Friday, May 18, 2012

punctuaţie neortodoxă



ţi-am corectat punctuaţia vieţii
nemilos, fără să te întreb.
ţi-am pus câte o stea
la finalul fiecărei propoziţii
şi te-am rescris cu majusculă.
când te-am simţit mai nesigur,
ţi-am mâzgălit chiar câte trei stele
să-ţi lumineze drumul
către o nouă idee.
când te-ai mirat de atâta strălucire
şi ai zâmbit, scuipând fericire
de neatent ce erai, ţi-am desenat
o stea căzătoare
să-ţi fie lină aterizarea
şi să ţi se împlinească
raiul când atingi pământul cu tălpile.

aşa am făcut. fără să mă obosesc
cu realitatea, cu gramatica limbii tale
sau cu prostii cum ar fi
că tu mi-eşti soare şi eu ţi-s lună.
se ştie că nu este rolul meu
să te luminez
dar
iată că mie îmi place
să-mi consum pixuri întregi cu mină de lumină
mângâind foaia sufletului tău.


No comments:

Post a Comment