cele zece secunde

mă sufoc
într-un nor de furtună
mereu aproape plin, mereu
gri cât abia mai poate purta
povara ploii neplouate -
dar niciodată nu se
destramă.

şi eu, de asemenea, conţin moartea.
atâtea sicrie lucrate manual, unicat,
atâtea cimitire întregi
încap în rucsacul jerpelit
din spatele ochilor mei!
conţin bocitoarele
în vocea mea care tremură imperceptibil.
te conţin pe tine ca pe o ultimă
binecuvântare

căci numai în cele zece secunde
când mă botezi tu cu drag
în râul care curge alene
din izvorul umerilor tăi
până în vârfurile degetelor tale,

îmi mai aduc vag aminte
că am voie să trăiesc
şi, ce miracol, bucuria mea
de a înota!