autogeneza

sinuciderea a fost doar un vis.
se facea ca graiam adevarul
in cuvinte gresite
invatate inca din copilarie
de la straini xenofobi
pe care eu i-am admirat atat de mult,
ca le-am tras fiinta la xerox
si mi-am transcris-o in maduva oaselor.
se facea ca accentul lor
si conjunctiile folosite inadecvat
si verbele menite sa ma ingroape de vie
in loc sa imi dea plamani sanatosi
pentru arta de a respira -
toate m-au orbit intr-atat
ca m-am apucat sa imi decupez iubirea in forma lor
iar toti oamenii care ma priveau s-au crezut la circ,
au inceput sa aplaude cand eu muream si sa imi cante “multi ani traiasca”
atunci cand injuram in alta limba, sa nu para prea mare indrazneala.
mi-am stors lacrimile din ochi
ca sucul din grapefruit,
am adaugat cateva e-uri sa stiu barem pentru ce plang:
euforie, extaz, excitatie
cand te vad
si nici macar nu ingrasa lacrimile astea, ca-s fara zahar, fara voce, fara suspine.
se facea ca si tu aveai sa ma respingi.
aveai sa-mi fii toamna si, cand mi s-ar fi copt inima, m-ai fi aruncat
ca pe orice alt fruct. se facea ca tu erai bogat si eu eram saraca.
eu nu aveam nimic de pierdut. nici macar pe tine
nu te aveam, nu chiar.
m-am uitat la un serial siropos si mi s-a pus o porecla frumoasa
inca din copilarie
si strainii xenofobi au silabisit, sa repet dupa ei: in-dra-gos-ti-ta!
pana nu mai stiam nimic altceva.
alergam pe aleile tale din parcul sufletului meu.
pana intr-o zi cand nu mi-am mai simtit picioarele
si-am zis, la naiba cu inimile de plus si la naiba cu tot ajutorul tau si la naiba cu
mine!
am jucat dur in ziua aia. era sa te ucid
si pe mine insami chiar m-am declarat invinsa
doar de dragul bocitoarelor, ca ele aveau sa spuna
ceva induiosator despre mine si despre tine din mine,
ceva ce nu mi-ar fi fost rusine sa ascult.
asa se facea.

dar m-am trezit. capul mare, pierdut in poalele unui urs de plus.
am baut prea multa fericire ieri seara
si e in regula.
intai se creste si abia apoi se migreaza.
toamna se culege, nu se moare.
rad ca nesimtita de strainii xenofobi
care nu stiau nici sa vorbeasca despre vreme in limba mea
si ma invatau pe mine cuvinte “de om mare”
prin care sa ma definesc.
m-am trezit, mi s-au ridicat pleoapele vioaie
si stiu sa te iubesc in verbe sanatoase. te respir.
respir.
ce usurare! sinuciderea a fost doar un vis.