Monday, July 18, 2011

înfruntând filofobia

am devenit alergicǎ
la nuanţa de sinceritate
în care te vǎd erou
iar pe mine, ultimul adversar
pe care trebuie sǎ-l învingi.

am împlinit demult vârsta ruşinii
şi nu-mi mai pasǎ
cǎ tu îmi aromezi viaţa.

în schimb, mǎ doare
podeaua pe care stau
când ţie ţi-am dǎruit
piedestal de catifea.

acum, spre deosebire de alte zile
suspect de însorite pe faţa mea -
îmi ajunge cǎ mi-am ridicat
statuia ta în suflet
şi nu am nevoie
sǎ fii al meu.

asta e:
îmi ofer mie însǎmi
şi ţie printre picǎturi
adevǎrul sepia.
atâta mai pot eu duce.

un poate adus de umeri
şi vocea ta în laringele meu.

oare ar trebui sǎ mǎ prefac?
ghilimelele sunt utile în scris,
nu în viaţǎ.
altfel, în cele din urmǎ
mǎ voi şterge din mine însǎmi
ca o scrisoare arsǎ,
pe care n-ai avut curajul sǎ o trimiţi.

este oare mai mult de atât?
niciodatǎ nu gǎseşti diamantul
pânǎ nu ai pǎmânt sub unghii.

e neapǎrat oare sǎ se numeascǎ aşa?
cât timp trǎim într-un curcubeu de emoţii,
de ce sǎ etichetǎm furtuna?

recunosc.

eşti musafir în inima mea
prea des. stânjenitor de des.
miraculos de des.

mǎ vezi cum rǎsar?
aşa ştiu eu sǎ nasc
lumina.
singurul lucru pe care ţi-l cer
este sǎ te bucuri de razele mele
fǎrǎ sǎ spui nu
şi îţi jur cǎ eu nu te voi
întreba vreodatǎ dacǎ da.

suntem aici şi acum.
fǎrǎ nume, aproape fǎrǎ corpuri,
fǎrǎ intenţii şi fǎrǎ bilet de întoarcere
cum îţi este când te iubesc?


No comments:

Post a Comment