Tuesday, December 31, 2019

pasul


zăcând în urma pumnului de foc al patului
şi fiind iubită în pântecul de turcoaz al mării,
oh, doar să plutesc
între două respiraţii ale durerii
ca o urticarie pe faţă, în gât
şi mai adânc, unde nu vede nimeni!
să îmi amintească o firimitură de cuvânt
ceea ce ar fi fost de necrezut, dar a fost spus
când eram un stol de păsări rupte, migrând toamna spre ţările reci.
statui cu ochi de poet sau oameni cu picioare rădăcini.

dacă aş putea păstra
un singur lucru
între buze, ca o rugăciune,
ar fi acest pas.

toate limbile în care mi-am zis să mă întorc din drum
şi inspiraţia primită direct în miez,
cheia sol întoarsă în uşa sufletului meu,
decizia să merg înainte
chiar dacă nu ştiam la cine ajung. şi cine voi fi când ajung.
felul cum îmi tremurau ochii şi îmi plângeau mâinile
când m-a întrebat ce s-a întâmplat
şi vocea rezistentă ca pânza de păianjen
când am insistat să răspund.


distress


mă încordez ca un arc.
anii săgeţi trec prin 
mine, mărul necopt. 
mă lasă cu muguri de otravă
în măruntaie, unde tu

o singură dată în viaţă
mi-ai înflorit
şi cu nimic mai ferm
decât petalele tale
de fier vopsit
mi-ai străpuns carnea
dinăuntru,
să îţi faci loc.


Monday, December 30, 2019

pe limba ta vei muri.


oricine înveţi să fii
din buze, din piele de împrumut,
din copaci tatuaţi cu un gând
rănit, care n-a putut altfel
să zboare din cuib,
din guri de străini
sau săruturi de ocean -

tot în dialectul ponosit
al femeilor dinaintea ta
se povestesc serile
când era prea greu să îţi treci
braţele prin mâneca de lână
a pijamalei, capul prin bluză
şi, la graniţa dintre tine şi lume,
apa care niciodată nu te spală
de cine eşti tu în oase.

tot pe limba ta, muşchi puternic,
nefolosit, cu vocea atrofiată
pentru că n-ai ştiut ce să faci cu ea
în afară de a zgâria tocul uşii
spre inimile în care nu ai încăput,

numai în cuvintele ca un duş scoţian
pe care le-ai simţit în sânge
înainte de a le articula
îşi găsesc grai durerile care te lasă descreierat,
desacrat, despuiat.

cât trăieşti, te mai poţi naşte într-o mie de lumi
dar numai pe limba în care ai mers
de-a buşilea, nearticulat,
demascat
se moare.

Sunday, December 29, 2019

descrescendo


crăciunul fără tine
e ca pământul fără ploaie:
senin la nivelul pielii
şi uscat
în miez, cu rădăcini ce renunţă
înainte să crească din sămânţă.

străluceşte soarele
şi de strălucirea lui
mă dor ochii şi braţele şi inima
din care te-ai şters
ca mâzgăleala în creion a unei fetiţe
care a încetat să creadă în zâne
chiar în timp ce îţi desena
portretul.

Monday, December 23, 2019

oftat

un ceas care nu merge.
un fluture mort.
și urletele.

somn spintecat.
curățat. ușurat
de icre.
de urdori.

un om cu urechile ciulite.
gura ta uscată.
și uneori cuvintele sunt apă.

tu, fragment
de rușine
în ceață.

pe rana deschisă,
galbenul
ochilor de vultur.
puroiului.

curgi din tine până te faci ocean
și toată planeta se transformă în depresie
pentru că tu.

Friday, December 20, 2019

minusrealitatea


un sat întreg
mă îmbracă forţat.
îmi împinge capul prin ceaţă
ca printr-un pulover mâncat de molii.
beau sticla lui alice
sperând să mă regăsesc
pe mine cea de ieri, dar vai!
mă micşorez iar. mi se înnegreşte inima.
şi mi se aspreşte pielea de la iarna presimţită
în aerul crocant şi greoi.
era otrava care le-a fost dată drept pâine.
acum mă împărtăşesc şi eu cu piatra
care îmi va fi funerară, crezând-o sacră şi atât.
cunoaştem toţi, din moşi strămoşi,
dracii de sub pielea mea
şi toţi oamenii mărinimoşi
până la moarte pe patul vocii mele, procust.
dar ca să vezi: nimeni nu mai ştie
rima corectă pentru numele meu.
sunt un diavol în ceaţă şi mă întreb
ce s-ar întâmpla dacă
ar lăsa soarele ingenuu să-mi zburde pe chip
mai mult de o clipită?

Thursday, December 19, 2019

amânare

când mi-e plin sufletul
mi-e goală poezia ca un portofel
vechi în care cândva găseam mărunțiș
de metafore uitate de vreme
în câte o seară când n-aveam
cu ale cui cuvinte
mă încălzi.

când mi-e plin sufletul
mă simt grea ca un sac doldora de cristale
și mă tem, la orice mișcare,
să nu sparg magia
în bucăți de sunet
care te zgârie pe inimă
că oricât ai vrea, oricât ai încerca, nu
îi poți păstra vibrația în tine.

când mi-e plin sufletul
nu contează
lista cu nimicuri
importante
pe care nu le am.

Tuesday, December 17, 2019

să te iubească un băiat de plastic

să nu știi ce îți aparține, ce este comun alor tăi și ce ți-ai imaginat doar.
să fii prințesă între cei ce nu fac umbră pământului.
să ți se ceară atât nimic încât să crezi că tu nu poți să faci ceva pe lumea asta de lumină și praf.
să fii diavol, singur între oameni și adult între copii.
să te iubească un băiat de plastic.

să nu vezi copacul de frumusețea frunzelor.
să nu vezi frumusețea de moarte.
să ai cinci ani și o bandă desenată cu un motan care privește cum un motan într-o bandă desenată privește într-o bandă desenată un motan care ...
și să te gândești că te gândești că nu înțelegi că tu o să mori
și să nu te gândești că nu te gândești că ai doar cinci ani.
să asculți cu nesaț despre nașterile și morțile stelelor, big bang, big crunch, big deal;
să nu știi cum a fost nașterea ta în afară de reacțiile celor care nu erau de față.
să ai zece ani și să amețești pentru că prinzi ideea că nu poți cuprinde în minte cum poate fi universul infinit.

să treacă anii și să pară clipe.
să plece aceia care au spus cu reproș că alții nu au rămas.
să uiți conversații importante; să ții minte exact ce haine, ce accesorii, ce ghete purtai.
să aprinzi speranța ca artificiile ieftine, care nu ard.
să te milogești pentru o copilărie, o fărâmă de acasă care ți-a rămas ca un ciob ascuțit în suflet dar nu și în brațe.
și încă să te iubească băiatul de plastic.

Sunday, December 15, 2019

limba luminoasă


o vorbeşte fata de 14 ani care vrea să devină femeie
învăţând să spună „te iubesc”
chiar dacă se bâlbâie.

la început a fost cuvântul cel rău
despre cine era ea încă dinainte de a se naşte
undeva în sângele care îi uruie în măruntaie
atât de tare încât tobele bat la respiraţia ei subţire de lemn tăiat
înainte să fi putut da
r.o.a.d.e.

pe ea
o
roade.

dar ... într-o bună zi
a întâlnit un domn
cu altă culoare a pielii
altă anatomie
din alt tărâm
sau poate doar alt ţinut
alte maniere
şi alte forme de a i se adresa.

a deschis din ce în ce mai larg
o poartă spre grădina din plămânii ei obosiţi
înrăiţi
dependenţi de nerespiraţie precum habotnicul de mântuire
şi cuvântul în care fusese prizonieră
s-a spart. s-a transformat în cuburi şi în cioburi colorate într-un caleidoscop
cu care te poţi juca, le poţi întoarce pe toate părţile de o mie de ori
şi a o mia oară încă găseşti alt fel de a le modela
şi ochii ei au primit în dar
culoarea musonului.

din omuşor i-a curs ca un puroi bun, venit de cine ştie unde,
cerneală de lumină
şi femeia de 14 ani care încă nu ştia ce înseamnă să fie fată
s-a privit pentru prima dată ca fiind
om
cu iubire şi flori de măr şi încă ceva bun
undeva la nivelul pieptului, deşi
era doar o limbă străină şi încă se îngrozea
să pună mâna şi să îşi simtă
ritmul.


Saturday, December 14, 2019

nordul dinăuntru


viermi-promisiune în ochii tăi:
iarbă îngropată sub straturi de istorie
nedemnă de a fi scrisă
dar scrisă - nostradamus se naşte întotdeauna
cu mâini de compost - mă afund
în hăul în care zace mâine ca un erou.
dezgrop uimirea sănătoasă
în miezul de mocirlă
din inima ta ofilită înainte de a înflori.
şi din cuvântul meu se clădeşte fortăreaţa
în care luminii fragede îi creşte muşchi proaspăt
pe al şaselea simţ.

pentru că am văzut găuri negre
din care iau fiinţă mai multe şi cu sens
decât din tine
iar eu pot să renasc din aurora boreală
care mi-a explodat în carne
când tu cu vocea ta ca o lamă
m-ai fărâmiţat înainte de a mă naşte.


Friday, December 13, 2019

viziune

oh, stelele din ochii tăi!
sunt căzătoare.
arse demult
în gravitaţia
inimii mele
veşnic căutătoare
de zbor mai sus
şi de nori minciună
pe cerul senin care este
pur şi simplu
respiraţia mea în acest moment
nici mai lungă, nici mai scurtă
decât cea a prizonierilor
închişi în propria furtună
fără să ştie că sunt
prizonieri. 

Wednesday, December 11, 2019

chemarea sirenei


toate iubirile mele
sunt de pământ.
cum să ajung la stele
urmându-le însetată
linia melodică -
orizont tangibil?

25


rup cu sălbăticie crăciunul ca pe un ambalaj de hârtie colorată
şi scotocesc în ritualurile cutii
de carton
flămândă să găsesc înăuntru căldura
braţelor
tale sau ale cuiva
şi florile de gheaţă se agaţă de fereastră uimite, privindu-mă cum
nu găsesc nimic
în miezul tradiţiei cu rădăcini uitate
şi magie de plastic pentru copiii care nu mai cred.