mi-ai dat un covrig
când eram goalǎ pe dinǎuntru
ca o coajǎ fǎrǎ fruct.
aveai prea mult
şi era numai o firimiturǎ de vis
aşa cǎ te-ai gândit -
ce rǎu poate face?
tu nu mǎ ştiai
pe mine, o gaurǎ neagrǎ când mi se terminǎ lumina.
tu nu mǎ înţelegeai
pe mine, un univers cu legile fizicii pe dos.
efectul precedǎ cauza
în sufletul meu
uneori.
am vrut sǎ transform
covrigul de la tine
într-o brǎţarǎ de aur
cu care sǎ îţi împodobesc
întreaga viaţǎ:
ce ştiam eu
cǎ tu nu porţi bijuterii
furate din trezoreria trecutului?
ce înţelegeam eu
cǎ în ochii tǎi, am mâinile pǎtate
de iubire
şi ǎsta-i un pǎcat capital?
sunt o ruşine
mâzgǎlitǎ pe foaia subţire a succesului tǎu.
prea târziu am prins ideea
cǎ ai vrea sǎ mǎ poţi şterge
ca pe o urmǎ în nisipul vieţii tale
ca şi cum aş fi fost doar un vis urât.
ca şi cum nu aş fi o parte din tine.
când mǎ gândesc cǎ eu speram
sǎ-mi devii tu
cine nu mi-am fost eu
atâta timp ...
de, aşa-s eu:
am primit un izvor
şi-n loc sǎ spun mulţumesc,
sǎ beau şi sǎ trec mai departe,
m-am hotǎrât fǎrǎ sǎ te întreb
cǎ aveam sǎ fac ocean din tine.
No comments:
Post a Comment