impas

în ochiul furtunii
abia se zăreşte
un ocean otrăvit.

ne bălăcim împreună
într-un nor
din care plouă.

plouăm.

ne desprindem în stropi
ca un cor de afoni.

unde nu se sălbăticeşte cerul,
mă cearta valurile
că nu-s destul de bună
la arta înotului.

nu-i o afurisită de artă! protestez, obosită.
este supravieţuire. esenţa fiinţei.
a fiinţa. fără ceremonii, fără pensule,
fără să te dai expert la o formă sau alta
de pierdere a timpului.

mă arunc în braţele uraganului.
dacă înot, mi-e frică
să nu se supere pământul pe mine.
ar putea erupe toţi vulcanii
în cor, perfect sincronizaţi.

aş putea uita de mine
şi, într-o clipă de rătăcire,
aş putea înghiţi din apa aia otrăvită.

dar unde nu e ocean otrăvit,
se zbate cerul întreg în ghearele morţii

şi, ştii, sunt şi eu doar un amărât de nor.