parada modei

(o chestiune de nuanţǎ)



azi port o rochie din cenuşǎ
şi agrafe de gând în pǎr, la vedere.

întotdeauna mi s-au potrivit
griurile:

gri ca paharul cu viaţǎ bǎut pe jumǎtate, dimineaţa,
lǎsat sǎ devinǎ cǎlâi şi neacidulat, uitat
într-un colţ de mine.

gri ca avioanele din hârtie folositǎ
în care urmele de creion se simt încǎ la atingere
deşi cuvintele şi-au pierdut demult sensul.
ca atunci când zborul devine un banc prost.

gri ca cineva îndoliat
care încǎ se gândeşte cǎ negrul nu e la modǎ
şi albul se simte prea senin, nepotrivit.

gri ca o plimbare fǎrǎ sunet de paşi.
o lacrimǎ orfanǎ, cǎreia pǎrinţii nori
nu au apucat sǎ-i cumpere ploaie de companie.
gri ca ciocolata spǎlatǎ pânǎ se iau toate petele de gust.
un portativ rǎmas fǎrǎ melodie.

v-am pǎcǎlit pe toţi.
particip la bal mascat.
nu am avut niciodatǎ inima atât de caldǎ
încât sǎ fiu într-adevǎr phoenixul
prea leneş pentru a renaşte.

pur şi simplu
ştiu cǎ dacǎ n-ai culoare, trebuie
mǎcar sǎ te identifici cu griul.
aşa se face.

e ilegal sǎ te invit la un dans
doar din plǎcerea de a îţi îmbrǎţişa
urechea într-o şoaptǎ strânsǎ -

ştii, eu vin din afara spectrului vizibil.