Tuesday, November 27, 2012

Rǎzvrǎtire

Era devreme când am ajuns la mine
cǎ am şi uitat când a fost.

Eram plantat în niciunde, nicicând, o ţintǎ la întâmplare
şi, dintr-o datǎ, m-am hotǎrât sǎ cresc.
Au ţâşnit ramuri din mine. Nu le puteam opri.
Acum eu sunt cel care ţintesc
miezul cel mai înalt al cerului.
Pe crengi îmi cresc frunze în formă de zâmbet
şi fructe crude încă de lumină care-mi aduc
la rădăcini mirarea şi lăcomia târâtoarelor
şi a zburătoarelor rupte din rădăcinile lor...
Şi cu toate că seva mi-e pe terminate,
la mai puţin de-un milimetru de riscul de uscare
continui să fiu stăpânul visului când depăşesc
petalele norilor sângerii răsărite din zâmbetul vântului
care vrea să mă smulgă din mine şi-mi plouă
de ciudă cu cântec de sirenă....

Şi mǎ-ndrept spre rai
fǎrǎ cheie, doar cu greutatea inimii mele în aur de gutui
drept mitǎ.
Fǎrǎ sǎ îmi uit pǎmântul mamǎ, refuz
sǎ mǎ mai înec în propria sevǎ.
Încep sǎ înot. Mai bine, sǎ zbor. Cel mai bine,
sunt!
Îmi înfloresc mugurii în faţa pǎsǎrilor migratoare
şi de-acum mǎ grǎbesc de-a dreptul,
împung curcubeul cu creştetul capului. Îl împing
mai sus, cât mai sus. Forţez ramele portretului propriu
şi îmi mǎresc lumea.








Colaborare cu Mihai Picioroagă

Friday, November 23, 2012

o altă soluţie



lasă.

lasă toamna să fie pictoriţă
mai talentată decât mine
fără acuarelele mele scumpe,
cumpărate cu sudoarea sufletului
din atelierul artistic al cerului.

lasă frunzele moarte
să fie moarte.

ascultă murmurul norilor
înrăiţi pe faţa ridată a lui noiembrie.

lasă iarba să se usuce,
alt galben decât al soarelui.

lasă soarele să fie al lui dumnezeu
şi lasă lumina mea să fie lumina mea
de lumânare parfumată ce sunt.

lasă anotimpurile să treacă.
usucă-te când nu ai apă.
fă-te tu zăpadă!

stă în firea lucrurilor

şi îmi stă în fie

să ofilesc ca o floare
şi să înmuguresc ca o floare
când vântul dorului îmi arde buzele
şi parcă înăuntrul meu
sunt mai mult iulie

şi nu vreau furtuni. nu vreau frunze pictate de o toamnă
pe care, zic eu, n-ar fi trebuit să o cunosc.
nu vreau frunze moarte pe aleile mele
şi este sub demnitatea mea să mătur
îmbrăcată subţire şi tremurând de frig, târziu
în pântecul neprimitor al lui noiembrie,
când singurul meu păcat e că la douăzeci şi trei de ani, încă
îl iubesc pe moş crăciun.

aşa că, după multe retuşuri şi poezii care mi se usucă-n gât,
îmi dau voie să o spun cu glas tare:

frunzele moarte sunt frunze moarte.
eu îl iubesc pe moş crăciun.
toamna cea severă pictează
uneori mai mult, mai fin şi mai uşor decât mine.

l a s ă .


Sunday, November 18, 2012

scenariu de viaţǎ



uşi din lemn.
uşi sculptate în detaliu.
uşi din fier.
uşi cu clanţa ruginitǎ.
uşi prea înalte
care se sprijinǎ neajutorate
pe coloane din marmurǎ.
uşi sparte.
chiar şi din vânt
pot fi construite uşi
de câte un tâmplar priceput
şi prost.

este un templu maiestuos
în sufletul tǎu,
ridicat în amintirea
celui care nu-ţi dai voie sǎ fii;
un templu maiestuos
în care abia au loc toţi zeii
la care nu te închini
cu adevǎrat.
atât de maiestuos încât nu se mai vede cerul
şi nu îţi mai cunoşti orizontul
şi nu îţi mai simţi corpul
decât ca pe o amorţealǎ incolorǎ, inodorǎ şi insipidǎ
pânǎ în clipa în care mori
când, dacǎ ai noroc, ţi se coloreazǎ conturul ochilor
de lumina pe care, econom fiind, nu ţi-ai permis prea des
sǎ o aprinzi
în sala de festivitǎţi dinǎuntrul tǎu.


Thursday, November 15, 2012

definiţii deznodate



poezia
este un moft
al inimii;

metafora este
firea
fiinţei.


eul sub cheie



oare sunt eu
verdele frunzei
ascuns bine
în cutia cu acuarele
a pictorului,

privat de frunză?

*

nu-mi mai găsesc locul
pe tabla de şah
verde şi galben-roşcată
a pădurii.

*

oare sunt eu
piesa scoasă din joc,
privată de moarte?



Wednesday, November 14, 2012

îmi acorzi onoarea de a îmi fi afluent?


mi-a intrat inima la apă

de când eşti tu râu
atât de limpede
şi îmi primeşti lumina
atât de natural

încât îmi doresc să fiu
sau măcar să devin
şi eu râu.



Sunday, November 11, 2012

Cu dinţii încleştaţi



Ca un călău timpul mă rupe
În fâşii de începuturi
Şi nu mai ştiu care sunt eu pentru mâine
Între ruine şi puncte de suspensie.




Colaborare cu Mihai Picioroagă

Thursday, November 8, 2012

ca şi cum



hrǎneşte-mǎ
cu caşicumul tǎu
ca un diamant
mai mult sau mai puţin
şlefuit

ca şi cum
ai fi cântecul
unei ciocârlii
închise în colivia
gâtlejului

sau poate
ca şi cum
ar fi ceaţǎ
în inima ta
şi ar tuna
exagerat de des
în tine
şi nu ai ploua
niciodatǎ destul,

ca şi cum
eu nu aş fi cu tine
aici, acum,
în acest fel
care nu îţi aparţine
şi totuşi pe care l-ai atins
cu amprenta-ţi unicǎ;

în special, ca şi cum
te-ar ajuta -

ca şi cum ... ?
inventeazǎ-mi-te
ca pe o tehnologie
descoperitǎ din prima
încercare!
prefǎ-mi-te în diamantul
cel mai pur şi mai preţios
din mina sufletului tǎu!

metafora îţi aparţine.
povestea ... nici nu am auzit-o
încǎ, dar îţi jur
cǎ eu ştiu cum ai putea-o tu spune
cel mai bine.

fǎ-mǎ mare şi tare
cu caşicumul tǎu
din silicon.


Wednesday, November 7, 2012

reţetǎ pentru reacţii alergice acute la dimineaţǎ


doctorul interior recomandǎ
viaţǎ în porţii mici
pânǎ te reobişnuieşti cu greutatea aerului
şi fusul orar al viselor
care încǎ se mai pot
împlini.


Tuesday, November 6, 2012

liniştea



mǎ afund
în negrul liniştii,
în miezul nimicului,
exilatǎ
la periferia fiinţei mele,
acolo unde prea sunt
o cheie sol
care nu deschide lacǎtul niciunei melodii.


Monday, November 5, 2012

nisip vinovat



timpul mi se dilatǎ
pe faţǎ, umed
ca un mal
care nu a ştiut când
sǎ-şi ia la revedere
de la ultimul val

şi ultimul val s-a spart
de-a ieşit spuma din noi.
ne-am ieşit noi din noi înşine.

acum, ni se spune litoral -
oamenii aranjeazǎ şezlonguri din plastic
pe inimile noastre
din care mǎturǎtorii
încǎ nu au mǎturat
toate cioburile de la sticle de bere
şi toate mucurile de ţigarǎ
pe care turiştii le-au aruncat pe plajǎ
la întâmplare

şi eu ... eu le primesc
cu prea mare drag
pe toate.


Sunday, November 4, 2012

Golul

s-a săpat din senin
un gol anume al paharului

la care plinul din mine
nu mai ajunge,

nu se mai umple.

gol

s-a săpat din senin
un gol al paharului
la care plinul din mine
nu mai ajunge,
nu se mai umple

ca şi cum aş fi
un mango copt
fără miez,

muşcată de inimă
pentru totdeauna.

Saturday, November 3, 2012

O Altfel de Prezenţǎ


O altfel de prezenţǎ
se subliniazǎ
prin absenţǎ,
înainte de toate
şi ziua cea mai lungǎ
se creeazǎ din noapte
ca o nevǎzutǎ naştere
prin moarte.

*

Uneori, când se ofileşte o floare,
i se contureazǎ mai bine rǎdǎcinile

în inima
grǎdinii

ghiftuite
cu mierea
luminii.


*

O naştere în mine
ca un roi de albine
pe care vechiul stup
nu le-a mai putut ţine,
o lume nouǎ
unde, când plouǎ,
eu înţeleg mai bine
cum sǎ-mi amintesc de tine.

*

A plouat torenţial
în palatul de cleştar
şi, deşi nu mai e palatul meu,
eu sper sǎ-mi rǎmâi mereu curcubeu.

Thursday, November 1, 2012

poezie relaţională


noi am co-creat un labirint din nori.

eu m-am îndrăgostit de zori
atât de tare, până când, intimidaţi,
au roşit, s-au înceţoşat, a curs soarele supurant din ei
şi s-au prefăcut la loc în noapte.

tu … tu cu lumina ta
mi-ai picurat un strop de moarte
în pocalul fiinţei, un iz de la revedere
pe care îl simt în stomac înainte de a îţi da bună ziua.
tu ... ai cea mai preţioasă rouă
de la o floare care înfloreşte puţin mai mult în fiecare clipă
şi, oricât de maiestuos ai stăpâni metaforele,
eu nu mă simt deloc floare.

noi am co-creat o întreagă grădină englezească
din margini de nori înmuiaţi în jumătate de lună
şi un sfert de soare ... şi norii au făcut din noi
rătăcitori împreună ...

numai că, vezi tu, aici sunt singură
cu cerneala.
aici depind de ochii tăi ca să exist.