nu dai titlu unui desen de copil

trǎiesc printre feţe, mǎşti
care se uitǎ în jos la mine.

unele mai nereuşite, de bau-bau:
când le vǎd îmi vine sǎ fug
din mine însǎmi,
sǎ alunec încet, nevǎzutǎ,
de pe marginea universului.

altele sunt fǎcute de adevǎraţi artişti:
sunt cele care îmi fac existenţa
mai dulce, mai armonioasǎ.
sunt oamenii alǎturi de care
mǎ simt de mǎtase
de parcǎ într-o viaţǎ anterioarǎ
aş fi fost o aripǎ.
de parcǎ acum aş fi
un fel de aproape-zbor.

se uitǎ în jos la mine şi nu mǎ vǎd.

*

uite, mamǎ,
mi-au crescut sâni!

dar fetiţa mea,
mai existǎ pere necoapte

şi luminǎ artificialǎ
care face noaptea
sǎ parǎ zi.

hai mai bine sǎ te învǎţ
sǎ te dai singurǎ
în leagǎn.

*

bǎrbate, uitǎ-te la mine -
te iubesc!

dar copil drag,
eu cunosc la zâmbete
iar tu eşti prea proaspǎtǎ,
prea neprihǎnitǎ

ca un zumzet de bucurii
care mi se zbate o clipǎ sub piele
lǎsându-mǎ vesel şi neatins.

hai mai bine
sǎ ne jucǎm
de-a v-aţi ascunselea.

*

trǎiesc printre feţe, mǎşti
la care mǎ uit în sus.

nu conteazǎ, îngeri sau diavoli.
unii m-au ucis cu câte un cuvânt ascuţit, neşlefuit
iar alţii m-au uns cu rouǎ din rai
şi mi-au dat voie sǎ cred cǎ aş putea învǎţa sǎ zbor.
diavoli sau îngeri, tot aia.

la toţi mǎ uit la fel.
de parcǎ ar fi oceane de fiinţare
în timp ce eu sunt o pǎpuşǎ de vatǎ.
pentru toţi îmi ridic privirea

şi nu mai am timp de cei
care mǎ privesc pe mine de jos în sus
şi mǎ vǎd. mǎ vǎd aşa cum sunt eu,
o aripǎ cǎreia îi este fricǎ sǎ zboare
fǎrǎ o a doua aripǎ, o aripǎ care sǎ aparţinǎ
cuiva din cei de sus.

pe cei care îmi spun “da, hai
sǎ ne punem zborurile împreunǎ”
îi privesc rareori. îi privesc numai în jos
şi nu îi vǎd niciodatǎ.