Saturday, March 24, 2012

urletul tǎcut al lupoaicei îndrǎgostite

ţi-o spun în mai multe limbi
decât s-au vorbit vreodatǎ.
ţi-o şoptesc blând, ca strǎlucirea lunii
sǎrutând soarele pe ranǎ sǎ-i treacǎ durerea
la apus.
ţi-o intonez ca pe un imn,
în picioare, cu mâna la inimǎ.
ţi-o jur pe ceva mai sfânt
decât toate religiile în care a crezut cineva vreodatǎ
la un loc.
ţi-o mimez
cu gesturi pentru care corpul uman
nu este încǎ pregǎtit.
ţi-o pictez cu acuarele
care alunecǎ în mine din afara spectrului vizibil.
când te privesc.
ţi-o fluier ca pe un cântec de viaţǎ
pe care îl improvizeazǎ dimineaţa
un artist înnǎscut, mai presus de faimǎ.
ţi-o sugerez printr-o poezie
lungǎ cât un zâmbet.
ţi-o ascund într-o îmbrǎţişare
ca pe o comoarǎ de care nimeni nu trebuie sǎ afle.
ţi-o dǎruiesc
sub formǎ de lacrimǎ
uscându-mi-se în colţul ochiului.

te iubesc.

te iubesc
este foamea lupoaicei
în atâtea cǎlduri cǎ nu mai existǎ cuvinte sǎ le descrie.
te iubesc
este sfârşitul lumii,
sfârşitul sfârşitului sfârşiturilor
când nu mai existǎ nici moarte.
mai exişti doar tu,
un tu imaginar în pupilele mele dilatate
de lupoaicǎ flǎmândǎ

te iubesc
şi ţi-o arǎt într-o mie una de metafore.

singura mişcare pe care nu o fac
în cutremurul ǎsta pe care îl produc din mine însǎmi,
este sǎ pǎşesc în faţa ta
şi sǎ ţi-o spun
simplu
ca apa care curge
fǎrǎ fanfarǎ şi necontenit.

No comments:

Post a Comment