lacrimi

nu mi-am cumpǎrat barcǎ.
încǎ nu vedeam marea la orizont
aşa cǎ am considerat inutilǎ investiţia.
nu mi-am fǎcut nici mǎcar o plutǎ
din lemnul companiei tale
înainte sǎ plâng.
am crezut cǎ ştiu sǎ înot
printre insulte şi amintiri.
ce-i drept, mi-ar fi plǎcut
sǎ te invit într-o croazierǎ
pe marea copilǎriei mele,
sǎ nu fiu singurǎ
când vine furtuna
şi se revoltǎ valurile în mine -
dar era prea luxos
sǎ îmi permit îndrǎzneala
şi nici nu ştiam
ce ar însemna pentru tine
sǎ ne scufundǎm împreunǎ
un timp.
acum, te-aş ruga
sǎ-mi arunci o vestǎ de salvare -
o îmbrǎţişare lungǎ
cât minutarul unui ceas care a stat
mi s-ar potrivi de minune
în jurul umerilor lǎsaţi
şi sufletului semirezistent la apǎ.
am încredere
cǎ ai putea despǎrţi marea
şi totuşi ceva, un ceva din umbrǎ
care mi se scurge printre degete
ca trecutul - ceva
nu îmi dǎ voie sǎ te strig.
singura hartǎ pe care o am la mine
mǎ asigurǎ doar, în mod misterios,
cǎ eu fac parte dintr-o specie de iubire
care nu se îneacǎ.