Monday, April 25, 2016

templul

există un templu în sufletul meu
mic cât cerul
şi tot atât de înceţoşat cu anotimpuri:

primăvara eşti tu
ca parfumul viu al muşcatelor în fereastră
uneori condimentat cu prospeţimea ploii
şi alteori nu.
primăvara îmi eşti
etern.

vara este recunoştinţa.
mirarea ca un singur nor pe fruntea mea
că nu te văd, dar căldura ta
mă îmbracă într-un pulovăr gros de aer
şi de verde crud.

pe la mijlocul lui octombrie, îmi dau seama
ce farsă mi-a jucat calendarul:
moartea este doar un mozaic de culori pentru copiii curioşi
care aşteaptă cu răbdare şi speranţă
următorul ghiocel.
toamna nu rimează. toamna doar înţeleg în sfârşit de ce
am petrecut atâta timp sădind seminţe de poezie

şi sper ca până la crăciun să fiu demnă
de albul zăpezii. de iubirea din uitare.
de dăruirea în neştire.

da, templul dedicat ţie din sufletul meu
nu are pereţi şi nu mai are timp.
fără tine, doar pentru o clipă, mi-au tremurat mâinile
şi am făcut ţăndări gândirea.
templul tău nu are adresă, dar îl găsesc când am nevoie
şi te simt în aerul de iulie care mă îmbrăţişează
când se înteţeşte cel mai tare furtuna de zăpadă.

exerciţii de respiraţie

pas cu pas
în mâini
pe pânza de păianjen
a muzicii
adânc îngropate
în miezul pământului
din inima mea

învăţ

să ies din labirintul gâtlejului
ca o briză de primăvară
în căutarea trandafirilor


rază cu rază
deşirată din ochii mei
spre inima ta

descâlcesc căldurile

descopăr anotimpurile
şi iert tunetele crăpate
în cioburi de lumină


aşa înţeleg eu

că tot focul din mine

de la şoapta răguşită când nu ştiam sigur dacă să spun sau nu te iubesc
până la cântecul care m-a cocoşat cel mai mult şi mi-a sfărâmat coastele pe patul lui procust

este doar un exerciţiu de respiraţie

Saturday, April 9, 2016

calea leoaicei rănite

leoaica îşi linge rănile
cu limba ei
maternă ca apa de mare
desalinizată;
a învăţat, din anii
ce i-au fost scrişi
cu incisivi în blană,
să asculte.
să se asculte.
să fie.
să înfie
speranţa ca pe o rază
de soare trădător
care te luminează
doar o dată într-o viaţă

şi acum leoaica rănită
ştie
să prindă între labe
sămânţa luminii
înainte să îi îngheţe în inimă
şi o plantează în grădina haitei sale
din pământul umed de lacrimi al căreia
primăvara răsare mugurele de căldură
al unui soare nou.