imbratisare din plastilina

ce bine că îmi pot modela
un eu de jucărie
înglobat într-un tu din plastilină!

în metafore nu ne jenăm niciodată
iar durerile de cap,
scurte ca furtunile de vară,
se spală cu un duş de fericire
şi săpun din extract de dragoste.

în realitate, dacă se întâmplă
să ne apropiem prin vreo coincidenţă,
nu vorbim despre asta.
mă fac că în spatele
degetelor mele îndrăgostite de joc
nu se ascunde nimic. că nu mă ascund
eu prea goală de braţele tale, tremurând
din albul ochiului.

oare tu simţi cum culoarea creşte în irisul meu
şi se molipseşte de tine? apoi se decoloreazǎ
de distanţa dintre noi.

sufletul meu devine o zi de iulie
lângă tine
dar codul imaginar al bunelor maniere
mă obligă
să-ţi vorbesc în cuvinte din emisfera sudică,

nu cumva să-mi observi pofta nestăpânită
de căldură.

o îmbrăţişare din plastilină
îmi pot permite.
doar atât.
uneori uit că nu aşa se trăieşte,
ca şi cum eu aş fi jucărie
iar tu, visul unui copil preşcolar.