paşii tăi
rup aerul în mine.
paşii tăi repezi
îmi amorţesc inima.
paşii tăi repezi
care mă aleargă
spre uşa de ieşire
din viaţa ta
şterg soarele
de pe asfaltul
măruntaielor mele
şi scriu în loc
cu cretă de ceaţă
întrebări cum ar fi -
ce ecou are castelul
în ruinele sale?
cine se va trezi mâine
în patul meu,
cine va îndrăzni să se bucure
de răsărit, cu ochi uscaţi
căci în piept îi bate inima mea?
eu voi fi noua chemare.
sirena al cărei cântec
taie unde bisturiul ezită.
umbra ai cărei paşi
adulţi şi sănătoşi
vor decolora viitorul
în grabă spre serviciu
prin parcul în care cândva
o copilă îşi
scosese ochii
de frică
şi cu ei desenase soarele
unde ea nu ar fi trebuit să vadă
nici măcar urmele de întuneric.
