exasperare

nu-i a mea clipa asta.

nu am dreptul sǎ o mototolesc
şi s-o înghesui în buzunar
cum îmi vine mie mai bine sǎ o ţin.

nu o pot expune
în lumina soarelui
ca pe un exces de culoare
fǎcut de ploaia pofticioasǎ
la desert.

e un deşert în mine
pentru cǎ m-am simţit datoare
sǎ îmi defrişez plantaţia de
pomi fructiferi din suflet
de dragul tǎu,

sǎ ţi-o ofer ţie cadou
placatǎ cu aur
şi lipsitǎ de viaţǎ.

nu, mulţumesc, nu-mi mai aparţine
clipa asta ca o comoarǎ ascunsǎ.
mai degrabǎ pǎstreaz-o tu
şi fǎ ceva frumos din ea, o sculpturǎ de timpuri.

eu îngheţ în poziţie de drepţi.
nu mişc nici mǎcar albul ochiului.
mǎ fac micǎ
într-un glob de cristal
swarovski
în care nici mǎcar nu gǎseşti hârtie creponatǎ
sǎ imite ninsoarea.

nu te deranjez cu nimic.
doar sunt
ca un ghiveci, suport din plastic
în care sper ca, într-o bunǎ zi,

tu sǎ înfloreşti.