labirint

îmi desenez viaţa
pentru tine

deşi mǎ simt
ca o muscǎ
prinsǎ în pânza de pǎianjen
încercând sǎ mǎ minunez
de arhitectura casei.

nu am mai fǎcut asta înainte
aşa cǎ liniile drepte
mi se curbeazǎ, le tremur
iar ştersǎturile se vǎd
chiar dacǎ ceea ce a fost
cândva în locul lor
s-a dus ca o zi când am alergat
pânǎ la epuizare în direcţia greşitǎ.

râd şi mǎ strâmb ca un copil
trasându-mi o plimbare
pe foaia de hârtie a destinului.
schiţez în negru
sǎ nu parǎ cuiva cǎ mǎ bucur
prea mult
de greşelile pe care le fac,
care nu au altǎ plǎcere decât
sǎ întindǎ timpul la infinit,
o bandǎ de elastic
cǎreia, deşi nu vreau nicidecum sǎ o rup,
mi-e teamǎ, atât de teamǎ sǎ îi dau drumul.

în sfârşit, închei. am încheiat eu şi lucruri mai dragi.
am încheiat nasturii la paltonul orelor, anilor împreunǎ
de prea multe ori deşi mie încǎ nu-mi era frig lângǎ tine -
venea noaptea dupǎ fusul tǎu orar. eu eram prea soare
cu miros de papaya necopt.
trebuia sǎ fac loc miliardelor de stele
mai potrivite pentru somn uşor decât mine.

am desenat repede şi cu mult entuziasm.
m-am desenat pe mine, aşa cum mi-ai cerut.
am condensat infinitul
pânǎ s-a transformat în secundǎ
care-mi încǎpea în buzunarul de la piept.

am desenat repede, sǎ fiu fatǎ cuminte,
sǎ nu cad în pǎcatul de a dezamǎgi
şi uite: în labirintul pe care mi l-am construit
am uitat sǎ-mi las drum de ieşire.

când voi înceta sǎ admir arhitectura
pentru a-mi îndrepta privirea rǎtǎcitǎ
spre pǎianjen?