Saturday, October 11, 2014

suflet nerӑtӑcit



iatӑ, acel moment cȃnd aproapeștii unde te afli.

o constelație și un sfert la est de saturn.
gӑsești un ciob de inimӑ
dar nu știi sigur a cui.

nu ești chiar rӑtӑcit
pentru cӑ ȋți poți desluși clar
reflecția ȋnlӑcrimatӑ ȋn ciob.

nu ești nici pe drumul cel bun
pentru cӑ nu ai avut busolӑ niciodatӑ,
nici voie sӑ cunoști punctele cardinale -
iar copacii mȃndri se prefac cӑ au mușchi
pe toate fețele și pe cȃteva umbre.

tu?
tu sӑ ai ȋncredere
cӑ ӑsta e drumul tӑu
și nu drumul musafirului care ți-a fost cel mai drag,
fidel deși nu pȃnӑ la ultima picӑturӑ
care face paharul sӑ ajungӑ pe jumӑtate gol.

tu sӑ iubești
atunci cȃnd ți se spune cӑ niciun cuvȃnt care exprimӑ ceva real
nu ȋncepe cu "i",
tu sӑ ai rӑbdare
cȃnd se ȋngusteazӑ timpul pe fața celorlalți,
tu sӑ porți halou ȋn loc de cӑciulӑ iarna
și pantofi rupți și sӑ vorbești la pertu vȃntului și sӑ ȋndrӑznești
sӑ te uiți dormind pe o bancӑ ȋn parcul istoriei tale celei mai negre.
tu sӑ, tu sӑ, tu sӑ

fii tot ce nu ți-a fost dat.

iatӑ-te pe tine ȋn acest moment cȃnd aproapeștii unde te afli,
tu, suflet nerӑtӑcit, și iartӑ-te ȋn acest loc cu ceațӑ
pentru cӑ nu știi cum este mai bine:
sӑ vezi granița și sӑ te doarӑ nemișcarea picioarelor tale
sau sӑ zӑrești ce este dincolo de granițӑ și sӑ nu mai știi

dacӑ aceastӑ inimӑ degeratӑ
era a ta
sau a altcuiva
sau, poate, a amȃndurora.

Sunday, October 5, 2014

sem título


împrumut atâtea voci de la vecini.
îmi spăl lacrimile cu detergent străin
în văzul nimănui, dar cu ştirea tuturor

căci cu fiecare voce, împrumut
o mie de feluri de a tăcea.
ofer greutatea sufletului meu în platină
pentru fiecare nuanţă, mă târguiesc

să le îngrop pe toate
într-un sărut, la doi metri sub
pământul uscat al buzelor mele.

poezie din ceaţă

mă acopăr cu sunetul alb al păcii
ca într-o spumă de zmeură cu un strop de iubire.

pentru prima oară, mă citeşti
ca pe o carte în braille
care se lasă văzută în sfârşit.

nu ne cunoaştem
cu artificii sau viori care plăng,
nu ne îmbrăţişăm
cu crengile noastre goale în costum de iarnă.

doar

îmi cânt tăcerea
în surdină
să îmi auzi
o singură lacrimă
cum curge
în cascada vieţii
care se revarsă disperată
peste sate, peste cer, peste
tot ce am avut mai sfânt.

tu nu eşti aici
ca să usuci norii,
nici ca să-mi înţelegi grindina.
dar eşti aici pur şi simplu.
ai ajuns la mine
şi m-ai privit înainte să-ţi laşi amprenta
peste luna ianuarie a ochiului meu fără soare

şi asta mi-a dat putere să mă ridic pentru un minut
şi să-mi strig numele ca şi cum aş striga
o veche prietenă dintre undele unui lac îngheţat.