spovedanie

scǎldându-se în rǎsǎrit,
doi copaci îşi împletesc crengile
îndrǎgostiţi.

numai umbra de ei.

fructele nu sunt nici pentru dumnezeu,
nici pentru turişti,
nici pentru poeţii care au îndrǎznit
sǎ observe dansul lor intim
cu nemişcarea.

şi doar aşa, din rǎzbunare
cǎ nu mǎ prind şi pe mine în fotografie,

îmi ţin ploaia pentru mine.
stropii de bucurie
se ascund, hrǎnitori, în rǎdǎcina mea,
adânc, acolo unde nici mǎcar grǎdinarul
nu are acces.

pentru cǎ sunt şi eu îndrǎgostitǎ
de un copac cu crengile plecate,
încǎrcat de prea multe fructe.

se zvoneşte în inima mea
cǎ am şi eu luminǎ de oferit.