clepsidrǎ

nisipul se scurge prin mine.

fiecare clipǎ îmi stǎ altfel
decât cea dinainte,
chiar dacǎ nu se vede.

îmi iau pulsul
dupǎ vârsta copacului
tǎiat ca eu sǎ trǎiesc
înrǎmatǎ între pereţii unui vis.

din când în când, aleg
câte un trecǎtor norocos
sau poate ghinionist,
un om în adevǎratul sens al cuvântului
care pentru un timp
devine stǎpân al timpului meu;
mǎ poate rǎsuci, agita, întoarce de pe o parte pe alta,
îi ofer chiar dreptul de a desena înǎuntrul meu
modele la care nu m-aş fi gândit niciodatǎ,
dacǎ are mâini suficient de dibace
sǎ modeleze viaţǎ în mine, aşa cum dirijorul
modeleazǎ un cântec fǎrǎ sǎ cânte o singurǎ notǎ.

totuşi, niciodatǎ nu m-am simţit de sticlǎ.

încǎ nu am avut onoarea
de a mǎ întâlni cu domnul asfalt
la jumǎtatea drumului
dintre cioburi şi existenţialism.

mereu mi-am zis cǎ ar fi chiar romantic
sǎ luǎm cina împreunǎ:
eu mǎsurându-i lui clipele. el, sorbându-le pe ale mele
pânǎ rǎmâne doar lemnul
şi cele şapte culori în care am vǎzut de cuviinţǎ
sǎ iubesc câte un trecǎtor
mai mult sau mai puţin grǎbit.