Friday, March 27, 2015

doar spinul



el

ţi-a pasat soarele
într-o noapte;
şi l-a rupt din piept
şi ţi l-a făcut cadou
când alţii nu primeau
nici o firimitură de lună
nici într-o noapte senină.

tot el

chiar a doua zi
ţi-a stins o poezie de foc
cu o mare de griji
şi te-a poreclit nenoroc
fără să deschidă gura

şi tu

simţi un spin de trandafir în coastă
ca atunci când un domn ştirb
care mirosea a tutun
s-a aşezat peste prietenul tău imaginar
în autobuz
şi ţi-ai zis repede în gând
ce prieten săritor ai

şi parcă

pentru tine
de fapt
n-ar fi
existat
niciodată
nicăieri
niciun
trandafir.

şi parcă
nu mai ştii
dacă
ai avut încredere oarbă
în lumina lui
sau poate doar
ai vrut să vezi mai bine
încă o dată
întunericul din tine.


Saturday, March 21, 2015

alertă


atenţie: prăpastie
în forma unei cutii de bomboane,
a unor mâini care se ating,
a unui cuvânt mai puternic decât
vocea crăpată de frig
şi decât inima degerată de
data trecută.

capul mi-e saturn, ameţit între bucăţi de nimic
şi amintiri de ceva. sufletul mi-e un ritm
uitat. stricat de ecou. tăiat pe partea moale
ca un stomac de femeie din care au fost extirpaţi
toţi fluturii şi li s-au smuls aripile
şi au fost îndoctrinaţi în cultul religios al
gravitaţiei.

atenţie: pericol de moarte
dacă pasul meu şi pasul tău se asortează
prea la milimetru, prea la forma unghiilor,
prea la culoarea tremurului din degetele mari.
simt cum cad în sus şi nu văd marginile cerului.
îmi sparg capul în viitorul tău
brusc
cu contur şi prea aromat.

m-am accidentat de prea multe ori
şi promit să fie ultima dată
când scriu secolul înainte de zi şi lună şi an şi stele moarte.
azi îmi smulg săgeata din inimă şi sacrific pământul cu ea
şi nu mă uit că, din venele învinse ale mamei terra,
nu curge nimic altceva
decât sângele meu.



Colaj foto: Raluca Dinescu

Friday, March 20, 2015

totul

dragostea ta cu linguriţa
de trei ori pe zi şi un sărut
pe steaua mea norocoasă
chiar în clipa când clipesc

s-a adunat.
a ajuns un lac
adânc de soare.
o mare de tine
la care să spere
râul chircit din mine.

vorbim în multe limbi de-odată.
ne înţelegem ca un curcubeu
când i se împacă albul din culori.
mă vindec fără să vreau
când îţi laşi amprenta pe timbrul meu vocal
fără să îmi atingi buzele nici măcar
cu cheia sol, să-ncerci să le deschizi.

încerci blând, numai când te rog
să îmi spargi casa tăcerii.
iei o fundă şi o înnozi cu îndemânare
peste o tonă de timp şi-un vapor de păsare,
o uimire de lumini pe papilele mele gustative
când te aud cum îmi pronunţi numele

şi se schimbă ceva în mine
fără să ştiu de ce, doar pentru că eşti
aici, la ora asta când numai bufniţele
ne bârfesc ... timide, aşa, cam o dată la trei ore,
când mă sperii că m-ar fi putut auzi dumnezeu
că am avut tupeul, pentru o scamă de secundă,.
să iubesc din nou.

Sunday, March 15, 2015

Coşmarul

Coşmarul nu este uşa întredeschisă,
nici luna hoaţă care mi-a furat
soarele din seiful inimii
şi mi-a lăsat bileţel pe care scria,
în stropi de întuneric, cu caligrafia mea,
că soarele
de fapt fusese al ei tot timpul.

Coşmarul nu este plânsul de Copil
când ştiu că nu mai e nimeni acasă
şi că uşa gurii mele-i încuiată
cu şapte lacăte de negare.

Coşmarul nu este râul de lacrimi
rebel, ce refuză să se domesticească
între degetele mângâietoare
ale oceanului stăpân
peste pământ şi peste ceruri.

În povestea asta cu păr zburlit,
praf cosmic în ochi şi buze cusute
cu aţă neagră, Coşmarul este
că îmi amintesc cu exactitate
forma mâinilor mele nemişcate

şi nu am din ce somn mă trezi.

Saturday, March 14, 2015

peretele din oglindă

te întâlneşti cu oglinda
fără contact vizual -
numai un perete prost văruit
te întreabă prin liniştea sa
cu gust de lună nouă
cine eşti
şi dacă ai vreun fir de istorie
scris în sânge
şi dacă mai ştii cum arăţi,
cum sună vocea ta
sau ce miros au visele tale
cu o clipă înainte de a răsări soarele.

dar tu nu auzi
semnul de întrebare
caligrafiat la finalul
rugăciunii în care stă
îngenuncheată liniştea;
tu doar priveşti peretele
şi uşa din stânga-spate
şi oglinda care se lipseşte
de reflexia-ţi cameleonică
fără voie, fără ştire, fără
tine.

Thursday, March 5, 2015

linişte împrumutată



hoţul de buzunare modern
îmi furişează-n buzunarul de la piept
liniştea lui slinoasă, tăcerea lui
dintre urlete de bufniţă
care-mi face greaţă de viaţă.
îmi îndeasă în dreptul inimii
piatra de moară a neantului său-
mă conduce într-o moarte, alta decât a mea.
o picătură de amintire a uitării
la care sunt alergică dinainte de a fi fost
concepută
dintr-o sămânţă de vis
şi-un sâmbure de fructul pasiunii.

şi preţul? hoţul de buzunare modern
îmi fură cu îndemânare aerul din piept,
îmi lasă inima uscată de tot ce nu cred
că sunt capabilă să trăiesc.
el molipseşte cerul genunchilor mei de vertij
şi, bolnavă de liniştea lui uzată,
mă întind lungă cât un leşin pe asfalt
şi mă numesc covor persan.
m-am greşit intenţionat ca să nu ies
accidental mai puţin decât am visat
când încă deliram prin parc sub rânjetul
soarelui cât o clementină,
când încă nu îmi cunoşteam nici măcar
propria linişte coaptă.

dar tăcerea asta ca de mormânt
este doar o copie xerox
după adn-ul lui inimitabil.

tăcerea asta ca de mormânt
nu îmi aparţine
şi vertijul ăsta împrumutat cu forţa
genunchilor mei
nu este nicidecum incurabil.