareaza istoria mea
incet, cu timiditatea primului ghiocel.
impreuna mangaiem mugurii de prietenie
care nici macar nu au avut curajul sa-si cerseasca viata
si asa, imorali si calzi,

inflorim.






14 aprilie 2011

Saturday, April 9, 2011

vibram impreuna

ca doua mimoze in acelasi ghiveci,
dansam -
doua suflete prinse
in aceeasi bataie de inima.

uneori nu ne potrivim
unul cu celalalt
fiindca ne asortam
mai mult decat ne este
permis.

asa vibram impreuna
tinandu-ne de maini si de razele de lumina;
odata cu pamantul
ne cutremuram ca si cum ar fi mereu prima data.

muzica se opreste brusc.
deschidem ochii si observam
ca lumea miroase a proaspat
desi uneori uita sa ne cuprinda
in aceeasi imbratisare.

uneori, ni se cearta grupele sanguine
cand vedem ca nu suntem facuti
dintr-un singur cantec
si vocile ni se ridica
la fel ca ancora inainte de a pleca
si a nu mai fi niciodata aceiasi

si totusi, ma bucur de noi
asa, cum vibram impreuna
fiecare in ritmul lui,
ca doua mimoze in acelasi ghiveci.





Friday, April 8, 2011

binecuvantare

ma inunda caldura
si imi gasesc cuvinte vechi
pe care m-am nascut invatata sa le uit,
cuvinte pe care le-as putea rosti
chiar cu limba decupata si cu dintii storsi,
silabe pe care tu m-ai ajutat sa le diger,
foneme de care-mi era teama
ca-mi vor dezgoli fiinta pana la os
si avea sa-mi fie mai frig decat o iarna grea.

se scurge lumina in mine
si tu mi-ai aranjat viata intr-un buchet de flori
a caror aroma abia acum invat, incet-incet,
sa o simt.
ai facut istorie in cartea ingalbenita a inimii mele
si acum e randul meu
sa rostesc cuvinte care inseamna mai mult fara dictionar;
acum stiu ca si soarele insoteste floarea-soarelui
ce isi intoarce capul greu dimineata
spre a rasari.




lipsita de radacini

sunt tufa de trandafiri
pe care o pisica
o rostogoleste ca pe un ghem de ata;

imi rasucesc si desir visele
si aproape nu ma intreb
daca tu stii
ca prin somn vorbesc
despre tine

si desi iarba pe care stau
se lasa moale sub frunzele mele,
eu invit labuta sa ma impinga
iar si iar,
imi ascund spinii, ii pastrez
pentru zilele cand ma izgonesti din rai.

iar si iar,
imi las petalele sa cada.

daca tu nu vei mai vrea sa te joci,
mi-am cumparat suflet elastic
oricum
asa ca poate vantul sau vreo albina
ma va gasi.

an dupa an, ma las prada
aceleiasi povesti

deci cine ma opreste sa-ti zambesc
si sa dansez cu tine printre flacari
in timp ce lumea, iar si iar,
mi se preface-n cenusa?

nu e vina ta ca eu sunt
lipsita de radacini.