duioşie

îţi adopt aripile frânte.
le mângâi cu mersul meu.
mǎ târǎsc. te iau cu mine
în cǎlǎtoria asta bizarǎ
între ceaţǎ şi seninǎtate.
mǎ agǎţ de crengile copacilor, de pǎsǎri cântǎtoare,
de câte un rǎsǎrit care pare sǎ promitǎ
ceva într-adevǎr luminos
şi te duc în cârcǎ fǎrǎ ca tu mǎcar sǎ observi.
atârnǎm deasupra unei prǎpastii,
ţinându-ne numai de un fir de vis.
uite-aşa, port eu o greutate fericitǎ:
îţi adopt aripile frânte
şi te iubesc în continuare,
aşa cum eşti, cu zborul tǎu rǎnit
cu care încerci sǎ mǎ ridici pe mine de la pǎmânt
şi cu toate culorile tale - inclusiv cele pe care,
din cauza umbrelor sau a ochilor mei obosiţi,
nu am avut onoarea sǎ le vǎd niciodatǎ.